anaeverling.com

Ana Everling a reușit să cucerească simpatia publicului din Chicago cu timbrul vocii sale. O admirați mereu la evenimentele comunității. A studiat pianul și canto la școala de muzică „Iulia Hasdeu”. Între 18 și 23 de ani, studiază jazz-ul la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Mai păstrează și azi vii amintirile despre activitatea sa foarte scurtă de soprană în formaţia vocală de jazz a capella „Univox”.

Natalia Ghilașcu: Draga Ana, cum ai ajuns pe tărâmul american și ce impresii ți-a lăsat SUA?

Ana Everling: Am ajuns în 2010 cu un program pentru studenți. M-a inspirat foarte mult prietenul meu de atunci, care visa să ajungă în America. Eram foarte tânără și nu lucrasem mai nicăieri înainte de a veni, nici nu prea călătorisem. Impresiile au fost puternice, mi s-a părut totul foarte bine gandit, foarte confortabil, făcut pentru binele oamenilor. Am avut o senzatie că se poate trăi și altfel, un sentiment la care mi-a fost greu să renunț. De asta, probabil, am și ales să-mi continui aventurile în America.

Publicitate comercială

N.G: Multă lume ți-a admirat vocea la concertul susținut de Vox Maris Band și Ode. Cum a început istoria ta de colaborare cu aceste formații?

A.E: Pe Ode i-am auzit prima oară într-un mic club de noapte și am fost foarte impresionată de muzica lor. Un Indie Rock îmbibat de nostalgie, imprevizibil, care iese din tiparele unui anumit gen sau stil muzical. Prima oară când am colaborat, a fost în deschiderea concertului pentru Goran Bregovic, atunci când au avut nevoie de o voce feminină pentru back vocals. Eu fiind admiratoarea lor, dar și a lui Goran, am acceptat cu mare bucurie. După asta, m-au „păstrat” în trupă. Ne-a făcut plăcere să cântăm în show-ul organizat de Vox Maris pentru comunitatea românească, băieții de la Ode rămânând foarte impresionați de ospitalitatea impecabilă și profesionalismul celor de la Vox Maris.

N.G: Primul tău album Soleira din 2018 prezintă piese scrise de compozitori spanioli, brazilieni și latino-americani.  Cum s-a întâmplat să te regăsești în acest stil?

„Soleira” este rezultatul pasiunii mele pentru tangoul argentinian. După cateva tentative nu prea reușite de a cânta acest gen de muzică în public, am cunoscut-o pe Carolina Folmer, care e chitaristă de muzică clasică din Argentina și care a acceptat să mă acompanieze și mi-a dat câteva sfaturi referitor la interpretarea tangoului. Am devenit bune prietene și într-o zi, discutând, am pus pe masă câteva piese din repertoriul ei și câteva din al meu și așa a apărut „Soleira” – un EP din 7 cântece din Argentina, Spania și Brazilia. Îl puteți găsi online, dar și în formă de CD, disponibil la concertele mele.

www.anaeverling.com

N.G: Ce reacții primești când ești prezentată la numeroasele tale concerte din Chicago, fiind originară din Moldova?

Prima întrebare pe care o aud de la spectatori este de obicei: „How many languages do you speak?”, deseori mă întreabă dacă sunt din Brazilia, Portugalia sau Franța, sau Arabia. Atunci când le spun că sunt din Moldova sunt un pic derutați. Cei mai curioși se duc și mai departe, la discuții mai complexe, cum ar fi: influențele turcești din muzica românească, specificul limbii române, chiar și subiecte istorice, despre Basarabia și Republica Moldova de azi și legătura cu România.

N.G: Te consideri o Ambasadoare a Muzicii și Culturii Românești aici în SUA? Unde ai mai avut ocazia să concertezi în afară de Chicago?

Da, desigur. Chiar dacă nu cânt un folclor autentic, ci unul stilizat, mă simt o ambasadoare a țării mele și consider că scopul meu ca artistă este să creez o experiență culturală, în primul rând. Din păcate, încă nu am susținut nici un concert în afara comunității mele din Chicago, dar probabil că încă nu mi-a venit timpul.

N.G: Ce amintiri prețioase ai din Moldova?

Teatrul unde jucau părinţii mei şi mirosul scenei, sesiunile de jocuri de cărţi şi dominouri cu bunica mea, care zicea „hai să te fac durac!”, (şi mă făcea), bucatele gătite de mama, îmbrăţişările cu fratele meu micuţ, care acum este adolescent. Mi-au rămas foarte vii în amintiri activitatea mea foarte scurtă de soprană în formaţia vocală de jazz a capella „Univox”.

N.G: De unde ai moștenit talentul pentru muzică și cine îți sunt dascălii tăi?

Mama mea cântă mereu cu o voce minunată. Îmi aduc aminte cum cânta peste tot: acasă, la teatru, pe stradă, pe holuri, în staţii. Dacă îi plăcea un cântec, îl auzeam de sute de ori. Şi acuma ţin minte „repertoriul” ei de zi cu zi. În scoală am cântat în corul semi-profesionist „Trison”. În liceu am cântat muzică rock şi folk, iar imediat după liceu am intrat la conservator, unde am studiat mai întâi cu Geta Burlacu, apoi cu Viola Julea, participând ocazional la masterclasses cu alţi profesori şi ascultând foarte multă muzică vocală.

N.G: Ce diferențe ai observat între artiștii români de acasă și artiștii americani? Sunt cumva talentele lor mai mult apreciate peste hotare?

Îmi este greu să generalizez, dar am observat pe propria mea piele că este mai uşor să placi publicului şi să fii recunoscut acasă decât aici, unde este atât de multă lume talentată pe metru pătrat şi uneori se pare că nu mai poţi impresiona pe nimeni cu nimic. Trebuie să te zbaţi un pic mai tare ca să fii luat în seamă. Însă eventual, viaţa devine mai lină şi poţi să şi culegi nişte roade. Aş vrea să cred că artiştii buni sunt căutaţi şi apreciaţi peste tot, indiferent de starea economică politică s.a.m.d., a țării în care îşi desfăşoară activitatea, nefiind nevoiţi să-şi compromită arta pentru a-şi câştiga existenţa. Dar din păcate nu este mereu aşa.

www.anaeverling.com

N.G: La ce piese lucrezi la momentul acesta și ce proiecte pui la cale?

Proiectele mele rămân duetul cu Carolina Folmer care îşi reia activitatea vara, Carolina fiind stabilită în Germania, trio Beats y Bateria în colaborare cu bateristul Daniel Crane şi DJ AfroQbano – un proiect de folclor moldovenesc, rumba şi beat-uri urbane împletite perfect în stilul plurietnic al oraşului Chicago. În continuare fac parte din Ode în calitate de vocalist secundar, iar proiectul meu cel nou, cu care mă mândresc nespus, este taraful cu care am debutat în cadrul Festivalului Chicago World Music, organizat de departamentul de cultură al oraşului.

Este un taraf internaţional, din şase membri, cu care cântăm muzică românească veche, predominant din zona Basarabiei. Membrii sunt chitaristul Patrick Donley şi bassistul Kitt Lyles (ambii din SUA), violonista Stephanie Pielok (Franţa/ Polonia), Alex Brescanu, fluier şi caval (Moldova), şi Luiz Everling, percuţie (Brazilia). Am planuri să strâng fonduri pentru a finanţa producerea unui album cu acest taraf, ca să-i pot continua existenţa. Ţineţi-mi pumnii!

N.G: Ce ai vrea să simtă publicul tău din SUA și din întreaga lume când îți ascultă albumele?

Aş vrea ca muzica mea să-i facă pe oameni să găsească o bucățică din ei înșiși, uitată, poate, să le răscolească nişte amintiri, să-i ridice puţin din cotidian. Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut, mi-au cumpărat albumele, au venit la concerte, m-au invitat să cânt la evenimentele lor, muzicienilor extraordinari care cred în mine, mă respectă şi se dedică proiectelor mele. Vă mulţumesc pentru interviu!

Comentează