Călin și Mihaela Ghiza, Philadelphia

MIHAELA GHIZA | Philadelphia | Am emigrat în 2003 prin loteria vizelor și am venit în Philadelphia. Sunt convinsă că mulți români s-au folosit de informațiile oferite de „Forumul Loteriștilor” pentru a afla cum să se pregătească pentru interviul de viză și, mai apoi, cum să ia viața de la capăt în SUA. Am venit la oameni necunoscuți, care ne-au ajutat la început cu tot ce au știut: să aplicăm pentru SSN, să găsim chirie, să înscriem copilul la școală, să ne găsim primele joburi. 

Am fost norocoși. Totuși, atunci am făcut și cea mai mare greșeală – din neștiința noastră și a celor care ne erau alături. Toți învățăm din mers sau din experiența altora, așa cum niciunul dintre noii noștri prieteni nu se ciocniseră de așa ceva. Fiul nostru, care terminase clasa a VI-a în România, a fost înscris în clasa a VIII-a (după o oarecare testare), părea să fie o chestie pozitivă, n-am realizat ce greșeală uriașă am făcut, însă! Desigur, acum știu că testele din clasa a VII-a sunt foarte importante la înscrierea la liceu. 

Sfatul #1 pentru familiile care vin cu copii școlari în SUA: Nu acceptați în ruptul capului să eliminați vreun an de studii, dimpotrivă, este în interesul copilului să repete un an școlar din România. Cum fiul nostru a „sărit” complet peste clasa a VII-a, nu a avut nicio șansă să fie admis la alt liceu decât la cel de care aparțineam.

Publicitate comercială

În general, în orașele mari, fiecărei adrese poștale îi revin anumite școli publice. Pe lângă aceste școli/licee publice, există câteva cu admitere specială, la care au șanse doar cei care au rezultate foarte bune la testele PSSA. Desigur, mai sunt cele private și catolice, dar nu se punea problema să îmi permit la acel moment să plătesc $800 pe lună. 

Căutați pe internet informații despre prestigiul școlilor din zona unde doriți să locuiți și, chiar dacă nu veți găsi nimic satisfăcător, să nu vă sperie distanța sau, poate, chiria un pic mai ridicată. Este o investiție pe viață, este vorba de educația copilului vostru! Fiul meu, care a fost un elev foarte bun în România, a devenit de nerecunoscut în primii ani în America. Este adevărat, a fost probabil cea mai „grea” vârstă la care un adolescent poate fi dezrădăcinat. Avea aproape 14 ani când ne-am mutat în SUA.

Anturajul, neputința noastră de a-l îndruma (nu vorbeam engleza mai deloc), furia sentimentului că nu aparține locului, sistemul școlar atât de diferit, toate au contribuit la ceea ce, până în ziua de azi, consider a fi cel mai mare eșec al familiei mele. Deși ar fi putut merge în multe direcții,  nu a reușit să se mai adune încât să știe ce vrea de la viitor.

Norocul lui, până la urmă, a fost că inteligența cu care s-a născut l-a ajutat să fie autodidact. În momentul în care i s-a dat o șansă, a știut să profite de ea. Are un serviciu bun, lucrează în IT de câțiva ani, după care a încercat vânzări de mașini și alte joburi mici. Știe că șansele să ajungă în top sunt extrem de mici fără absolvirea unui colegiu. De aceea, vă rog încă o dată, învățați din experiența noastră.

Sfatul #2: Una dintre cele mai importante decizii, bună, de această dată, a fost să echivalăm diplomele noastre universitare. Noi am folosit WES. Mulți cred că trebuie să o iei de la zero când ajungi aici, dar nu e deloc așa. În cazul nostru, diplomele de inginer din România ne-au scutit de o mulțime de bani, dar și de timpul pe care l-am fi irosit aici. 

Mihaela Ghiza

Dacă ați terminat o facultate în România, mai ales una de științe tehnice, echivalați-vă studiile și apoi vedeți dacă mai este nevoie de vreun curs pentru a lua jobul pe care îl doriți. America e dispusă să-și asume un risc cu noi, este foarte adevărat! Am terminat facultatea în 1993 și, cum industria în România mergea în jos, a trebuit să mă reorientez și am mers pe învățământ. Nici vorbă să pot să mă titularizez pe matematică, doar eram inginer! În SUA, însă, a fost o cu totul altă poveste. 

Creditele mele în matematică, acumulate în timpul facultății, s-au dovedit suficiente pentru a mi se da o șansă. Desigur, a trebuit să mai iau câteva clase, inclusiv de engleză. În plus, pedagogia studiată în România nu mi-a fost recunoscută și am învățat aici.

Am avut noroc, cum matematica a fost și continuă să fie un subiect la care nu se înghesuie mulți, cele șapte module de pedagogie mi-au fost achitate de Inspectoratul Școlar, iar eu am primit jobul înainte să încep aceste cursuri. Cu alte cuvinte, îți poți folosi studiile din România fără să o iei de la zero. Soțul meu, care acum lucrează pentru General Electric, a trebuit doar să prezinte diploma și evaluarea de la World Education Service, nu a avut nevoie să ia niciun curs suplimentar.

Sfatul #3: În ceea ce privește locul de muncă, nu salariul este cel mai important. Atenție mare la beneficiile oferite, cum ar fi asigurarea medicală, concediul, 401K, etc. Sunt unele joburi care oferă o extra-pensie, de cele mai multe ori, o întrece pe cea de la asigurări sociale. Multe dintre aceste joburi sunt disponibile în instituțiile publice sau în administrația locală (jobul de profesor se regăsește în această listă). Dacă ar fi s-o iau de la capăt, cred că m-aș face profesor de sport.

Sfatul #4: Revenind la experiențele prin care am trecut, o altă decizie bună pe care am luat-o a fost cea de a ne cumpăra cât mai repede o casă. Chiar dacă banca nu vă aprobă un împrumut pe termen scurt, veți putea refinanța în următorul an și, aproape sigur, veți putea înjumătăți durata creditului.

Călin și Mihaela Ghiza

E adevărat, am venit din România cu niște bani obținuți din vânzarea apartamentului, așa că am avut suma necesară pentru avans și pentru costurile de încheiere a tranzacției. Am cumpărat o casă mai mică după doar 9 luni de la sosirea noastră în America. Lucram atunci cu un salariu începător, aveam salarii mici, dar oricum ne-a fost aprobat creditul ipotecar. 

Inițial, am luat un credit pe un termen de 30 de ani, dar după ce am mai ascultat de sfaturile celor cu mai multă experiență, am refinanțat și am trecut la un termen de 15 ani. Cumpărați o proprietate cât de repede posibil! Nu vă gândiți că veți locui în ea o viață! Când vă veți putea permite mai mulți bani, vă puteți lua alta, iar prima se va achita doar din veniturile acumulate de la chiriași. Deși există și o doză de risc în investiția de Real Estate, din experiența noastră și a altor prieteni români, merită! 

Sfatul #5: Ultimul meu sfat se referă la partea sufletească. Desigur, îți este dor de acasă, de familie și de prieteni, de locuri dragi! Desigur că ți-ai dori să poți trăi în ambele locuri, să te împarți cumva între cele două lumi. Mergeți cât mai des în România, bucurați-vă sufletul cu tot ce v-a lipsit, dar deschideți-vă mintea și amintiți-vă de ce ați plecat. Sunt câteva aspecte care încă mă rețin aici, departe de România.

Unul dintre ele, deși ar putea părea puțin ciudat, este atitudinea oamenilor. Vă dau un singur exemplu: când mă întorc în SUA, mereu mi se spune „welcome home”;  în România nu am avut niciodată acest fel de întâmpinare, ba am fost întrebată cât am de gând să stau… și această atitudine m-a durut! Tare aș vrea să nu mă mai doară nimic în țara mea!

Desigur, experiența mea și a familiei mele nu seamănă cu a majorității, sfaturile mele nu se aplică tuturor. Unii se simt aici în tranziție, alții se simt acasă, unii au realizat mai mult, alții – mai puțin.  Pentru fiecare imigrant, primii ani sunt cei mai dificili. De aceea, aș fi tare fericită să știu că proaspeții veniți învață din experiențele celor mai vechi înainte de a lua o decizie importantă. 

Comentează