Românii din Cleveland se vor aduna la miez de noapte pentru a se bucura și identifica cu Învierea Domnului, primind sfânta lumină, care ne amintește de Cel care ne-o dăruiește. Părintele Dr. Remus Grama păstorește la Catedrala Ortodoxă Română „Sfânta Maria” din Cleveland, Ohio, cea mai veche parohie ortodoxă românească înființată în Statele Unite ale Americii. Domnia Sa consideră că în acest timp de pandemie, Învierea, mai mult ca oricând, ne aduce speranță și puterea să biruim toate încercările și ispitele prin Isus Hristos.
Natalia Ghilașcu: Stimate Părinte Remus Grama, sunteți printre puținii preoți care își continuă studiile peste hotarele României. Cum ați înțeles că aveți vocație pentru a servi Divinității?!
Remus Grama: Cred că astăzi sunt foarte numeroși preoții care slujesc și studiază în numeroase parohii înființate în ultimii 30 de ani peste fruntariile României. Cât privește studiul, ca efort de creștere spirituală și de laudă adusă lui Dumnezeu, se cade să ne desăvârșim, în măsura în care putem, oriunde am fi. Orice ucenic al lui Hristos are datoria să-și continue pregătirea pentru a rămâne bineplăcut Domnului și să corespundă lucrării la care a fost chemat.
Sfântul Pavel îndeamnă pe ucenicul său Timotei, și pe noi, să luăm aminte la învățătură și să stăruim în ea, pentru că astfel “te vei mântui pe tine și pe cei care te ascultă”(1 Tim. 4,16). Am studiat Teologia la Facultatea de la Sibiu, iar apoi mi-am continuat studiile, obținând un masterat în Istoria Bisericii la McCormick Theological Seminary în Chicago, iar apoi un masterat în Educație, cu specialitatea în Consiliere. Am urmat cursuri de doctorat în istorie la Kent State University și apoi am luat titlul de Doctor in Ministry la Pittsburgh Theological Seminary. Toate acestea au fost eforturi făcute după ce fusesem chemat la sfânta Preoție.
Această vocație am sesizat-o oarecum încă din anii liceului, deși în anii 1967-71, când eram elev, educația era saturată cu materialism și marxism. Cert este că eu doream să devin profesor. Dar Dumnezeu a vrut altfel. După ce am terminat Teologia la Sibiu, m-am înscris la Facultatea de Filologie de la Cluj, dar în acel an, cursurile la fără frecvență s-au suspendat temporar, deci, acel drum mi s-a închis. Încet, încet, am fost îndreptat de Duhul Sfânt spre esența lucrului căruia urma să mă dedic.
Cred că darul credinței l-am primit din familie, a fost hrănit la biserica din comuna mea natală și a fost intensificat de anumite încercări personale. Formația de tip umanist, setea pentru lectură pe care le-am îndrăgit de mic copil și înclinația spre arte și limbi străine, au constituit un mediu fertil pentru orientarea mea spre Teologie. Am fost inspirat de asemenea și de preoți și dascăli de vocație, care mi-au deschis perspectiva altor zări, mai profunde decât cele care ni se serveau obligatoriu în școală. Astfel am ajuns la Teologie.
Acolo am studiat istoria Bisericii, bizantinologia, Biblia, dogmatica, morala, patristica metodolgia, curentele filosofice, religiile, dreptul roman și bisericesc, limbile latină, greacă și ebraică, precum și limbile străine moderne. Am studiat franceza, italiana și rusa. Nu știam de ce, doar mai târziu aveam să aflu. Dumnezeu m-a suflat apoi ca pe o frunză, peste Ocean, în anul 1980. Eram pe atunci de 28 de ani, eram căsătorit, aveam o fețiță, lucram la arhiepiscopie, slujind ca diacon onorific la Catedrala metropolitană din Sibiu.
N.G: De 40 de ani ați emigrat în America și ați început să slujiți la Catedrala Sf. Maria din Cleveland. Ce emoții ați avut atunci în perioada de persecuție comunistă?
R.G: Da, în urmă cu 41 de ani, am sosit în Chicago cu o bursă de studii. Famila rămăsese în România. Comunicația cu soția era greoaie din cauză că telefoanele erau ascultate. În schimb, parohiile de la Episcopia Ortodoxă din America (Vatra Românească), unde aveam rude și câțiva prieteni, aveau mare trebuință de preoți. Am fost ajutat de Părintele Vasile Hațegan de la Catedrala Sf. Maria din Cleveland. Așa că am hotărât să nu mă mai întorc în România. Am fost hirotonit Preot la biserica Sf. Treime din Youngstown, unde fuseseră în anii 1913-28 și bunicul și unde străbunicul meu este de altfel înmormântat.
Am slujit peste șapte ani acolo, continuând să studiez, să scriu și să predau la Universitatea de Stat din localitate. Emoțional vorbind, nu a fost deloc ușor. Dar Bunul Dumnezeu mi-a dat curaj și putere și mai ales o soție care toată viața m-a sprijinit cu dăruire de sine. Am fost ales președinte al asociației preoților Ortodocși din Youngstown și am fost activ pe tărâm publicitar, în conferințe și interviuri. Rămânând în SUA, relațiile cu familia mi-au fost desigur îngreunate. Am ales să intru în Episcopia de la Vatra Românească, pentru că în ea erau emigranții de odinioară, liberi de comunism, precum și exilații, care suferiseră prin închisorile comuniste.
Generația de acum nu mai poate înțelege acele realități. Doar după doi ani jumate mi-am reîntregit familia, pe tata nu l-am mai văzut niciodată, deoarece America era o cale fără întoarcere. În 1989, Dumnezeu a întors cu degetul Său roata istoriei și toți titanii de atunci s-au prăbușit. Entuziasmul a fost de nedescris și, la fel ca mulți din generația mea, ne-am îmbarcat la ajutorarea României. Am fost binecuvântat să fiu în unele situații cheie în numele Episcopului meu. În anii următori, Episcopia a trimis peste 80 de milioane de dolari în ajutoare, atât în România cât și în Basarabia, pe care în 1995 am și vizitat-o împreună cu Arhiepiscopul Nathaniel. Am participat la primirea României în NATO și am susținut intrarea în Europa.
N.G: În această (vară) veți sărbători cea de a 117- aniversare a Catedralei „Sf. Maria”. Ce semnificație are această cifră pentru Dvs și enoriași?
R.G: Din cauza epidemiei, în prezent suntem oarecum debusolați, fiind împiedicați să ne adunăm în număr prea mare. De obicei noi marcăm aceste sărbători din cinci în cinci ani. În acest an vom sărbători cu rugăciuni pentru ctitori și vom chema toată suflarea Românească precum și vecinătatea noastră, adică statele din jur, la un Festival Românesc. Muzeul Bisericii va avea o expoziție de pictură a unei artiste Româno-Americane, Cornelia Damian Tait. Vă invităm cu drag!
N.G: Primii români care au emigrat în SUA și care au sărbătorit Paștele au fost cei din Cleveland. Aceste tradiții se mențin vii prin alte generații, care sunt în căutarea adevărului. Ce semnificație are această sărbătoare pentru comunitatea românească din Ohio?
R.G: Este bine cunoscut că în anul 1900, încă neavând biserică, doisprezece români au cântat ”Hristos a înviat” la răsărit de soare, pe malul Lacului Erie. În lipsa unui Preot, ei au consumat simbolic rămurele de viță de vie. Acel Paște a fost începutul vieții spirituale a românilor Ortodocși din America. Pentru noi, Învierea Domnului Iisus reprezintă piatra de temelie a credinței creștine, fără de care “propovăduirea noastră e zadarnică” (1 Corinteni 15,19-19). Noi pe Hristos cel răstignit și înviat îl propovăduim, iar învierea Lui este omorârea morții, cum cântăm în noaptea Învierii. Învierea lui Hristos aparține întregii umanități.
În acest timp de pandemie, Învierea, mai mult ca oricând, ne aduce speranță și puterea să biruim toate încercările și ispitele prin Hristos, Domnul vieții și biruitorul morții. Românii din Cleveland se vor aduna la miez de noapte, spre a se bucura și identifica cu Învierea Domnului, primind sfânta lumină, care ne amintește de Cel care ne-o dăruiește.
În sărbătorirea Paștelui, ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului, pentru ca, prin El, să devenim și noi părtași ai vieții veșnice. Această bucurie sfântă nu poate fi trăită decât în Biserica pentru care Hristos S-a jertfit pe Cruce. Pentru comunitatea noastră, întrucât ne vom aduna cu mic și mare, Paștele este sfințire și înnoire spirituală, redăruire de sine, reînscriere în Biserică și reafirmare a unității noastre prin credință.
N.G: Cum încearcă Catedrala „Sf. Maria” să consolideze diaspora de români și moldoveni din Ohio?
R.G: Scopul și misiunea perpetuă a Bisericii este mântuirea credincioșilor și unirea lor cu Hristos și unii cu alții. În această comuniune noi trăim deja marea taină a iubirii cristice și anticipăm (sau, pre gustăm) împărăția lui Dumnezeu. Biserica din toate timpurile a zămislit omul nou, a unit pe oameni după preceptul “ca toți să fie una” (Ioan 17,21). Personal, chiar dacă acum sunt despărțiți de granițe nefirești, eu socotesc că, Moldovenii sunt frați de sânge și parte din același popor românesc ca și toți cei ce sunt din alte provincii istorice.
Limba română pe care o vorbim este argumentul de neînvins al neamului nostru. Atât moldovenii din stânga, cât și din dreapta Prutului, chiar dacă au suferit stăpâniri și amenințări străine, suntem toți fii ai aceluiași Ștefan cel Mare și Sfânt. Cu atât mai mult, în Biserică, cinstim specificul fiecăruia, fără vreo diferență etnică, căci suntem toți una în Hristos (Gal 3, 28). Ca păstor de suflete, sunt binecuvântat să slujesc cu aceeași iubire și dăruire pe toți fii mei sufletești care se regăsesc în biserica noastră. Toți ne împărtășim din același Potir și asta spune tot.
N.G: Din experiența Dvs de preot, care sunt cele mai frecvent întâlnite probleme sau preocupări sociale sau economice cu care se confruntă comunitatea de români din Cleveland?
R.G: Constat că pandemia ne-a trezit ca să vedem, dintr-o dată, cu realismul pe care doar spectrul morții poate să-l genereze, că generațiile tinere au fost îndoctrinate cu multe idei străine de credință; mai ales cei educați în Apus! Sesizez mai întâi unele probleme de credință. Venim la Biserică doar când avem nevoie de botezuri, cununii sau înmormântări, dar a fi în Biserică înseamnă ucenicie, urmarea lui Hristos, rugăciune, trăire în și primirea Sfintelor Taine și o jertfă efectivă la susținerea misiunii Bisericii. Am căzut în materialism și hedonism. Sfințenia vieții și considerarea trupului ca templu al Duhului Sfânt sunt nesocotite.
De aceea vedem avorturi, crime și desconsiderarea vârstnicilor sau incinerarea ca mijloc de a scăpa de trupurile celor răposați. Apoi, pe copii nu-i aducem la școala duminicală, lipsindu-i de hrana învățăturii creștine. Asta nu este calea lui Hristos. Avem nevoie de o profundă redescoperire a lui Hristos, de evanghelizare și îndrumare spirituală, spre a înțelege că împărăția lui Dumnezeu este în inima noastră. Hristos este calea, adevărul și viața. El ne spune clar că “nimeni nu vine la Tatăl decât prin Fiul.”(Ioan 14, 12). Urmați deci calea, ca să nu vă pierdeți! Așa cum un prunc nu are identitate dacă nu-și cunoaște părinții, omul nu se poate cunoaște pe sine, dacă nu-și cunoaște Creatorul.
N.G: Pragul acestei frumoase catedrale a fost pășit de către mii de vizitatori, printre care compozitorul G. Enescu, președintele E. Constantinescu. Cine ar trebui să mai fie menționați în această listă?
R.G: Biserica din Cleveland, este nu doar cea mai veche parohie Ortodoxă din SUA, ci este un adevărat centru cultural. Este prima biserică zidită în stil maramureșan modern, cu o turlă de peste 176 Ft., fiind împodobită cu o superbă pictură murală neo-bizantină și are o capacitate de 600 de locuri, o sala parohială modernă și o școală duminicală cu 12 clase. Pe lângă acestea, muzeul bisericii este o mândrie relevantă pentru creativitatea românească și pentru toți românii.
Biserica a fost cercetată de-a lungul vremii de multe personalități. Pe lângă cei menționați de Dvs., aș adăuga pe Principele Nicolae, Prințul Carol al II-lea, Nicolae Iorga, Președintele Iliescu, Maica Alexandra (Prințesa Ileana), numeroși ambasadori și diplomați ai României și ai SUA la București și nenumărați artiști, scriitori și istorici (Vasile Pușcaș, Grigore Vieru, Aurel Sasu și mulți alții). Pentru noi, cea mai mare bucurie este atunci când suntem cercetați de suflete însetate după Dumnezeu, căci Domnul nu se uită la fața omului, ci la inima lui (1 Samuel 16,7). O vizită la Catedrala din Cleveland rezultă implicit într-o scufundare în sfințenie, dar și în istoria României și arta poporului nostru.