Majoritatea copiilor americani nu sunt tocmai încântați de clasele online, dar înțeleg bine impactul COVID-19 asupra educației primare. Abia așteaptă să-și revadă colegii de bancă și să zburde pe terenul de joacă. Anca Butaș, profesoară la o școală publică din Chicago, cunoaște mentalitatea elevilor și încearcă să le inspire interes și să le capteze atenția, chiar și online, pentru a nu pierde din calitatea studiilor.
Tatiana Popovici: Anca, ai făcut masteratul la universitatea DePaul, iar acum predai la o școală publică din Chicago. Predarea vine cu responsabilități imense la orice nivel de clasă. Puțini români au ajuns să predea în școlile americane. Tu cum ai reușit să convingi că ești gata și capabilă să-ți asumi aceste responsabilități?
Anca Butaș: După terminarea Universităţii de Vest din Timişoara, am predat la nivel de liceu doi ani de zile înainte să vin în state. Aveam doar 22 ani, diferenţă de doar 4 ani între mine şi elevii mei de clasa a 12-a . A fost o experienţă care m-a dezvoltat foarte mult ca individ ajutându-mă să am încredere în mine. Bineînțeles că luând acest post, am fost bucuroasă să am un serviciu, însă nu mă aşteptam să fiu repartizată la nivel de liceu.
Saltul din România la şcolile americane a fost unul cu multe sacrificii. Toată şcoala mea din Timişoara a fost recunoscută aici când am finalizat transcripturile, am susținut doar vreo 3 examene de diferenţiere. Acest proces a durat doar câteva luni, însă, ajunsă cu toate certificatele şi “ready to go’ pentru a preda în şcolile din Chicago, am realizat că a trebuit să concurez cu alte profesoare. La vârsta de 25 de ani aveau ani de experienţă cât şi un master în curriculumul lor.
În orice job se cer studii, experienţă şi abilităţi care să te diferențieze de concurenţă. Eu le aveam parţial, aşa că la vârsta de 30 ani am ajuns să îmi continui studiile cu un master în Educaţie Elementară la DePaul. Am lucrat full-time job mergând la charter schools ca profesor înlocuitor, iar serile mergeam full-time student la DePaul. Am reuşit să conving că sunt capabilă să îmi asum responsabilităţile de a preda în şcolile americane prin pregătirea pe care am dobândit-o de-a lungul experienţei atât din şcolile românești, cât şi prin ambiţia de a progresa şi a ajunge să cunosc şi şcolile americane.
T.P: Ce te pasionează cel mai mult în activitatea ta pedagogică?
A.B: Un profesor pasionat face ca procesul de învăţare să fie distractiv, pentru că lecţiile interesante care stimulează creativitatea copiilor sunt vitale pentru succesul academic. Unii elevi care sunt mai predispuşi la un comportament neadecvat sau la absenteism au mare nevoie de un profesor care să îi înţeleagă şi să îi inspire. Dacă mediul din sala de clasă este unul interesant pentru învăţare, elevii sunt captivaţi şi se ştie că atunci când sunt veseli şi se joacă, elevii învață cel mai bine.
T.P: Sistemul de învățământ a fost afectat de pandemia covid și majoritatea școlilor s-au reorganizat pentru studierea online. Care sunt principalele inconveniente ale predării online?
A.B: Învăţământul a fost foarte afectat de pandemie, mai ales studenţii cu o anumită deficiență, de exemplu studenţii mei. De 3 ani m-am transferat de la educaţie generală la educaţie specială, având de-a face cu copii din diferite spectre de deficienţe, ca de exemplu: dizabilitatea intelectuală ( IQ scăzut), disfuncții emoţionale (anxietate, depresie, comportament necooperativ), autism, precum şi atenţie deficitară, printre altele. Inconvenienţa de a preda online la copii cu astfel de deficienţe este o luptă pe care o ducem în fiecare zi ca profesori de educaţie specială.
Predau clasa a 5-a, iar nivelul de funcţionare la studenţii mei este la nivel de clasa a 2-a şi a 3-a . Deloc uşor să îi ţii captivi ore întregi în faţa calculatorului când atenţia lor este minimă. Le spunem să îşi ţină camera deschisă tot timpul să vedem dacă sunt atenţi, încercam să le facem predarea unei lecţii minim posibile şi imediat apoi să trecem la tot felul de jocuri. Unii studenţii răspund bine, alţii deloc.
T.P: Cum găsești idei noi pentru lecții în aceste condiții?
A.B: Majoritatea lecţiilor sunt bazate pe demonstrații, iar ca să ajung aici este un process mult mai lung decât era în interiorul unei săli de clase. Ajung să stau ore în şir în faţa calculatorului pentru a învăţa sisteme de operare în google meets, ca apoi să acomodez şi manipulez lecţia la nivelul de înțelegere a studenţilor mei. Există diferite platforme pentru matematică, scriere şi citire pentru a consolida anumite aptitudini. Însă, aceste aptitudini trebuiesc predate ca mai apoi studenţii să înţeleagă.
T.P: Cum reușești să menții controlul asupra lecției online spre deosebire de orele în clasă? Ce noi reguli ai impus?
A.B: Educația online presupune un grad înalt de motivare, concentrare și organizare. Pentru a mări implicarea studenților, eu, de exemplu, împart predarea unei lecții în secvențe de câte 10-15 minute pe un singur concept, luând o pauză ca apoi să revin la același concept pentru consolidarea lui. Verific înțelegerea conceptului prin întrebări care să-i țină pe studenți implicați. O altă metodă este de a explica step-by-step în grupuri mici de câte 3-5 studenți.
T.P: Cum antrenezi elevii care nu reușesc să asimileze materia predată online față de rezultatele pe care le aveau în clasă?
A.B: Pentru elevii care nu reuşesc să asimileze materia sau conceptul respectiv, folosesc metoda de a încorpora repetiţia de materie. Studenţii cu dizabilități au nevoie tot timpul de repetiţie şi de mai mult timp pentru a asimila un concept. Dacă în clasa generală se predau conceptele de fracţii, azi şi mâine de fracţii cu denominator diferit, la mine în clasă eu ajung să introduc conceptul de fracţii timp de o săptămână şi apoi a doua săptămână să facem fracţii cu denominator diferit. Iar în cazul în care nu înţelegem conceptul de fracţii, atunci rămânem şi mai mult timp pe acelaşi concept. Profesorii de educaţie specială au o flexibilitate un pic mai mare în a planifica astfel de situaţii în care se merge mult pe fixarea sau întărirea unui concept.
T.P: Cum are loc comunicarea cu părinții? Este diferită de relația cu părinții din România?
A.B: Comunicarea cu părinţii este benefică pentru a-i implica în progresul de lucru cu copiilor lor. Comunicarea se face la nivel săptămânal, de exemplu: prin trimiterea de notiţe în care părinţii semnează cum că au supravegheat citirea unei cărţi de propriul lor copil, sau a unor cuvinte din vocabular.
Pe domeniul meu de educaţie specială în care am de-a face cu planuri de intervenţie prin care monitorizez progresul studenţilor, eu ajung să mă văd cu părinţii de cel puţin două ori pe semestru, luând în vedere conferinţele semestriale. În noua situaţie de online teaching unde avem obligaţia să sunăm părinţii a căror copii nu au apărut în Google meets – ajungem să vorbim cu părinţii în fiecare zi.
T.P: Se vorbește și la noi tot mai mult de fenomenul de bullying. Cum se luptă cu această problemă în școala ta?
A.B: Bullying este o problemă care ia amploare din ce în ce mai mult, datorită rețelelor social media. “Răutăţile gratuite”, cum îmi place mie să le zic, care se postează online, cauzează stări emoţionale de depresie şi anxietate mare. Ca profesori nu ajungem să ştim imediat ziua când se întâmplă, însă când ajungem să aflăm, luăm legătura imediat cu ajutorul psihologului şcolii care adresează astfel de probleme. De aici, există tot felul de interacţiuni separate şi apoi, împreună cu studenţii respectivi, pentru a afla cauza şi apoi a ameliora situaţia. Părinții sunt informaţi şi ei, uneori participând la discuţii cu persoana afectată. Se pune foarte mare accent pentru a diminua astfel de comportamente în interiorul, cât şi în afara şcolii.
Abonează-te la revista HORA in America, sau comandă ediția nr. 20 aici.