Saviana Stănescu, poet, dramaturg și jurnalist româno-american, va prezenta pe 30 mai la Chicago o piesă inedită, despre imigranții moldoveni întitulată „Aliens with Extraordinary Abilities”. A predat la Universitatea New York, la Școala de Arte din Tisch, Departamentul de Dramă, iar în prezent este membru al Facultății de Arte Teatrale de la Colegiul Ithaca, unde predă analiza și scrierea scenariilor. Piesele ei sunt emoționale și pline de farmec, pentru că a trăit pe propria piele provocările de a ajunge la visul american, relatează HORA in America.
Irina VanPatten: Calea unei românce de la jurnalist în România la scenarist de teatru în America. Povestiți-ne despre Dumneavoastră, de unde sunteți?
Saviana Stănescu: Sunt născută la București, dar am copilărit la Curtea de Argeș. După liceu m-am întors la București la studii și am rămas acolo după revoluția din 1989. Atunci în stradă, am fost martorul protestelor, a fost o viață foarte agitată. A fost o perioadă extraordinară, căci am putut să lucrez ca jurnalist și scriitor în presa liberă. Din 1992 am lucrat ca jurnalist la Adevărul, care este un tiraj artistic.
Am publicat trei cărți ca poetă: ”Amor pe Sârma Ghimpată” (1994), ”Sfaturi Pentru Gospodine și Muze” (1996) și un poem dramatic ”Proscrisa” (1997). Acest poem dramatic a fost jucat în teatru în România, dar la fel, a fost tradus în engleză și franceză. Și m-am trezit în 1998 cu o invitație la teatrul Gerard Philipe de Sandonie din Paris pentru un festival Du Monde Entier, care selectase o piesă din fiecare țară, participantă la Cupa Mondială de Fotbal. Au ales piesa mea ”Proscrisa”. Eu mă consideram o poetă, iar francezii au început să mă numească ”dramaturg”, încât m-au convins și pe mine că sunt dramaturg.
După experiența din Franța am hotărât să studiez scrierea dramatică și am mers la Academia Internațională de Teatru din Germania. Am scris prima piesă în engleză. După care m-am întors în România cu prima piesă în română ”Apocalipsa Gonflabilă, care în 2000 a câștigat premiul Uniter pentru cea mai bună piesă a anului. După 2000 am început să fiu invitată ca dramaturg în diverse țări din Europa.
În 2001 am obținut bursa Fulbright să studiez la New York University. În loc să vin doar ca ”visiting artist” am decis să învăț. Mie întotdeauna mi-a plăcut să învăț mai mult, să văd ce pot descoperi. Am devenit studentă la NY School of the Arts. După care Mary Schmidt Campbell mi-a oferit o bursă să mai fac un MFA (Master of Fine Arts) în scrierea dramatică, unde regizorul și profesorul la NYU, Richard Shehner, m-a ales ca scriitor în rezidență. Am scris pentru el câteva piese.
Apoi mi s-au deschis niște uși la New York, unde au început să joace piesele mele în engleză. În 2007 piesa mea ”Vaxing West” produsă la teatru “La Mama din New York” a luat premiul Inovative Theater Award pentru cea mai bună piesă. Apoi diverse teatre m-au comisionat și am putut trăi o vreme numai așa din scris și din predat la NYU. În ultimii ani m-am angajat ca profesoară la Itaka College, și sunt fellow la Cornell University, fiindcă am nevoie de mai multă stabilitate.
I.V: Să vorbim despre piesa ”Aliens with Extraordinary Skills,” care se joacă acum în teatrele americane. Și de ce ați ales tema emigrației?
S.S: Majoritatea pieselor mele americane sunt despre emigranți, fiindcă a fost așa o tranziție din România spre America. Am observat că și alți emigranți trec prin aceleași provocări, unde e o negociere permanentă dintre valorile noi și țara noastră. Plus, am ajuns la New York într-un an foarte tumultuos, cu două săptămâni înainte de 9/11, când emigranții erau priviți cu multă suspiciune. Patru ani mi-a fost frică să mă întorc acasă, mă temeam că nu voi putea lua viza să mă întorc înapoi.
Termenul englez ”aliens” mi s-a părut interesant, căci încorporează așa de multe conotații interesante. Se poate traduce ca: emigranți, străini dar și ca extratereștri. ”Aliens with Extraordinary Skills” e de fapt bazată pe viză O-1, care se oferă peroanelor străine cu abilități extraordinare în artă și care eu am avut-o ca artistă. Personajele din piesă sunt artiști emigranți, dar cu altă viză, P-1, pentru artiști din circ.
De fapt, piesa a fost inspirată de un articol, trimis de un prieten român, care a apărut în ”Florida Observer” printre 800 de emigranți ilegali din Europa de Est, care veniseră pe vize false de artiști de circ. Mi s-a părut foarte interesantă povestea asta și mi-am imaginat că doi dintre acești artiști de circ sunt o fată Nadia din Moldova, și un tânăr bărbat din Rusia Borat. Când primesc scrisoarea de deportare decid să rămână în America și apoi se mută din Florida la New York.
I.V: Care a fost audiența Dvs pentru care ați scris piesa? Pentru imigranții din Europa de Est sau pentru americani?
S.S: Am scris-o pentru americani în special, ca să vadă cu câte probleme se confruntă imigranții, și să iasă un pic din stereotipurile care le aplică precum că toți emigranții au vieți foarte simple. Am vrut să ofer personaje complexe, cu istorii amoroase și cu simțul umorului, chiar cu aspecte de comedie neagră. Am arătat această reziliență când orice ți s-ar întâmpla, te ridici și mergi înainte.
I.V: Cum descrieți în piesă elementele noastre culturale așa ca americanii să le înțeleagă?
S.S: Este o acțiune de balanță, ca și la circ când ești pe sârmă. Trebuie să le oferi niște lucruri culturale specifice, dar dacă le dai prea multe detalii, nu ajungi la țel. Trebuie să le dai o poveste cu niște referințe, care ei pot să le înțeleagă. Creezi o poveste universală, care funcționează aici și în alte părți. Spre exemplu, în Mexico City a fost în repertoriu o producție a piesei mele, tradusă în spaniolă, și a avut mare succes. Cu același succes s-a jucat la București la teatrul Odeon în română.
I.V: Dați-mi un exemplu cum apelați la audiența americană, așa ca ei să înțeleagă.
S.S: Spre exemplu, părinții caracterului principal Nadia (tatăl rus și mama româncă) sunt artiști de circ din Moldova, care au murit în accident. În sensul acesta, am introdus noțiunea că în Europa de Est există tradiție de circ. Ea este mândră de profesia sa. Am transportat-o în America cu naivitatea de a crede în visul american. Vedea totul în roz, că totul e posibil în America. Și încetul cu încetul, vedem cum lucrurile devin mai realiste. Dar ea rămâne cu acest vis idealist că America e țara tuturor posibilităților.
I.V: Cine joacă în rolurile principale, actorii americani sau actori cu origini din Europa de Est?
S.S: La New York au jucat actori foarte buni din Broadway, pe care îi poți vedea și la televizor. Ei încearcă să aducă și actori, care au conexiune cu piesa. Actrița care a jucat-o pe Nadia în Broadway era de aici, dar avea rădăcini din Ucraina. Jessica Pimentel, care este de origine din Republica Dominicană, joacă rolului Lupitei, un personaj din Republica Dominicană, care are visul ei american de a fi actriță, dar între timp, lucrează la un club de striptease ca dansatoare exotică. Ea joacă un rol în serialul Orange is the New Black.
I.V: Cum a fost tranziția din România în America în cazul Dvs?
S.S: Mi-a fost foarte greu, căci am fost singură la New York, fără familie. Am venit după ce m-am despărțit de soțul meu, care este directorul Muzeul Național al Literaturii Române Alexandru Condescu, cu care am avut o relație minunată. Dar a fost și bine că mi-am demonstrat că eu singură pot să mă afirm. Îmi depun toată energia în carieră, și nu am timp liber deloc.
În curând plec la București, căci sunt 30 ani de la revoluție. Vreau să scriu o piesă despre revoluția română. Mi se pare important să scriu despre viața mea, despre viața noastră. Aș vrea la fel să mă duc și la Chișinău. Am auzit că Teatrul din Republica Moldova e foarte bun și vreau să-l văd.
Irina VanPatten