Ana Ularu s-a născut în mijlocul anilor 80 în București, într-o familie de artiști. A visat mereu să devină actriță, iar primul rol l-a primit la vârsta de 9 ani. De-a lungul carierei, norocul i-a surâs să joace în peste 30 filme. Actrița a apărut în drama „Serena“ 2014, alături de Jennifer Lawrence şi Bradley Cooper.
Rolul Matildei din filmul Outbound i-a adus 6 premii la diferite festivaluri internaționale pentru cea mai bună actriță. În 2016 a jucat alături de Tom Hanks în “Inferno”. Urmează rolul West în serialul fantastic Emerald City produs de televiziunea NBC. În 2018 apare în rolul principal alături de Keanu Reeves în thrillerul Siberia.
Doina Calcea: Dragă Ana, ați copilărit la București. Cum v-a fost copilăria?
Ana Ularu: Am avut o copilărie foarte specială, magică, în sensul în care, prin natura profesională a familiei mele, am crescut în culisele poveștilor. Mergeam la repetiții de teatru cu mama, alergam pe platouri sau prin depozite de recuzită, observam procesele de lucru ale unor mari actori și furam inconștient etica de lucru.
Meseria noastră are mult paradox și gândire abstractă. Acasă pictam și desenam foarte mult, învățasem să citesc devreme și mă pierdeam cu orele în cărți, ascultam viniluri, povești, Zavaidoc, teatru radiofonic, orice. În rest, cea mai mare bucurie era să vin în vacanțe la bunica mea de pe Bulevardul Tineretului; practic, făceam marea excursie din sectorul șase în sectorul patru; nu am avut norocul de a merge ‘la țară’ în vacanțe.
Vis-a-vis de bloc era un parc unde se făceau strategii de război, erau copaci înalți de cucerit, cazemate, găști de fotbal, cursele de triciclete, haită de câini vagabonzi minunați pe care îi păstoream de colo-colo, era un univers pe care noi îl vedeam ca pe Mad Max. Spre disperarea bunicii mele, păturicile cu păpuși sau picnicurile nu prezentau niciun interes pentru mine; încă povestește tuturor ce antrenament era să mă caute prin castani. Mai era școala, aceeași timp de 12 ani, de la mic spre mare, Liceul Cervantes, care nu mă deranja deloc. Mereu mi-a plăcut să fiu între oameni, iar la contexte mă adaptez ușor.
D.C: Ce ați visat să deveniți când erați o copilă?
A.U: Am visat să fiu actriță, fără faze intermediare. Am câștigat, se pare.
D.C: Cum a început cariera de actriță?
A.U: Căutând prin scenariile mamei mele, după un rol de copil de vârsta mea (țin minte că întrebam și de roluri de băieți, eram tunsă scurt și la vârsta respectivă e tare simplu). Am învățat accidental franceza. Într-un final, mi-am găsit rolul! (de fetiță). Am trecut proba, și echipa a venit și anul următor cu un rol scris special pentru mine. Am jucat prima oară în film la 9 ani, era un film francez. Am jucat patru zile de filmare. Următorul, la 10 ani, zece zile de filmare. Am investit primele mele salarii în achiziția primei mașini cu aer condiționat a familiei. Între timp, am ajuns să detest aerul condiționat.
D.C: Există vreo persoană care v-a influențat alegerea carierei?
A.U: Nu. Când e de ales ceva, pot asculta păreri, dar nu mă las influențată. La fel cum nimeni nu mi-a zădărnicit dorința de a-mi alege cariera. Am primit sfaturi frumoase de-a lungul timpului și sunt mereu atentă la ce mă poate învăța oricine și orice în legătură cu meseria mea. Ca orice om și actor, sigur că am avut și momente de cumpănă.
D.C: Care a fost motivația cea mai puternică care v-a determinat să mergeți mai departe cu aceeași pasiune?
A.U: Mereu există momente de cumpănă. Cresc exponențial cu fiecare treaptă urcată. Îmi place atât de mult ce fac, încât nu pot să renunț la senzația asta doar pentru că acum nu mi se dă contextul să o trăiesc. E maraton, nu e suta de metri, nu m-am făcut actor din vanitate sau lene, așa că merg mai departe.
D.C: Ați apărut în peste 30 de filme. Care a fost cea mai interesantă experiență? Care este rolul preferat?
A.U: Nu-mi ierarhizez munca sau rolurile. Sigur, iubesc rolul Matilda din ‘Periferic’ cu tot sufletul, pentru că de aici au izvorât, în mare parte, celelalte filme. Îmi este extrem de dragă Maddy din ‘Camera Trap’, un film văzut foarte puțin, de exemplu, sau Eve din ‘Index Zero’, care rămâne unul dintre filmele mele de suflet. Printre favoritele mele e West din ‘Emerald City’. Nu mai vorbesc cât iubesc teatrul și ce trăiesc în acea lume: Shen Te în ‘Omul cel Bun din Seciuan’, Marianne în ‘Constelații’, A în ‘O intervenție’…
D.C: Ce gen de film preferați să jucați mai mult?
A.U: Nu am preferințe sau idei fixe, dar îmi respect propriile gusturi.
D.C: Cum a avut loc castingul pentru “Siberia”?
A.U: Am dat ceea ce se numește un ‘self tape’, o înregistrare video făcută acasă, unde jucam scena cu prietenul meu cel mai bun care citea din culise. Întâmplător, am dat această probă când am ajuns în Los Angeles pentru câteva ore, cu un jetlag uriaș și fără să îmi fac vreo speranță. Învățasem textul celor trei scene în avion.
D.C: Cât timp au avut loc filmările și care a fost cel mai dificil moment în timpul proiecțiilor?
A.U: Filmarile au durat două luni, a fost o experiență superbă, poate cel mai dificil a fost în St. Petersburg, unde se țineau mulțimile după noi ca să îl vadă pe el (Keanu). E destul de greu să menții concentrarea și atmosfera misterioasă și inefabilă a unei scene când urlă o mie de oameni. Aici publicul ar trebui să înțeleagă conceptul de distanță respectuoasă față de un idol.
D.C: Cum este să lucrezi cu Keanu Reeves? Cum este el în spatele culiselor?
A.U: Keanu e un om minunat, un partener perfect și un prieten magic. Nu pot încă să explic exact cum și cât de frumos a fost să lucrăm împreună.
D.C: Care e cel mai important lucru în relaţia cu un regizor?
A.U: Ca în orice relație, comunicarea și umorul. Îmi place să fiu regizată, îmi place să construiesc alături de cineva, nu am orgolii și chiar mă entuziasmează să fiu modelată. Îmi plac explicațiile simple, concise, cu vector, îmi place umorul și înțelegerea calmă, vitală între cele două lumi, fără pretenții și ascunzișuri, fără trucuri. Arta noastră nu poate exista fără coeziune și respect în echipe și fără o doză uriașă de adevăr ca să poți crea iluzia. Dacă ar fi să povestim o întâmplare deosebită din viața de actriță, mereu îmi e greu să aleg o întâmplare. Fiecare proiect vine cu magia lui și cu momentele de grație sau tristețe.
D.C: Dacă nu ați fi ales actoria, ce credeți că ați fi putut face la fel de bine? Ce alte pasiuni în afară de actorie mai aveți?
A.U: Aș face oricând regie din nou, am realizat trei clipuri și sunt foarte recunoscătoare, dar poate ar fi frumos să am și mai mult timp și buget ca să mai explorez zona aceasta. Idei am, energie nu mai vorbim. Mi-ar plăcea să fiu o cântăreață mai bună decât sunt, dar asta nu m-a oprit să cânt în două formații. Mi-ar plăcea să pictez..altfel, nu știu, dar tot iubesc pictura, împotriva limitărilor mele. Poate că aș fi devenit biolog, altfel. Cine știe…
D.C: Ce sfat aveți pentru tinerii actori care vă aleg drept model?
A.U: Am, în primul rând, mulțumiri și recunoștință, dacă exista acești actori. Apoi îi sfătuiesc doar să fie calmi, ideea de actor talentat și stupid e perimată și periculoasă, să fie curioși, să întrebe și să aibă curaj. Și mare grijă, e romantică autodistrugerea, dar meseria asta nu se poate face decat fiind sănătos.
D.C: Ce planuri de viitor puteți să le împărtășiți fanilor?
A.U: Când va veni momentul vom povesti. Aștept oamenii la teatru din toamnă, cu drag.
D.C: Sunteți apreciată și iubită. Ce vă mai lipsește? Ce altceva ați vrea să realizați și încă nu ați reușit?
A.U: Mulțumesc mult! Îmi lipsesc multe lucruri, doar că am idei și planuri și abia aștept să le înfăptuiesc. E o viață de trăit și sunt roluri de jucat, povești de inventat și de adus la viață.
Doina Calcea