Ruxandra Vidu, cercetătoare

Prima femeie profesor care a obținut un doctorat în Japonia este autoare a numeroase invenții care au fost brevetate. Ruxandra Vidu ne uimește prin dedicația sa pentru a aduce inovații valoroase în SUA și în întreaga lume. După ani îndelungați de cercetări, a pornit o mică afacere, “Bloo Solar”, care a reușit să strângă aproape 40 milioane de dolari de la investitori, relatează HORA in America.

Ruxandra Vidu este expertă în nanotehnologie și energie solară fotovoltaică cu o experiență de peste 25 de ani în inginerie chimică și știința materialelor. A rămas în SUA datorită statutului de ședere preferențial ”extraordinary ability” în știință. Profesor în cadrul Universității California Davis, este primul român ales drept Senior Member al Academiei Naționale a Inventatorilor (The National Academy of Inventors – NAI), din Statele Unite ale Americii (SUA).

Astăzi este recunoscută ca om de știință, cercetător, inventator, profesor la University of California Davis și preşedinte al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe. Din 1996, a lucrat cu universități de top din Japonia, Statele Unite și România și a făcut consultanță pentru mari companii, Mitsubishi și BP Solar în proiecte legate de producerea și stocarea energiei energiei electrice din surse regenerabile.

Publicitate comercială

Irina VanPatten: Stimată doamnă, Profesor Doctor Ruxandra Vidu, cum a început pasiunea Dvs pentru știință? 

Ruxandra Vidu: Am terminat Facultatea de Știință a Materialelor de la Politehnica din București, fiind printre  primii zece studenți care au primit repartiție dublă în cercetare. Acolo, de fapt, m-am format ca cercetător. Mi-a plăcut foarte mult partea de cercetare unde am lucrat doi-trei ani. Imediat după Revoluție, când țara se deschidea către normalitate, m-am dus la Politehnică, ca să mă înscriu la doctorat. 

Apoi am obținut prima poziție de asistent universitar la Politehnica din București la aceeași facultate. Eu mă specializasem în metalurgia pulberilor, care este o ramură foarte interesantă a materialelor. Însă la Politehnică, grupul în această tehnologie era deja format. Am avut norocul că o altă profesoară a înființat un laborator de coroziune și căuta un asistent universitar pentru a forma un grup. Așa am intrat într-un domeniu foarte interesant, în electrochimie, care are foarte multe aplicații în coroziune, senzori și în medicină. 

I.V: Dați-ne câteva exemple!

R.V: Senzorii pot fi folosiți, de exemplu, în protecția mediului. Se știe că în apă sunt materiale toxice, care sunt foarte dăunătoare pentru organism, cum sunt ionii de metale grele, pe care organismul nu știe să le elimine. Ele se depun la nivelul creierului și al organelor interne și pot produce boli grave. Concentratia de ioni de metale grele în apă trebuie verificat întotdeauna și asta se poate face cu ajutorul senzorilor electrochimici. Bineînțeles, concentrația este foarte mică, dar chiar și o doză mică este foarte dăunătoare organismului.

Spre exemplu, în industria de prelucrare a peștelui – carnea de pește conține mercur și urme de arsenic. Consumat în cantități mari poate cauza depuneri de metale grele în organism. Din cauza asta, industria de prelucrare a peștelui tratează apa pentru a îndepărta metalele grele, înainte ca să fie vărsată în mediu. Pe atunci nu știam multe despre aplicațiile electrochimiei în protecția mediului însă cu profesoara Simona Zamfir am scris prima carte de coroziune a materialelor metalice, care m-a ajutat foarte mult în cariera mea.

Am reușit mai apoi să câștig o bursă în Japonia, în orașul Osaka, unde m-am specializat în nanotehnologie. Am lucrat pe un microscop de forță atomică și am făcut experimente la nivel atomic. Inițial, am crezut că ei m-au acceptat pentru doctorat, dar nu a fost să fie așa. Ei practic te iau cu un an mai înainte ca să vadă dacă te poți acomoda la sistemul lor, pentru că este un sistem mai deosebit, în special pentru femei. Eram unica femeie între bărbați acolo. În 1996, la facultate nu aveau nici măcar toaletă pentru femei. A trebuit să merg într-o altă clădire ca să mă duc la toaletă. 

Photo: Jim Lopes/Shutterstock

Totuși eu, ca cercetător străin, nu m-am simțit niciodată discriminată. Am fost foarte bine primită, și am fost chiar ajutată să-mi cresc fata mea care avea 10 ani când a venit în Japonia. Fata mea a ajuns duminică în Osaka și luni dimineața s-a dus la școala japoneză, nu internațională. Au încercat să o integreze cât mai repede. A fost o experiență extraordinară pentru amândouă. Am învățat un sistem care mi-a prins bine în toată cariera mea. Japonezii lucrează tenace în fiecare zi de la 8 dimineața până la 10 seara și chiar mai mult dacă este nevoie. 

Am văzut schimbări spre bine în Japonia, în ceea ce privește femeile, în ultimii trei ani și jumătate cât am stat acolo. Chiar recent, la prezentările lor științifice, am văzut câteva femei și fete tinere, care erau cercetători de gradul întâi, echivalate ca profesori, cum sunt la noi în România.

I.V: Cum ați ajuns în America?

R.V: După ce am terminat doctoratul, m-am întors la Universitate și am căutat un postdoctorat. Am dorit să-mi îmbunătățesc limba engleză, pentru că japonezii nu vorbesc foarte bine engleza. Ca profesor trebuie să publici foarte mult în engleză, să ai o prezență în mediul academic. Cine nu publică, nu se poate numi profesor universitar. Am aplicat la foarte multe universități. Cred că am făcut vreo 200 de aplicații, inclusiv în Europa, Anglia, America, chiar și în Africa de Sud. Am primit o ofertă de la un profesor de la Universitatea din California Davis, care mi-a oferit un postdoctorat de opt luni. A doua zi am primit o altă ofertă de la Universitatea din Pennsylvania, care mi-a oferit aproape un salariu dublu, dar era prea târziu că eu deja acceptasem prima ofertă. 

În șase luni de zile, după ce mi-au recunoscut în România diploma de doctorat obținută Japonia, am plecat la specializare în America. Mai târziu m-am trezit că am pierdut postul de la Universitatea de Politehnica din București, și m-am văzut silită să rămân în America, căci n-aveam unde să mă întorc. Unde să te întorci în 2000 cu un doctorat și fără un job în România? Și așa am rămas. Mi-a fost foarte greu. Eram singură cu copilul meu. Este un copil excepțional, căci altfel nu cred că aș fi reușit să realizez nimic din ceea ce am realizat. În final, am reușit să obțin statutul de rezident la categoria ”imigrant cu abilități extraordinare”. 

În timp ce lucram ca postdoc am început să aplic partea științifică și în ceva palpabil, să integrez tot ceea ce am știut în a obține un produs nou. Nanotehnologia prin asta este unică. Poți să obții niște proprietăți unice, cu totul deosebite prin integrarea materialelor și a structurilor nano în dispozitive noi. Deci, poate să facă ceea ce la nivel de micrometri sau milimetri nu poți să obții. Primul nostru brevet a fost obținut pentru o celulă solară care arată ca o periuță de păr. 

Fiecare fir de la periuță este de fapt o celulă solară. Pe baza acelei invenții, am pornit o mică afacere numită Bloo Solar, care în zece ani de zile a reușit să strângă 40 de milioane de dolari de la investitori, și care a reușit să ducă ideea mai departe, spre comercializare. Ideea care a pornit de la o simplă schiță pe hârtie la o mică afacere, a prosperat foarte mult.  Produsul nostru se numește “solar brush”. Asta mi-a dat foarte mare încredere să încerc să mai integrez și alte structuri în dispozitive care ar putea să aibă un impact mare asupra performanțelor și în ultimă instanță asupra vieții noastre.

I.V: Și care este principalul avantaj al lui “solar brush”?

imagine simbol

R.V: Prin structura ei, periuța colectează mai multă energie solară și produce mai multă energie electrică, pentru că nu există reflexie atât de mare în timpul zilei. Dacă ați văzut panourile solare care au o culoare albastră foarte frumoasă, culoarea lor este dată de reflexia luminii, deci, lumina se pierde prin reflecție în loc să fie absorbită și convertită în electricitate. Noi am reușit prin această arhitectură unică de periuță să dăm mai multă energie electrică în timpul dimineții și seara când soarele apune și când razele cad razant pe celulă (deci când pierderea este cea mai mare prin reflecție).

Ne-am gândit să aplicăm nano-tehnologia și la epurarea apei. V-am vorbit mai devreme de problema metalelor grele, care trebuie îndepărtate. În prezent lucrez la un proiect European cu România, pe care l-am câștigat pentru România. Este un proiect de patru ani în valoare de aproape două milioane de dolari pentru a aduce soluții inovatoare în cercetare în domeniul eco-nano-materialelor si a tehnologiilor folosite în protecția mediului.

Am ales domeniul de epurare a apei pentru că am mai lucrat cu grupul de la Universitatea Politehnică din București, Laboratorul EcoMet (Eco-metalurgie) condus de profesorul Cristian Predescu și mai înainte, și am știut că este un grup foarte bun, capabil, iar laboratorul este dotat cu echipamente de cercetare la nivel european. Încercăm să aplicăm la proiecte în continuare, pentru că aceste granturi ne ajută să avansăm și cu cercetarea mai rapid.

I.V: Ce înseamnă pentru Dvs să fiți un inventator – femeie? Este un avantaj sau dezavantaj? 

R.V: Nu l-aș privi nici ca un avantaj, nici ca un dezavantaj. Obținerea unui brevet de invenție este o mare onoare, o recunoaștere a inventivității atât a unei femei cât și  a unui bărbat. Depinde de creativitatea fiecăruia.

I.V: Sunt alte obstacole în calea inventatorilor?

R.V: Un mare obstacol este lipsa de informare. Însă eu am întâlnit o altă problemă, mai ales în România. Sunt foarte mulți oameni creativi, care au idei creative pornind de la cele mai mici probleme, de toate zilele, până la cele tehnologice, mai complexe și mai soficticate. Mulți nu știu că partea inovativă a ideilor lor trebuie brevetată. Dacă un specialist nu-și protejează ideile, acestea se fură și este un păcat. 

Fiind și Președinta Academiei Româno-Americane de Arte și Științe, anul trecut, de exemplu, la Cluj am reușit să aducem la Congresul ARA de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca un specialist de la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM)), care lucrează și la Oficiul Uniunii Europene de Proprietate Intelectuală. Prelegerea a avut ca scop informarea cercetătorilor cu privire la metodele de protejare a proprietății intelectuale.  În momentul în care ideea brevetată are un potențial mare să fie comercializată, un investitor poate să cumpere licența și atunci vorbim de foarte mulți bani, de care poate beneficia inventatorul, universitatea, compania, sau țara. 

Asta mi-ar plăcea să fac mai mult pentru România: să promovez cum se poate breveta o ideie și cum se poate proteja un inventator. Totul începe cu o cercetare asupra ideii, pentru a se vedea dacă acea idee a fost sau nu inventată. Apoi, ar trebui rapid făcută o aplicație de brevet provizoriu. Este foarte ușor să faci o aplicație online de brevet provizoriu la uspto.gov, prin care se înregistrează  data la care s-a conceput acea idee și costă în jur de $100. Dar data înregistrării este foarte importantă, pentru că după această dată, poți să mai vorbești cu alții despre idea ta. 

Un brevet provizoriu este foarte important mai ales pentru studenții în științe, care se duc la conferințe și prezintă idei noi și posibil brevetabile și nu-și dau seama că alții, care sunt mai versați, pot să preia acele idei. Sfatul meu este dacă cineva lucrează în științe și face cercetare pentru doctorat, spre exemplu, și dacă crede că are o idee brevetabilă, să vorbească cu profesorul și să facă o aplicație de brevet înainte de a face o prezentare la o conferință. În felul acesta își protejează ideea. Un brevet provizoriu are valabilitate doar pentru un an de zile, timp în care trebuie să facă aplicația finală de brevet.

I.V: Din experiența Dumneavoastră, ce le puteți spune fetelor tinere care se gândesc să meargă în știință ori pe calea invențiilor? Care sunt greutățile? La ce trebuie să fie pregătite?

R.V: În primul rând, să nu le fie frică dacă asta le place să facă.  Dacă cred ele, că asta le place să facă, vor găsi întotdeauna un ajutor, un mentor sau o informație care le va ajuta să meargă mai departe. Cred că dorința lor de a realiza ceva o să atragă și oamenii de care au nevoie, care să le îndrume, și cunoștințele necesare care le trebuie. Este foarte multă muncă, de aceea pun accent pe faptul că trebuie în primul rând să le placă ceea ce fac. Eu când am o idee pe care o consider nouă, mă gândesc la ea zi-de-zi, mă scol și mă culc gândindu-mă la ea. Trebuie să aibă pasiune și să nu le fie frică, căci toată lumea a început așa, practic de la nimic. Nu oricine are idei, nu oricine este creativ. Cred că a fi creativ ține și de personalitatea fiecăruia. 

imagine simbol

De asemenea, trebuie să cerceteze, să vadă dacă ideea lor este într-adevăr una nouă. Eu, de exemplu, am învățat singură să investighez gradul de noutate al ideei și am reușit să brevetez singură, fără a mai apela la un avocat. Am obținut permisiunea de a trimite aplicația de brevet direct la USPTO (United States Trademark Patent Office) și de a discuta cu agenții în momentul în care brevetul intră în perioada de verificare. În același timp, particip la seminarii, încerc să învăț și să înțeleg cât mai mult.

Consider că este foarte important pentru tinerele care lucrează în cercetare să reușească să-și prezinte cercetarea și invențiile nu numai la nivel științific dar și la un nivel de înțelegere pentru toată lumea. De ce? În momentul în care poți să prezinți o idee foarte complicată din punct de vedere științific în cuvinte foarte simple, ca să înțeleagă toată lumea frumusețea ideei tale, sunt mari șanse ca ideea să placă unui investitor sau unui finanțator (cum sunt agențiile care finanțează proiectele de cercetare). Asta a fost o lecție pe care am învățat-o imediat ce am ajuns în State, lecție care m-a ajutat să câștig multe proiecte de cercetare. 

Irina VanPatten

Comentează