Până a-și fonda compania de transport “Nova Lines” din Chicago, Mihai Sava a parcurs drumul de la șofer la proprietar, iar centura neagră pentru Taekwondo l-a învățat ce înseamnă disciplina și etica în afaceri cât și cum să ajungă să fie iubit și respectat de către angajații săi. Este din promoția primilor studenți care a venit în Chicago prin programul “Work and Travel”, iar mai bine de zece ani s-a regăsit în lumea oamenilor cu afaceri de milioane.
Irina VanPatten: Când ai venit în America?
Mihai Sava: Am ajuns în SUA la sfârșitul primăverii 2007, iar în primele două săptămâni am locuit în Florida unde am început să lucrez pe un job oferit de agenție. Însă am decis să-mi dau demisia pentru că nu eram bine plătit. Așa am ajuns să-mi găsesc un job de chelner în Louisiana, job care m-a făcut să-mi dau seama la scurt timp că e nepotrivit pentru mine. Am lăsat jobul și am plecat la New York, iar acolo am lucrat ca valet parking cu permisul de conducere din Republica Moldova.
În momentul în care perioada de vară a luat sfârșit și trebuia să plec acasă, mi-am dat seama că nu am făcut suficienți bani cât mi-aș fi dorit, și am hotărât că nu mă pot întoarce așa acasă. Mai ales că mentalitatea dobândită prin sport și anume tendința constantă de depășire a limitelor personale şi a talentului dincolo de situaţia actuală, pe care o aveam încă de atunci, m-a făcut să decid că trebuie să schimb situația în care mă aflam.
Am ajuns ca la sfârșitul anului 2007, încercând să obțin mai mulți bani, prin intermediul unor cunoscuți care lucrau în domeniul transportului, să găsesc o oportunitate să plec în Statul Washington, unde mi-am luat permisul de conducere CDL.
Iar din acel moment, timp de trei luni am reușit să cutreier Statul American. Ulterior am ajuns în statul Illinois unde m-am și stabilit cu traiul, deținând la acel moment permisul de conducere CDL și doar 20 de dolari în buzunar.
I.V. Cum ți-a venit ideea de a întemeia propria afacere?
M.S: Bineînțeles că nu a fost ușor la început; la un moment dat am ajuns să montez parchet (flooring). Nu eram obișnuit cu acest statut, îmi doream mai mult și eram hotărât ca într-o zi să ajung să fac ceva care-mi place și să nu depind de nimeni. Așa am început să analizez atent cum se lucrează cu oamenii și cum se poate obține contracte de la o companie americană. In felul ăsta mi-a apărut instinctul de antreprenor.
M-am gândit în sinea mea că aș putea să mă descurc și pe cont propriu, mai ales că stăpâneam destul de bine limba engleză. In mai puțin de un an am înființat propria companie de pus parchet (flooring). Am cumpărat o dubă (van) cu echipament și am devenit contractor, direct în domeniul dat, în care am activat în jur de 3 ani.
I.V. Pe lângă motivație, majoritatea afacerilor au nevoie și de un buget bine pus la punct, în special la început. Cum ți-a reușit la acest capitol?
M.S. Banii au venit prin multă muncă și motivație. Pe timp de criză, unui șofer i se achită doar 32 de cenți pe milă, așa că ajunge la un venit de $5000-$6000 pe lună. În serviciile de montare a parchetului câștigam minimum $10000, dar uneori ajungeam și la $15000 pe lună. Lucram foarte mult, mă trezeam la 5 dimineața, luam joburile și deseori finisam munca la 12 noaptea. Povestea a continuat doi ani, până m-am epuizat fizic.
Am avut norocul că în 2010 industria de transport a început a ieși din recesiune și s-au deschis noi oportunități. Banii îi aveam deja adunați de la mica mea afacere de parchet, așa că doar la 25 ani am reușit să-mi cumpăr primul camion. Peste 5 zile de la achiziție am ieșit în cursă, eram deja propriul meu șef. Mi-a luat mai puțin de un an ca să înțeleg cum se lucrează în industrie, și care este specificul unui șofer. Așa am ajuns să achiziționez alte patru camioane, iar la momentul actual numărul acestora depășește cifra 100.
I.V: Care e diferența între a fi un șofer și a conduce o companie mare de transport?
M.S: Cu siguranță că sunt lucruri diferite, vorbim de alte atribuții și bineînțeles de alte responsabilități. Un șofer trebuie să conducă bine, să se organizeze pe sine însuși și să aibă grijă ca să fie în siguranță la drum. In cazul în care se întâmplă o defecțiune, are loc un accident sau apare vreo problemă, de acestea se ocupă administratorul/șeful firmei.
E cu totul diferit când ești responsabil pentru 5 camioane, pentru că trebuie să faci totul absolut singur, începând cu încărcatul șoferilor și pâna la rezolvarea problemelor tehnice sau salarizare. Ai mai mulți oameni pentru care ești responsabil financiar.
E o experiență prin care trebuie să treci: de la 5 camioane la 10, de la 50 la o 100. Felul de organizare și structura de business se schimbă, când ai o sută de camioane nu poți fi disponibil pentru o sută de șoferi. Așa ajungi să ai nevoie de persoane din diferite domenii și astfel să deschizi mai multe departamente bine definite (contabilitate,vânzări, resurse umane, marketing, etc).
I.V: Care sunt calitățile necesare ale unui șofer pentru fi angajat la compania Dvs?
M.S: Condițiile de angajare sunt dictate de companiile de asigurări. Companii care nu vor să-și asume riscuri și astfel solicită ca șoferii să aibă minim doi ani de experiență. Alt aspect important pentru un șofer este profesionalismul, atitudinea și accidentele minime sau lipsa totală a acestora. Deoarece se ia în considerare registrul de siguranță (safety record), adică ne ajută foarte mult și baza Departamentului de Autovehicule unde sunt înregistrate toate accidentele șoferilor. Al treilea criteriu este verificarea locului de muncă anterior. Examinăm în ce relații a fost șoferul cu compania anterioară și în ce fel de circumstanțe a plecat.
I.V: Putem vorbi de etică de muncă la Nova Lines?
M.S: Pentru a avea o echipă puternică, profesionistă și integră este nevoie de a stabili o listă de reguli la locul de muncă. Dacă angajatul este punctual, respectuos, prietenos cu colegii, profesionist în ceea ce face, sau dacă se implică în procesul muncii, cu siguranță va rămâne în echipa noastră. Deci, pot spune sincer și cu mândrie, compania noastră are etică și este transparentă. Asta se referă atât la persoanele care fac munca de birou, cât și la șoferi. Acest aspect contează foarte mult pentru mine și m-a influențat și la practicarea sportului Taekwondo.
I.V: Taekwondo este o artă marțială care implică disciplină. Cât de mult te-a influențat acest sport? Și cum ai reușit să combini studiile cu sportul?
M.S: Aș spune că Taekwondo mi-a format personalitatea pe care o am acum. Recunosc, am avut mai multă disciplină sportivă decât disciplină la studii. Din păcate, în Republica Moldova nu avem parte de un sistem de învățământ bine gândit care să corespundă realității actuale, a economiei de piață. Ceea ce învăț nu este ceea ce vreau să știu, sau ceea ce m-ar fi interesat. Prin urmare, ajungi să fii obligat să înveți lucruri care nu-ți vor fi utile pe viitor, în locul a ceea ce vrei să știi sau ai fi curios să afli.
Când eram elev, mă duceam la școală doar pentru prezență, dar la sport mă duceam de plăcere. Așa am ajuns să particip la majoritatea competițiilor care au avut loc în perioada 1998-2007 și de fiecare dată reușeam să ajung pe primele 3 locuri, atât în țară, cât și peste hotare. Practic, nu au fost zile să nu mă simt bine, ori să nu am bună dispoziție; nu conta dacă plouă sau ninge, mă duceam și făceam sport, indiferent de circumstanțe. În privința asta, eram foarte disciplinat, simțeam o responsabilitate, iar în prezent, disciplina din sport o aplic și la locul de muncă.
I.V. Care este atitudinea ta față de angajații companiei?
M.S: Pentru a avea o echipă puternică și profesionistă trebuie să investești emoțional în fiecare angajat. Intr- o companie cu o etică profesională sănătoasă relațiile se dezvoltă autentic, echipele se construiesc mai ușor, problemele se rezolvă mai repede, și evident apare un nivel ridicat de performanță. Așa am ajuns să fim ca o familie. Apreciez fiecare om și încerc să ofer ajutorul și susținerea necesară. Pentru mine este important ca angajații mei să se simtă apreciați și bine veniți la locul de muncă, de aceea, încerc să le acord atenție și sprijin oricând este nevoie.