Ovisiu Astalus, românul care a fondat 16 companii în SUA

Astăzi vom discuta cu unul dintre cei mai bogați români din Chicago, care a reușit să acumuleze venituri greu de imaginat. Este vorba despre Ovidiu Astalus, care ne-a comunicat că deține 16 companii în finanțări, truck-uri, logisitică și alimentație. La cei 33 de ani, a reușit să angajeze peste 260 de muncitori, dintre care 60 sunt de origine română, relatează HORA in America.   

Cifra de afaceri este uimitoare, tânărul ne-a vorbit despre un profit de 20 milioane USD și un venit brut de 80 milioane USD, acumulat în 2018. Acest lucru ne surprinde nu numai pe noi, dar și pe mulți cititori, care credem că îl veți descoperi mai bine în această ediție. Ținem să vă atragem atenția că în interviul de mai jos, informațiile NU au fost verificate de publicația noastră, pentru că mizăm pe încrederea oamenilor cu care discutăm de fiecare dată și vom aprecia faptul dacă ne veți ajuta, prin comentariile pe care le vom păstra pe acest site de știri, să cunoaștem mai bine oamenii de afaceri din comunitatea româno-americană.

Natalia Ghilașcu: Dragă Ovidiu Astalus, cum ai reușit să înființezi 16 companii în Chicago și cum ai ajuns la această realizare?

Publicitate comercială

Ovidiu Astalus: M-m născut în Târgu Mureș, România în 1985, unde am absolvit Colegiul de Economie, contabilitatea și studiu al calității, apoi am urmat Facultatea de Drept. Nu știam că aceste studii mă vor ajuta peste 15 ani să pun pe roate afaceri și să investesc câteva milioane de dolari pe continentul american. Nu contează câți bani ai, dar pe cine ai alături să poți crește în lumea afacerilor.

Nu aș fi reușit să înființez nicio companie fără ajutorul lui Dumnezeu, apoi al soției care mi-a fost alături și m-a susținut în toate. Cum am reușit? Prin multă muncă, viziune și dorința de a avea succes. Pentru a te dezvolta, este nevoie de diversitate. Înainte de a deschide prima afacere, am decis să merg înainte cu mai multe companii, știind că cererile sunt diferite, economia întotdeauna se schimbă și pentru a avea succes, trebuie să fii prezent în mai multe ramuri economice. Acest lucru te ajută să depășești impasul economic din fiecare an.

N.G: De unde te inspiri pentru a ajunge la fiecare treaptă de pe această scară în lumea afacerilor?

Ovidiu Astalus: „Mulți români aplică pentru finanțare prin compania pe care o dețin, Oask Finance LLC, sau ca să se califice pentru a trece pragul de cumpărare a truck-urilor.”

O.A: Am crescut într-o familie unde tatăl meu era om de afaceri, m-am inspirat de la el și crescând în mediul de afaceri, ca orice tânăr, mi-am dorit să îi urmez exemplul. Îmi recuperez energia din natură, obișnuiesc să merg în Miami, unde, de obicei, pescuiesc baracude și pești de ocean. Iubesc să mă relaxez și să reflectez asupra esenței vieții. Petrec timpul cu familia, cu copiii mergem să facem diving și alte tipuri e sport, ca mai apoi să savurez minunățiile lumii și să mă reîncarc cu noi forțe de muncă.

N.G: Cum vă reușește să fiți prezent în comunitatea de români moldoveni din Chicago și ce rol aveți în consolidarea acestei comunități în SUA?!

O.A: Pentru că dețin mai multe companii, este imposibil să nu ai un impact în societatea românească din Statele Unite. Mulți români aplică pentru finanțare prin compania pe care o dețin, Oask Finance LLC, sau ca să se califice pentru a trece pragul de cumpărare a truck-urilor.  Întotdeauna, pe lista de angajați au fost români și moldoveni dornici de muncă și alături de care sunt mândru că facem o echipă unită, pe care cu drag o susțin, îi ajut pe mulți cu tot ce au nevoie. Am fost alături și de cei care au avut nevoie de susținere, fie financiară, fie personală.

N.G: Cine vă doriți să pășească pragul cel mai des în oficiile pe care le administrați și de ce ar trebui să aleagă serviciile companiilor pe care le gestionați?

O.A: Este o întrebare dificilă și motivul este că toți clienții noștri sunt importanți. Orice persoană ar trebui să aleagă singur dacă vrea să treacă sau nu pragul unei companii pentru servicii. Întotdeauna vor exista oameni pro și contra unei companii, însă cel mai important lucru este ca fiecare să se convingă de unul singur, nu din auzite. Când merg la un restaurant, nu ascult ce spune altcineva despre proprietar, pentru că părerile sunt împărțite, unora le place, altora mai puțin.  

N.G: Care sunt planurile de viitor în afacerile de transport?

O.A: Compania de transport este în continuă creștere. Pentru acest an vom adăuga alte 60-80 camioane noi, gata să deservească cerințele mega-corporațiior cu care avem încheiate contracte. Sunt mândru că alături de echipa responsabilă de dispecerat (dispatch), siguranță (safety), contabilitate (accounting) a companiei Syny Logistics.

Datorită seriozității și devotamentului, am fost numiți de XPO drept distribuitorul #4 din 130 mii de companii de transport al unuia din cele mai mari corporații din Statele Unite și din lume, Amazon, și numărul 1 pentru serviciile noastre de broker. Sunt mândru de fiecare angajat alături de care lupt cot la cot pentru a crește și mai mult. Niciodată nu am vrut sa fiu “bossul” lor, ci întotdeauna un lider și un exemplu pentru ei ca să putem crește împreună afacerea.

N.G: Cum ați început primul pas spre lumea afacerilor și care au fost dificultățile sau provocările cu care v-ați confruntat?

Pasiunea lui Ovidiu Astalus pentru plimbarile pe ocean

O.A: Am ajuns acum 14 ani în SUA și am înființat prima mea companie-construcții. Nu a fost deloc ușor să începi o companie de la zero și să o ridici la niveluri înalte, însă, cu ajutorul lui Dumnezeu și multă muncă, s-a reușit. Prima dificultate a fost limba engleză, dar dorința de a avea succes m-a determinat să o învăț în doar 8 luni, era important ca clienții să mă înțeleagă.

A doua dificultate a fost vârsta. Fiind foarte tânăr, multor clienți le era frică să mă angajeze pentru un job de $30,000-$50,000, pentru că nu credeau că dețin experiența necesară. Acest fapt m-a auto-motivat să cunosc mai multe.

N.G: Care este povestea Dvs cu SUA, de ce ați ales această destinație?

O.A: Am absolvit Facultatea de Drept din România. Din cauza corupției, am decis că România nu va fi o țară în care vei putea face ceva onest prin muncă și atunci am decis să plec din țară. Fratele meu se afla deja în SUA, așa am decis să vin aici. Am avut piedici ca oricare alții până a ajunge peste ocean.

Era în perioada uraganului care a devastat New Orleans și am lucrat patru luni în repararea acoperișurilor. Asta m-a motivat ca, ajuns în Chicago, să încep o afacere pe cont propriu. Fiind departe de familia mea, mi-am pus încrederea în Dumnezeu și am pornit la drumul mare.

Mulți îmi spuneau că trebuie să deții mulți bani ca să începi o afacere. În cazul meu, nu s-a potrivit acest lucru deloc. Am pornit la drum cu $1,300, din care trebuia să plătesc cazarea și mașina pe care fratele meu m-a ajutat să o cumpăr de la un dealer auto. Fiind o persoană foarte ambițioasă, nu am cerut ajutor financiar de la familie. Aveam cunoștințe în construcții, dar nu

suficiente și eram fără instrumentele necesare. Am mers la “Home Depot”, unde am dat de o carte groasă portocalie, cu instrucțiunile necesare cum să faci anumite lucrări în construcții. Cartea era extrem de scumpă pentru mine și stăteam pe podeaua de beton, sub raftul cu playwood și m-am apucat să o memorez.

După câteva ore, a venit o femeie mai învârstă și s-a oferit să îmi cumpere cartea, dacă vreau, iar eu politicos i-am răspuns că apreciez gestul dumneaei, însă nu pot să accept. După ce am terminat de citit, am luat primele mele unelte de construcții: o găleată, o mistrie și o mașină de tăiat gresie, sau faianță. Rămăsesem cu $347 în buzunar. Un prieten bun, cu care m-am împrietenit, m-a ajutat să iau primul job, era o baie foarte micuță unde trebuia să schimb gresia. Am terminat jobul, am fost plătit și așa a început drumul meu în construcții. 

Inițial, avea dubii că eram mult prea tânăr pentru un proiect grandios, o casă nouă unde trebuia să fac Design Interior. I-am spus că banii nu sunt o prioritate pentru mine, ci dorința de a avea un portofoliu. Am plecat supărat și mă oprisem la McDonalds, era un restaurant de lux, mă gândeam dacă am făcut bine ce am zis. Primesc un telefon, era numărul aceleiași persoane. M-a chemat înapoi și a zis că am două opțiuni: îmi oferă jobul și dacă greșesc ceva, nu sunt plătit deloc sau o să fiu plătit dacă jobul o să iasă bine și că mă va ajuta.

Am căzut de acord cu cerințele, însă am avut și eu o condiție, să pot să lucrez cât doresc eu de târziu. A căzut de acord. Am început proiectul, și bineînțeles, ca orice client, a început să tot schimbe planurile care se făceau din ce în ce mai complicate și mi se întipărise în minte că probabil nu mai văd banii.

M-am ambiționat și am început să lucrez de la 7 dimineața pana la 3 noaptea, de multe ori dormind în casă. Nu am fost pretențios. Aveam termen de finalizare a proiectului în 45 de zile. Într-un final, proiectul s-a terminat, clientul a fost foarte mulțumit și am fost plătit.

Mi-a zis că mă va ajuta cu mai multe proiecte, însă ca oricine, am crezut că vorbește în gol și am plecat. Nu trecuseră nici două zile și mă sună un nou client. M-a chemat să îi calculez estimările pentru un proiect de renovare. Spre surprinderea mea, clientul a spus că sunt ieftin și nu mă vrea. Am plecat și telefonul sună din nou. Era primul meu client mare, care mă recomandase prietenilor și de la care am înțeles cum să estimez prețul corect, ceea ce am și făcut. Am sunat persoana și i-am prezentat un alt preț, iar peste o săptămână am preluat următoarea comandă.

Acest om m-a ajutat enorm, m-a educat în domeniul businessului și m-a învățat cultura americană. Nu contează câți bani ai, dar pe cine ai alături. Așa a pornit prima mea afacere în SUA, de unde am ajuns la proiecte de milioane de dolari. Au urmat mai apoi investiții în alte domenii: transporturi, auto, vânzări, finanțări, yachting, etc.

N.G: Prin ce v-a frapat America, este într-adevăr pământul de vis, așa cum o numesc toți care ajung aici?

O.A: America este un pământ de vis și întotdeauna voi fi mulțumitor Lui și tuturor americanilor, românilor, pentru că m-au ajutat să ajung aici și pentru că au avut încredere în mine. America nu este locul unde “câinii stau cu colaci în coadă”. America este locul care îți oferă oportunități, dar trebuie să pui osul la treabă, să plătești ce trebuie de plătit, să te trezești dimineața devreme și să o iei de la capăt.

Ovidiu Astalus

N.G: Cum vă caracterizează cei mai apropiați prieteni și care este visul dvs american?!

O.A: Visul meu s-a îndeplinit, și în fiecare zi sunt uimit de bogățiile și surprizele pe care Dumnezeu mi le oferă. Având o soție minunată, care mi-a dat aripi în business, alături de cei trei copilași și de sutele de angajați care îmi sunt aproape, pot spune că visul meu este împlinit și primesc mai mult decât am nevoie zi de zi. Lucrul cel mai important este să începi ziua cu EL și să o termini cu EL, pentru că degeaba ai de toate, dacă nu ai sănătate și putere de muncă.

Ce surprize ne asteapta de sărbătoarea Mărțișorului în California?

N.G: Cu ce realizări vă mândriți până și după a ajunge pe continentul american?

O.A: Nu îmi place mândria, aroganța, minciuna. Am ajuns să pot oferi tuturor oamenilor servicii, angajaților joburi în toate domeniile în care companiile pe care le conduc activează, iar când văd că ei fac investiții, sunt mândru de ei.

N.G: Ce le sugerați oamenilor de afaceri la început de cale în SUA?

O.A: Fiți încrezători, harnici, nu ascultați în stânga și în dreapta. Ce veți decide acum va marca viitorul și ziua de mâine, de aceea, gândiți-vă ce alegeți, studiați piața, cunoașteți cultura. Nu căutați să vă îmbogățiți peste noapte, pentru că nu există așa ceva. Respectați-i pe cei din jur și porniți la drum încrezători.

N.G: La care dintre cele 16 companii țineți cel mai mult?

O.A: Nu am o companie preferată. Toate sunt egale în ochii mei. Le iubesc pe toate, însă mai mult iubesc oamenii cu care muncesc, cu care râd împreună și cu care trec alături prin bine și greu.

N.G: Vă considerați un om darnic și bogat, sau bogat și calculat?

O.A: Nimic nu este de la mine, ci de Sus. Când plecăm, plecăm în aceeași groapă, bogat sau sărac, însă cum pleci contează. De aceea, încerc să fiu darnic, ascultător de EL și calculat…mă lupt să fiu OM.

Vă mulțumim! 

NOTĂ: Dragi cititori, am adăugat acastă notă după ce am citit diverse comentarii și reacții față de acest interviu. Ținem să vă reamintim că este doar un interviu și nu ne-am propus să investigăm aspectele afacerilor menționate. Ne-am propus, ca și în alte ediții, să descoperim cum unii oameni ajung la succes, luând viața de la capăt. Dacă credeți că informațiile descrise mai sus nu relfectă adevărul sau realitatea, vă rugăm să faceți comentarii mai jos, să ne relatați experiențele voastre sau să vă exprimați liber despre comunitatea românilor care gestionează afaceri din SUA. Dacă sunt acestea etice sau nu, ne spuneți voi, pentru că doar astfel putem învăța și descoperi adevărul.

Vă mulțumim!