LOS ANGELES | AURA IMBARUS | În momentul în care îi spui unui om să își uite trecutul, este foarte probabil ca el să nu mai vorbească cu tine. Trecutul este suma experiențelor lui de zi cu zi. Dacă nu ai un trecut, nu poți să vorbești de un viitor și nici de un prezent. Este ca și cum unui copac i-ar crește crengi fără a avea tulpină și rădăcini.
Dar de multe ori în loc să ne sprijinim pe rădăcinile bine înfipte în pământ și să ne menținem atenția pe crengi, uităm de ele. Este ca și cum pe autostradă, în loc să te uiți prin parbriz , te uiți mai mult în oglinda retrovizoare.
Plecând din România, m-am strămutat; mi-am luat inima în dinți și m-am dezrădăcinat. Nu a fost ușor, dar a trebuit să se întâmple. Simțeam că nu mai puteam respira în Sibiu și crengile mele nu puteau să crească. Erau stânjenite, erau deteriorate de o atmosferă apăsătoare, chiar după “revoluția” din 1989. Frunzele mele se îngălbeniseră și tulpina dădea semne de boală. Dar aceasta a fost doar starea mea. Sunt sigură că alții și-au deschis aripile și și-au creat vieți și cariere minunate în țara natală.
În cazul meu, incizia a fost mare; operația a reușit și am aterizat în Los Angeles. Cu casa în spinare am pornit la un drum nou. Deși Sibiul a rămas în sufletul meu, am încercat să îmi îndrept atenția spre cer, spre viitorul care se prefigura pe coasta oceanului Pacific. Valurile vieții mi-au adus pe undele lor comoara fericirii și tolba necazurilor. Dar cu timpul, “cusăturile” au început să se estompeze, durerea să treacă.
Într-un pământ nou, copacul a început să se dezvolte, a început să revină la viață. Amintirile au început să se perinde prin fața ochilor, nu ca un film alb negru, ci în culori. La depărtare, nimic nu mai avea aceeași paletă coloristică. Nimic nu mai era rău, dar nici bine. Era doar diferit. România a devenit o altă experiență, o altă viață.
Uitându-mă la mine, îmi dau seama că sunt suma tuturor experiențelor pe care le-am avut. Nu îmi pare rău de nimic din trecutul meu. Îl accept așa cum este el, dar nu vreau să trăiesc în el; nu îmi doresc să trăiesc din amintirile unor vremuri trecute.
Cred că viața mea este ca o monedă cu două fațete: pe una este România și pe cealaltă este America. Amândouă sunt la fel de importante; amândouă sunt la fel de puternice și prevalente. Cea mai bună fațetă este cea la care mă uit. Pot să le văd doar pe rând, pe una sau pe cealaltă. Nu pot să fiu cu mintea în România când viață mea se desfășoară în Los Angeles. Deci, acolo unde îmi îndrept atenția, acolo sunt. Energia mea se canalizează pe o singură parte a monedei acum. Dar mă întreb, dacă arunc moneda în aer, pe ce parte o să aterizeze?
Să dau oare cu banul?
Dr. Aura Imbarus