Oportunitățile de afaceri din SUA i-au schimbat viața și adus independență financiară

712

Tamara Oganisean se simte norocoasă. E incredibil că “o persoană mică”, după cum spune ea, dintr-o țară mică ca Moldova, mai precis din satul Hârbovăț, raionul Călărași, să aibă oportunități nemărginite într-o țară cum este Statele Unite. Aici se simte redescoperită și plină de determinare. A ajuns în America ca mulți alții prin Loteria Green Card, fapt care i-a schimbat foarte mult traseul vieții.

Tamara Oganisean: Când am ajuns în Glendale, California pe 4 septembrie 2015, nu cunoșteam pe nimeni, nu avea nici prieteni, nici rude. Toți au rămas acasă. Am lăsat toate în urmă când am venit aici. Primele două săptămâni am locuit la un hotel mic până am găsit un loc de trai. Engleza nu o cunoșteam, pentru că în Moldova am învățat franceza. Doar soțul vorbea un pic engleza din școală. 

Irina Van Patten: Dar de ce te simți o norocoasă?

Tamara Oganisean: Am descoperit potențialul meu de care habar nu aveam. Eram mereu o fire rușinoasă, așa de genul “Dă-mi o pace, și-ți dau zece”. Nu prea mă conectam cu oameni necunoscuți. De când am început să lucrez la World Financial Group, am început a trăi a doua viață.

Irina Van Patten: Ce anume este diferit la World Financial Group comparativ cu alte companii la care ați lucrat mai înainte? 

Tamara Oganisean: Această companie a investit în mine, într-un fel, m-a ajutat să-mi împlinesc visul american prin faptul că ne oferă unul dintre cele mai avansate programe de training în comunicare. Avem instructori și mentori de calitate înaltă, care practic ne ia de mânuțe și, treaptă cu treaptă, ne arată cum să devenim purtători de cuvânt elocvenți. Progresul de la o persoană care nu putea să deschidă gura în fața oamenilor până la o persoană confidentă a fost cea mai importantă descoperire de sine pentru mine. Mi-am îmbunătățit abilitățile de comunicare și de lucru cu oamenii. Am învățat și cunosc acum cum e să fii un antreprenor de succes. 

Am susținut examenul de  licența în 2018 în California, apoi în  Texas și Illinois și am început a munci, căci World Financial Group e o companie financiară și de asigurări foarte mare, cu potențial de creștere foarte rapid. Compania noastră, de fapt, lucrează în toate 50 de state în SUA, Canada și Puerto Rico. De bucură de un parteneriat cu 70 de companii de asigurări mari. Vreau să ajut cât mai multă lume și să împărtășesc cu alții ceea ce am învățat. Cu mare plăcere aș vrea să lucrez și cu comunitatea noastră ca să facem și noi parte din industria financiară americană. 

Este un domeniu foarte bine controlat în America, de aceea, genții noștri sunt ghidați de un cod de etică. În industria asta nimeni nu te poate duce în eroare fără a avea consecințe severe de reputație. Asta e foarte bine și pentru industrie, și pentru protejarea consumatorilor. 

Compania noastră e focusată spre creșterea și dezvoltarea liderilor, și are trei categorii principale: 

  1. Educația se face prin mentorat și seminare pentru lucrători, apoi urmează educația financiară pentru populația cu care lucrăm, și anume cum să obții independență financiară.
  2. Propunem planuri și soluții individualizate în dependență de necesitatea oamenilor.
  3. Ai posibilitatea de a face un venit suplimentar. În ultimii doi ani de pandemie, foarte mulți au pierdut locul de muncă. Compania noastră oferă posibilitatea de a lucra parțial (part-time) ori 40 de ore pe săptămână (full-time) pentru a câștiga un venit suplimentar.

Majoritatea celor din companie obțin licența și lucrează în calitate de agenți de asigurări. Eu, pe de altă parte, văd o oportunitate de a crește aici ca antreprenor, educând oamenii despre independența financiară, cum să gestionezi un buget, cum să faci un venit bun, cum să-ți protejezi venitul. Mai ales când vorbim despre comunitatea de moldoveni, ei sunt foarte sceptici la idea de asigurare deși este un serviciu foarte important. Explorez pentru ei oportunitatea de a obține independență financiară într-o țară ca America.

Irina Van Patten: O temă foarte interesantă. Cum vă reușește să convingeți o comunitate atât de sceptică? Căci, într-adevăr serviciile de asigurări și financiare sunt o parte integrală a societății americane de care comunitatea noastră nu prea știe ori se teme să descopere.

Tamara Oganisean: În comunitatea noastră, și în general în orice comunitate, 80% vor fi sceptici. O discuție de genul ăsta nu este pentru toți. Eu nu mă strădui să-i conving,  eu aduc informația la cunoștința lor. Le arăt ce putem face pentru bugetul fiecăruia. Mă conectez cu fiecare persoană oferindu-i întrebări: “Care este scopul financiar? Unde vor să ajungă în 10-20 de ani? Cum aș putea să-i ajut să-și atingă scopul?!

Irina Van Patten: Despre ce fel de planuri financiare anumite vorbiți?

Tamara Oganisean: Totul depinde de scopul financiar care îl are fiecare persoană. Cineva vrea să cumpere o casă sau să călătorească sau oricare alt scop. Atunci eu întreb: “Aveți deja un plan de activități care să va aducă mai aproape de acest țel? În cât timp vreți să ajungeți la acest obiectiv?” Majoritatea spune că nu are un plan, dar pur și simplu, vor să ajungă la acest scop. Atunci evaluăm posibilitățile financiare pe care persoana le deține la ziua de astăzi și lucrăm la identificarea unei soluții, la un plan solid, astfel ca persoana să ajungă la scopul final. 

La fel și cu asigurările. Informez oamenii, fiindcă ei știu puțin despre asigurarea de viață și își imaginează că doar în caz de deces beneficiile rămân copiilor ori la soțului/soției. Încerc să demasc această idee, fiindcă nu este adevărat. Sunt planuri de acumulare, de creștere, chiar și de asigurare a vieții cu beneficii de trai. Sunt diferite planuri de investiții pe care copiii și adulții le pot aplica în timpul vieții. 

Discutăm și alte opțiuni și soluții în dependență de bugetul și de scopul care persoana are nevoie la moment. Putem să investim într-un plan de îngrijire de lungă durată (îngrijire pe termen lung),  annuity (anuitate), index universal life (asigurare de viața universală indexată). Pentru copii – college fund (fondul pentru studii superioare). Avem tot felul de planuri, căci niciodată nu știi ce se întâmplă în viață și trebuie să fim pregătiți de toate.  Este nevoie doar de o consultație a unui profesional în domeniu. 

Sunt diverse campanii de strângere a banilor pe site-ul GoFundMe când cineva pe neașteptate își pierde sănătatea sau pe cineva drag. Nu am nimic împotrivă. Ajut și eu când pot, dar aș încuraja oamenii să fie pregătiți din timp în caz de o boală cronică sau de un cancer, sau de o operație neașteptată. Imaginați-vă când în familie lucrează numai tata și, doamne ferește, dacă ceva se întâmplă cu tata, venitul se oprește brusc. Atunci familia rămâne cu creditele pentru casă, care trebuiesc achitate. Eu știu oameni care au pierdut casa din această cauză.

Vă dau și un exemplu personal, mai puțin dramatic. În prima jumătate a anului 2018, am luat niște cursuri de medicină și anume de asistentă medicală, după care am rămas cu o datorie semnificativă pentru creditul de student (student loan), care acum trebuie să-l plătesc. La fel medicii, care au învățat 10 ani la medicină, au împrumuturi enorme, care le plătesc practic toată viața, sau oricare alta specialitate. Este un lucru bun că se oferă acest ajutor atunci cand nu ai nimic altceva, dar de ce sa nu fim pregatiti din timp?.”

Irina Van Patten: Să vorbim mai amănunțit despre college fund pentru copii.

Tamara Oganisean: Eu pot să aduc exemplul copiilor mei, căci am două fetițe. Una are cinci ani și alta are doi ani și jumătate, care  într-o zi o să meargă la universitate. Eu am descris un plan de investiții pentru ele de când au împlinit două luni. În fiecare lună punem o sumă anumită în fondul lor. Vorbesc de o sumă mică, de costul unei cafele pe zi. Atunci când fetele noastre vor ajunge la vârsta de colegiu, nici noi parintii, nici ele să nu avem bătaie de cap. Ele vor putea folosi suma acumulată pentru învățătură în loc să aplice la Financial Aid (ajutoare financiare de stat), care ar trebui să le plătească până la pensie.

Deci eu n-aș propune nimic ce eu n-aș face pentru copiii mei ori pentru familia mea. În afară de asta în joc este licența mea, numele meu și reputația mea.

Irina Van Patten: Care sunt planurile tale pe viitor?

Tamara Oganisean: Planurile sunt mari. Scopul meu este să obțin dreptul de proprietar al companiei, căci compania noastră oferă o posibilitate de franciză în acest business. Nu este nevoie de o investiție din partea mea. Vrem să deschidem împreună cu soțul și câteva oficii. Câteodată mă gândesc că trăim într-o perioadă turbulentă acum și poate nu este momentul cel mai potrivit pentru asta. Dar pe de altă parte, dacă toți se vor opri din lucru, atunci ce se întâmplă în lume? Poate tocmai de asta e momentul cel mai potrivit ca să le oferim oamenilor o speranță pe viitor.  

Am în plan să-mi extind activitatea și să lucrez cu lumea din toate Statele Unite, căci acum este era Zoomului și prin Zoom poți să lucrezi cu oricine și oriunde. Eu, de exemplu, locuiesc în California dar lucrez des cu moldovenii stabiliți în  alte state.

Comentează