Din primele zile a războiului în Ucraina, Republica Moldova a anunțat că va fi pregătită să primească refugiații din Ucraina, iar pînă la acest moment, sute de mii de ucraineni și-au găsit refugiu aici. Însă numărul de refugiați se mărește zilnic, aducând provocări noi pentru o țară mică ca R. Moldova. Astăzi vorbim cu Irina Rusanovschi, fondatoarea Centrului Internațional de Dezvoltare și Colaborare Phoenix. De-a lungul anilor este și voluntară la organizația nonprofit Moldova World Children’s Fund, înregistrată în Carolina de Nord în SUA.
Cele două organizații activează în parteneriat pentru a colecta fonduri și distribui ajutoare umanitare, și pentru a implementa alte proiecte de sprijin pentru refugiați. Irina cunoaște îndeaproape situația refugiaților ucraineni și mai ales a copiilor refugiați, incluzând starea lor medicală și psihologică.
Irina VanPatten: Dragă Irina, ce vă motivează să lucrați într-o organizație nonprofit?
Irina Rusanovschi: Activez în proiectele social-umanitare de 20 de ani. Înainte de fundația pe care am înființat-o, am activate și în alte asociații obștești. Dumnezeu mi-a dat în cale persoane extraordinare cu care pot sa fac multe lucruri frumoase.
Irina VanPatten: Care este structura organizației dvs și cum distribuiți ajutoarele?
Irina Rusanovschi: Eu am creat Asociația CICD Phoenix în 2014 deși cu Moldova World Children’s Fund din Carolina de Nord lucrez din 2011. Pentru a facilita ajutoarele umanitare din Carolina de Nord, a fost nevoie de implicarea noastră, deoarece sunt o mulțime de proceduri vamale pe care trebuie să le trecem și este mult mai ușor când avem o organizație locală. Structura asta îmi permite să lucrez nu numai cu Moldova World Children’s Fund, dar și cu alte asociații care vor să ajute Moldova.
Ajutoarele le distribuim în diverse instituții de stat, cum ar fi școli, universități, spitale și grădinițe de copii, persoane în dificultate care se află în îngrijiri paliative sau familii numeroase.
Ca voluntar am trecut prin experiența de combatere a COVID-ului. Am încercat împreună cu Moldova World Children’s Fund să ajutăm multe instituțiile medicale din R. Moldova și la finele lui 2021 am primit din SUA măști, dezinfectanți și alte ajutoare pentru instituțiile noastre medicale. Acum ne-a venit războiul în prag și aplicăm experiență veche la situația nouă de refugiați.
Irina VanPatten: Ce ajutoare acordați refugiaților ucraineni?
Irina Rusanovschi: Această situație mă afectează foarte mult personal și emoțional din cauză că tragedia este mare și este aproape de casa noastră. Zi-de-zi aud diferite istorioare când mă întâlnesc cu refugiații ucraineni, care au lăsat în urmă tot ce au agonisit o viață și au fugit cu copiii în brațe. Mă bucur mult că susținătorii noștri din Carolina de Nord și de data asta e alături de noi, căci nevoile sunt mari. Sprijinul lor este nu numai material, dar și cel de schimb de experiențe și de cunoștințe, ceea ce e foarte important.
Am început totul cu o conferință online pe Zoom, unde am discutat cu surorile medicale din R. Moldova, care s-a organizat în parteneriat cu Carolina de Nord și cu Ambasada R. Moldova. Ele ne-au explicat care sunt greutățile pentru toată țara când ajung refugiații, și că trebuie să luăm în considerație și pandemia, care încă nu s-a terminat.
Dar atenția cea mai mare acum se atrage la amenajarea centrelor de refugiați cu utilaje, plapume, pliante, perne, saltele, cearșafuri, aeroterme, cămine electrice pentru încălzire. La fel, avem nevoie de produse alimentare care le procurăm din România, sunt mai ieftine acolo. Până și paturile pliante care erau deficitare în Moldova, l-am găsit și le-am cumpărat din România. Au fost mobilizate serviciile de transport și am adus trei camioane cu ajutoare umanitare. S-au adus o mie de paturi pliante, 2600 de pături, șapte tone de produse alimentare. Am primit peste 27 mii kg produse alimentare, care au fost cumpărate, la fel, din România și le distribuim la centrele de plasament și prin țară.
Irina VanPatten: Vă întâlniți personal cu refugiații?
Irina Rusanovschi: Desigur. Începând cu a doua zi de război am fost la un plasament de refugiați la Palanca și acolo m-am întâlnit cu primii refugiați. Am văzut copiii care erau deja aduși la acest centru și la care le tremurau și mâinile, și picioarele din cauza stresului, chiar și la cei mai mari de 14-15 ani. A fost o experiență foarte emoțională, mai ales când te gândești că la sfârșitul lui februarie era frig și zăpadă, iar primăvara asta este ca niciodată friguroasă.
Mă gândeam la mamele cu copii care stăteau prin vămi. Un primar ne povestea că lua copiii în mașina lui practic înghețați ca să se încălzească măcar un pic până treceau frontiera. Mă simțeam epuizată la sfârșitul zilei. Seara trebuia să răspund la mesaje și rapoarte de completat. Dimineața mă reîncărcam plină de energie și o luam de la început.
Am livrat ajutoarele la MoldExpo și la cinematograful Lukoil care au fost amenajate pentru refugiați. Am apelat și la ajutorul altor instituții, biserici și primării, ca să ne ajute pentru că era nevoie de persoane care să distribuie ajutoarele. La fel, ne-am întâlnit cu câteva familii care au venit direct la depozitul nostru pentru că am primit din Europa detergent, săpun și alte produse de igienă. Le-am spus să ia tot de ce au nevoie. Chiar ieri la depozit a venit o doamnă cu mama ei bătrâna, care avea nevoie de ciorapi pentru că nu putea umbla încălțată numai în șlapi, și i-am spus să ia atâtea câte îi trebuie. Dar ea îmi zice: “Îmi iau numai două perechi, ca să le ajungă și la alții.
Irina VanPatten: De ce copiii refugiați au nevoie cel mai mult acum? Cu ce putem ajuta?
Irina Rusanovschi: Vă dați seama că lumea a plecat de acasă cu cea ce a avut pe umeri. Copiii au venit în haine și încălțăminte de iarnă. La început ne-am descurcat cu haine de mâna a doua, dar acum copiii au început să se integreze prin școli și grădinițe, deci au nevoie de haine și încălțăminte de sezon, haine de sport ca să meargă la școală. De asemenea, mai avem nevoie și de calculatoare pentru copii să aibă posibilitatea să învețe la școlile lor online. Moldova World Children’s Fund, în parteneriat cu SMARTAID, a deschis prima clasa de studii într-un centru de plasament din Chișinău, unde au fost instalate cu 20 laptopuri. Cu siguranță, vom continua acest proiect și în alte localități.
O altă problemă este mâncarea pentru bebeluși, măcar la cei din împrejurime, pentru că e greu să coordonezi în toate raioanele îndepărtate. Mâncarea, în general, este o necesitate permanentă și o necesitate care va apărea și în viitor. Încă sunt rezerve, dar deja se fac rânduri lungi din refugiați care stau pe la rude, la apartamente, sau chiar la străini pentru colete de mâncare pe care primăriile le pregătesc, ca ei să gătească. Aceeași detergenți și produse de igienă întotdeauna sunt necesare.
Dacă la început au venit cei bogați, care își puteau permite să-și ia un apartament în chirie, și aveau bani să plece mai departe, iar acum avem refugiați din toate păturile sociale. Mulți au plecat mai departe, deoarece ei își dau seama că R. Moldova este una din cele mai sărace țări din Europa, și noi avem resurse limitate. La noi în fiecare zi veneau autobuze din Germania, Franța, România și luau câte 100-200 de oameni. Și copiii orfani la fel au fost transportați mai departe în Europa.
Cu toate greutățile pe care le avem, tragedia războiului a adus la suprafață cele mai bune calități ai cetățenilor noștri. Lumea s-a mobilizat foarte mult, noi facem tot posibilul, cel mai important lucru este încă înainte. De asemenea, trebuie să începem a lucra și cu psihologii să poată oferi terapie de grup pentru părinți, mai ales pentru mamele care au venit cu copiii, și-au lăsat bărbații acasă să lupte.
Asta e un stres și o traumă enormă pentru ei. Aici este nevoie de a lucra cu psihologii, când se va termina războiul și lumea se va întoarce înapoi în Ucraina, ei trebuie să fie sănătoși. Căci atunci când nu ești sănătos mental, nu poți să fii sănătos nici fizic.
E foarte greu să stai sănătos mental când ești un copil abandonat, ori când soțiile nu știu dacă au să-și vadă vreodată bărbații lor în viață. Plus la toate asta, au pierdut tot ce au avut: casă, business, securitate. Eu am fost la o frizerie aici și acolo erau angajate două doamne din Ucraina. Una din ele avea de toate, avea salonul ei de frumusețe și a lăsat totul în urmă. Iar acum lucrează la o frizerie în Chișinău ca să facă bani și să-și întrețină familia cu doi copii.
Irina VanPatten: Care sunt efectele de lungă durată a războiului în Ucraina? Este o catastrofă umanitară de lungă durată, unde va fi nevoie de ajutoare umanitare timp de multe luni, ori chiar și ani din cauza războiului?
Irina Rusanovschi: Totul depinde de durata războiul. Eu sper ca războiul să se termine cât mai curând. Dar dacă nu se oprește, va fi un val nou de refugiați, care va veni din Odesa și din alte părți ale Ucrainei. Dar dacă și se oprește războiul zilele astea, ori în următorul an, va fi nevoie de ajutoare pe o perioadă îndelungată. Multe orașe din Ucraina sunt distruse și vor avea nevoie de timp ca să le reconstruiască. Până acum a fost nevoie de ajutor de urgentă pentru refugiați, iar de acum înainte, va fi nevoie de ajutoare de menținere. De produse alimentare va fi nevoie mereu.
Războiului în Ucraina afectează toată regiunea, nu numai Ucraina. Până acum, R. Moldova aducea foarte multe produse alimentare din Ucraina: griș, terciuri, grâu, ulei de floarea soarelui. Suntem în primăvară când se seamănă și se fertilizeaza pamântul. La fel, producătorii de alte produse alimentare nu pot lucra din cauza războiului. Despre exporturile spre Europa nici nu se mai vorbește. Dacă războiul durează mai mult timp, situația va fi și mai gravă. Vom fi nevoiți să importăm din Europa, dar tot ce vine de pe piața europeană, vine cu prețuri mai înalte. Totul s-a scumpit în R. Moldova, și prețurile vor continua să crească, fiindcă oferta va fi mai mică, iar cererea mai mare.
Irina VanPatten: Ce vreți să spuneți la încheiere?
Irina Rusanovschi: Aș dori să mulțumesc poporului din Carolina de Nord pentru că au fost foarte receptivi la tragedia Ucrainei. Pe lângă faptul că oamenii ajută financiar, îmi scria și mesaje personale de încurajare. Războiul ăsta ne-a unit într-un fel, indiferent de religie, naționalitate și de tradițiile care le avem. Noi, cetățenii de rând, am devenit mai uniți și mai puternici. Iar acum de ar fi pace, asta e cel mai important.