Biserica Româna “Sf. Treime” din Los Angeles a implinit deja 80 de ani de la infiintare. Avem o deosebită onoare să discutăm în această ediție cu protopopul Constantin Alecse, care și-a început activitatea misionară în California în 1980. În același an, a emigrat în SUA și a slujit mai întâi la Biserica Sf. Maria din Minnesota, iar peste cinci ani, a fost ridicat la rangul de Protopop al Protopopiatului Coastei Pacificului din America. Constantin Alecse a fost onorat cu o diplomă de apreciere din partea Bordului Municipal și Primăriei din Los Angeles.
Natalia Ghilașcu: Cum încearcă Biserica „Sf. Treime” din Los Angeles să consolideze diaspora de români din California?
Constantin Alecse: În primul rând, prin slujirea lui Hristos, prin mijloacele tradiționale cum ar fi slujbele religioase, păstrarea tradițiilor românești legate de Sfintele Paști, Crăciun, și alte sărbători religioase din tot timpul anului, predică, cateheze și alte programe de educație religioasă, inclusiv lecții de religie, etc. Prin publicarea unei reviste parohiale, color, „Viaţa Creştină”, cu apariție de cca 30 de ani, într-un tiraj de aproximativ 1000 de exemplare, cu apariţie, iniţial, lunară, apoi bilunară, iar, în ultimii ani, apariţie trimestrială, atât în format tipărit, cât şi în virtual.
În perioada anilor 1982-2019, biserica Sfânta Treime a fost vizitată de mari personalităţi ale culturii, cinematografiei şi politicii româneşti: Majestatea Sa Regele Mihai al României; Eminenţa Sa Dr. Emil Constantinescu, preşedintele României; Senatorul Ion Raţiu; Excelenţa Sa Mircea Geoană, la acea vreme (1997) ambasadorul României la Washington; scriitorul Mihai Botez, mai târziu consul general al României la Los Angeles; poetul Grigore Vieru, renumiţii dirijori Sergiu Celibidache şi Marin Constantin, fondatorul și dirijorul Madrigalului; regizori de filme, scriitori, documentarişti TV, actori și mari artiști români, sau americani de origine română, coruri și formațiuni corale, cum ar fi Madrigalul, Axios, Ars Carminis; orchestre de renume cum ar fi orchestra Lăutarii, condusă de maestrul Nicolae Bot Gros (Chisinău), orchestra Radu Goldis (Los Angeles), orchestra Dumitru Grigoruț (Chicago), echipe folclorice din Canada (1989), din Chicago şi din Bucureşti (1994), “Timișul” (Romania), “Izvoraşul” (Minnesota, 2001), “Mugurel” şi “Crăiţele” (Los Angeles), precum şi grupurile folclorice ale unor biserici sârbeşti şi greceşti din Sudul Californiei.
Un festival românesc organizat de Biserica Sf. Treime a strâns cca 6000 de participanți, dintre care cca o mie erau americani, la sfârșitul săptămânii din 6-7 iulie 2002. Românii vin la biserică pentru slujbe, dar și pentru socializare, adică să se întâlnească cu alţii, să se distreze, în cadrul activităţilor sociale şi culturale, a festivalurilor, a picnicurilor şi a meselor ocazionale, a aniversărilor speciale, și a revelioanelor.
N.G: Din experiența Dvs de pastor, care sunt cele mai frecvent întâlnite probleme sau preocupări sociale sau economice cu care se confruntă comunitatea de români din Los Angeles?
C.A: Oriunde există o biserică românească, pe continent American, avem o “Micuţă Românie”. Acest mesaj caracterizează diaspora românească din America în perioada de dinaintea anului 1989, anul căderii comunismului în România. Biserica era o “Micuță Românie”, unde conaționalii se adunau nu numai la sfintele slujbe, ci și în cadrul multor activități comunitare (social-naționale, culturale, tradiționale, etc), cum ar fi mese lunare, picnicuri, întâlniri aniversare, colinde, etc.
A urmat apoi perioada de tranziție (1990-1994). Mulți conaționali „contemplau” la repatriere. Mulți au și făcut-o. Foarte mulți, după ani și ani, sau chiar pentru prima dată după ce părăsiseră România în condiții specific personale, se reîntorceau în România pentru prima dată. Copleșiți de schimbările de acolo și de sărăcia din Patria Mamă, cei mai mulți și-au schimbat atitudinea de susținere a Micuței Românii (Biserica), alegând să ofere suportul lor material celor de acasă, bisericilor din satele din care proveneau și, care erau în plin proces de remodelare, sau poate chiar de construire de noi biserici în localitățile de unde fiecare în parte provenea.
Am înțeles acest proces de schimbare firească în cele întâmplate după 1989 și, am apreciat întotdeauna dăruirea conaționalilor noștri de a-și ajuta bisericile satelor, sau orașelor lor de obârșie, de a-și ajuta rubedeniile și conaționalii, etc. Sunt acte lăudabile și demne de luare în considerare, însă, aceste schimbări aveau să aducă mutații capitale în viața și existența bisericilor românești din diasporă, în general, și a comunității noastre româno-americane din Los Angeles.
În timp ce înainte de 1989, în sezonul verii, se organizau 4-5 picnicuri (principala sursă de venit pentru întreținerea bisericii noastre), unde românii se adunau împreună, simțindu-se acasă, după 1990 s-au redus astfel de activități, fiindcă numărul vârstnicilor s-a redus prin eliminare naturală (decese). Activitățile de natura picnicurilor sau a meselor lunare de vară (care împlineau paleta cca 25% din bugetele parohiei), s-au redus.
Pangarul bisericii și lipsa de contribuție voluntară – În timpul sărbătorilor de iarnă vorbim despre aceeași situație. Mulți conaționali se întorceau acasă să petreacă un Crăciun Românesc, cu rudeniile, zăpadă, cârnați, sarmale și caltaboși. Lipsa prezenței lor, în bisericile noastre de peste Atlantic, era simțită nu numai numeric, ci și pecuniar. Chiar și Revelioanele, cu săli arhipline cândva, înainte de 1989, n-au mai putut fi organizate (decât arareori) datorită absenteismului firesc al participanților.
Artiștii nu mai găsesc o atracție pecuniară în comunitățile din străinătate. Vorbind despre programe culturale și de prezența artiștilor din România, în cadrul comunității româno-americane din sudul Californiei, înainte de 1989, pentru orice artist din România, care era invitat de comunitatea noastră (biserică, societăți culturale, indivizi cu bună stare) era o onoare, drept pentru care, ori de câte ori dădeau un spectacol, nu mai încetau să aducă osanale organizatorilor și inițiatorilor unor astfel de activități.
Se multumeau cu orice fel de ofertă pecuniară. Era o onoare pentru ei să-și înscrie în portofoliu o activitate prestată în California. După 1989, astfel de prestații nu au mai fost rentabile. Mai bine în România cu Mănele, decât în America cu folclor autentic și tradiții. Așa că, mulți dintre consacrații actori și artiști din România au ales a sta în România, pentru câștigul lor financiar.
N.G: Viața spirituală din America este cu mult diferită decât cea a enoriașilor din România?
C.A: Criza spirituală a generației tinere. Urmărind și noi prin toate mijloacele care ne stau la dispoziție, viața spirituală a generației tinere din România, avem impresia că, din punct de vedere duhovnicesc, tinerii de acolo stau mult mai bine decât aici. Vedem și foarte mulți tineri care frecventează cluburile, arenele sportive, stadioanele cu spectacole cu influențe străine, în general în detrimentul trăirii în biserică. Este greu de știut ce va aduce ziua de mâine și în România.
În America, foarte mulți tineri din comunitățile româno-americane, mai ales în marile Metropole (cu precădere New York și Los Angeles), care merg la universitățile de stat (cu regim liberal, secular și progresist), nu se mai întorc în comunitate. Se implică în programele universitare, își formează familii mixte, și “se folosesc” de serviciile religioase, oferite de biserică, numai atunci când ei găsesc de cuviință. Majoritatea tinerilor din vremurile de astăzi trăiesc într-o apatie duhovnicească, nu mai susțin financiar biserica, și nici nu prea mai au interes în trăirea credinței bisericii drept-mântuitoare. Mulți trăiesc viața în afara Harului Divin.
Cu multă greutate unii își mai întemeiază o familie. Mulți trăiesc în parteneriate civile, care se pot dizolva ad-hoc după buna plăcere a partenerilor. Cu toate acestea, sunt și tineri care își întocmesc familii creștine, și încearcă la rândul lor să-și crească urmașii cu valori de familie și valențe creștine. Cred că acum, mai mult decât oricând, Biserica trebuie să-și împlinească vocația misionară, pastorală și sacerdotală pe care Hristos i-a încredințat-o.
Va multumim!