Dumitru Sliusarenco, originar din Călărași, are o carieră amplă în avocatură. În prezent studiază la Facultatea de Drept, Universitatea Berkeley din California, unde își face masteratul. El nu vede avocatura ca o profesie, dar ca o vocație, de aceea se specializează în drepturile omului și justiție socială.
Se prea poate că nici el singur nu și-a imaginat când și-a ales profesia, ce impact ar putea avea asupra țării sale și aceasta avea să-i schimbe viața. Cei zece ani de avocatură și cercetare în domeniul drepturilor omului au făcut anume asta – i-au schimbat viața. Profesia lui e meticuloasă, obositoare, și fără fanfare. Deseori, lumea, chiar și cei care au beneficiat de pe urma lucrului său, nu prea cunosc cine este Dumitru. Azi vorbim cu el ca să explorăm subiectele legate de drepturile omului, violența în familie, discriminare, justiția socială în business și hate speech (discurs de ură) în R. Moldova.
Irina VanPatten: Ce anume ai făcut în avocatură la Chișinău?
Dumitru Sliusarenco: Nici nu știu de la ce să încep, am experiențe atât de diverse, încât putem vorbi o săptămână. Tot timpul m-au atras problemele legate de injustiție și inechitate, de asta am lucrat mult în domeniul drepturilor omului, în special violență în familie, discriminare și discurs de ură. Pot începe cu un exemplu. Un caz important pentru mine a fost primul meu dosar de violență în familie. Procesul a durat șapte, opt ani. Era o situație tragică de fapt, căci dosarul a început de la un simplu divorț. Iar peste două săptămâni, când soțul clientei mele a aflat că ea a depus cererea de divorț, a omorât-o cu un topor. Asta a scos în evidență că Moldova n-are pârghii eficiente ca să asigure securitatea femeilor. Poliția nu trata serios problema dată, nu erau proceduri care să le asigure drepturile femeilor.
Pe atunci, încălcările de acest gen erau soluționate prost sau ridicau probleme foarte grave, care nu puteau fi rezolvate de instanțele moldovenești, de aceea, am dus dosarul până la ONU, deoarece ONU (Organizația Națiunilor Unite) și CtEDO (Curtea Europeană a Dreptului Omului) au jurisdicția de a examina plângerile împotriva statelor și foarte des reprezintă ultima șansă pentru clienții noștri. Comitetul de experți ONU a recunoscut problemele pe care le-am semnalat în Moldova referitor la lipsa măsurilor eficiente de protecție pentru victimele violenței în familie, și ne-a dat câștig de cauză. Și lucrurile chiar s-au schimbat spre bine între timp.
Am lucrat pentru o perioadă mare de timp la Promo-LEX, care este o organizație foarte bună, axată pe promovarea drepturilor omului și a democrației în Moldova. Acolo am inițiat un proiect amplu pe domeniul hate speech (discurs de ură), despre care nu se prea vorbea acum câțiva ani. Noi am început o mișcare, care se referă la identificarea și recunoașterea pericolului discursului de ură, plasarea subiectului pe agenda zilei în Parlament, Guvern și alte instituții și perfecționarea mecanismelor de sancționare a acestuia. Timp de trei ani am analizat mass media, Facebook-ul, diferite rețele sociale, diferite programe și emisiuni TV în Moldova pentru a observa modul în care se manifestă discursul de ură în spațiul online. Am publicat și o mulțime de rapoarte și analize la acest subiect.
Irina VanPatten: Aveți exemple de cazuri când hate speech a adus la ceva tragic?
Dumitru Sliusarenco: Din păcate în Moldova nu prea există cazuri sancționate pe hate speech, cu excepția câtorva cauze examinate de Consiliul pentru Egalitate, care nu acordă compensații pentru prejudiciile cauzate. Statul nu colectează date despre discursul de ură și, de aceea, nu prea avem exemple utile. Există multe exemple semnalate în mass-media și spațiul public. Spre exemplu, politicienii folosesc constant discursul de ură ca metodă de dezbatere în campaniile electorale. De fiecare dată vedem cum ei se atacă unul pe altul, divizând societatea și instigând un grup contra altuia: moldoveni împotriva rușilor, societatea împotriva gay-ilor sau împotriva persoanelor cu alte convingeri religioase, luând în derâdere femeile, persoana în etate și alte grupuri sociale.
Irina VanPatten: Să vorbim despre Berkeley. Care este diferența dintre studiile de acasă și cele de aici?
Dumitru Sliusarenco: Principala diferență pe care eu o văd este atitudinea, care este mult mai serioasă aici. Studiile sunt privite extrem de important pentru studenți și pentru societate. Aici o persoană vine la universitate nu pentru că trebuie să ia o diplomă de studii superioare, ori pentru că părinții au vrut asta. Studenții aleg asta pentru că le pasă, au obiective legate de activitatea respectivă, vor să ajute oamenii sub reprezentați sau oamenii lipsiți de acces la servicii juridice, fie vor să ajute persoanele cu dizabilități. De aici vine și o altă particularitate a studiilor. Ele sunt mult mai profunde, abordează problemele din alte puncte de vedere, sunt mai aproape de practică și viața reală. Studenții își dezvoltă așa numitele „soft skills”.
La noi nu te învață cum să comunici cu clientul, ori cum să comunici cu un supraviețuitor/oare a violenței în familie, ori cum să vorbești cu un refugiat, care este în tabără și așteaptă dosarul să-i fie procesat. Eu în prezent îmi concentrez studiile în domeniul Business Law (Dreptul Afacerilor) și încerc să combin afacerile cu drepturile omului și justiția socială.
Irina VanPatten: Care sunt „soft skills” pe care le înveți?
Dumitru Sliusarenco: De exemplu, cum vorbești cu clientul care este nemulțumit de o decizie pe dosar sau cum rezolvi o problemă de etică? În Moldova, nimeni niciodată nu m-a învățat cum să fac asta. Aici sunt cursuri specializate pe tehnici de negocieri, inclusiv negocieri pe domenii (în afaceri, în tranzacții, în litigiile sportive, în dosarele penale etc.). Ești învățat cum trebuie să te adresezi și ce abordare e mai bine să adopți. Înveți tipurile de întrebări pe care poți să le acorzi în instanță sau chiar clientului, pentru a afla de ce nu este mulțumit, ce și-ar dori și cum ar vrea să rezolve problema. La fel, ești antrenat să înțelegi când trebuie să ai o poziție fermă, cum să utilizeze informațiile pe care le deții în beneficiul clientului tău și cum să analizezi aceste informații pentru a obține o soluție cât mai favorabilă. Chestii foarte practice, foarte specifice pentru activitatea de zi cu zi. Detaliile contează.
Irina VanPatten: Să înțeleg că ai obținut o bursă de studii sau ai reușit să acoperi singur costurile de trai in SUA?
Dumitru Sliusarenco: Acum un an și ceva, când începeam să pregătesc aplicațiile pentru masterat, eram aproape sigur că voi eșua la toate. Ca să nu regret, mi-am zis să încerc să aplic la câteva din top 10, apoi câteva din top 20, și tot așa, poate măcar undeva voi ajunge.
Am aplicat inițial la 6 din primele 10. Și am fost admis la toate. Este incredibil cât de complexați și lipsiți de încredere noi putem fi. În ultimele 6 luni am primit zeci de mesaje despre ce voi alege și de ce. Am ezitat mult timp să răspund pentru că singur nu aveam habar ce să fac. Am ales într-un final Berkeley, California, și voi explica în câteva rânduri de ce. Sper să răspund la întrebări, și eventual poate va mai fi util pentru cineva.
Sistemul educațional din SUA e bazat mult pe prestigiu, istorie și tot felul de rating-uri. Primul instinct e să ajungi la prima universitate din top (acum Yale). Al doilea instinct e să fie Ivy League (un fel de ligă VIP) – eu am fost admis la 4 universități din Ivy League. Însă când ajungi să faci alegerea (dacă o ai) – te lovești de multe alte dileme: care program ți se potrivește mai bine? ce oportunități de angajare ai după absolvire? și cel mai important, cât toată bucuria asta te costă?
Visul meu a fost să ajung la Columbia, în New York (și aproape m-am dus). Interesele mele de studii erau legate de domeniile în care am lucrat. Mi-am dorit să extind un pic spectrul de activități, combinând drepturile omului cu noile tehnologii (algoritmi și inteligență artificială) și business. Berkeley este pe locul 1 în SUA la IP&Technology Law și pe locul 3 la Business Law (facultatea de business la ei are 5 laureați ai premiilor Nobel și e foarte prestigioasă, iar în total 29 de absolvenți au luat premiul).
În afara faptului că programul lor era printre cele mai potrivite pentru mine, Berkeley mi-au oferit o bursă specială (acordată doar pentru doi studenți pe an), care acoperă toate cheltuielile legate de studii. Full scholarship, adică o bursă care acoperă toate cheltuielile – este un fenomen rar întâlnit în SUA, pentru că aici sistemul universitar este în primul rând o afacere foarte profitabilă. Al treilea motiv pentru care am ales Berkeley este zona San Francisco/Sillicon Valley. Aici se află una din cele mai progresive regiuni din lume (Apple, Google, Facebook, Twitter, HP, IBM, Tesla etc), cu una din cele mai competitive piețe de muncă (în San Francisco salariul de 100 000$ pe an se consideră la limita sărăciei – eu nu exagerez).
Berkeley se clasează constant în primele 10 școli de drept și e considerată cea mai prestigioasă universitate publică din SUA (Harvard, Columbia etc. sunt școli private). Printre absolvenții renumiți sunt Steve Wozniak (co-fondator Apple), Chris Pine (Star-Trek) și Earl Warren (probabil cel mai aclamat Șef al Curții Supreme, inclusiv datorită căruia a fost interzisă segregarea rasială în SUA).
Irina VanPatten: De ce ai ales Business Law?
Dumitru Sliusarenco: Îmi pare interesant domeniul fiindcă afacerile ocupă o mare parte din viața noastră. Dacă este abordată corect, interacțiunea între afaceri și drepturile omului poate da rezultate foarte utile nu doar pentru societate, dar și pentru business nemijlocit. În SUA se pune mult accentul pe această interacțiune, se vorbește foarte mult despre scopul social al afacerilor și justiția socială, drepturile omului și egalitate, care se combină foarte bine cu businessul. Când asta se întâmplă ies lucruri bune și foarte utile pentru societate. Mi-ar plăcea să explorez aceste perspective și acasă.
Irina VanPatten: Dar mai ai timp liber pentru viața cotidiană?
Dumitru Sliusarenco: Nu, nu prea am timp. Chiar vorbeam cu o colegă din torent astăzi care mă întreba cum fac networking, adică cum îmi dezvolt rețeaua de cunoștințe. Aici e primit să petreci mult timp cunoscând oameni noi. I-am răspuns că sunt obligat să fac asta doar în paralel cu alte activități. În viața mea nu mai este timp pentru a petrece timpul pur și simplu stând la vorbă sau ieșind cu cineva la cafea. Networking-ul meu se rezumă la proiectele pe care le fac după ore.
Într-adevăr, studiile îți fură tot timpul liber pentru că Universitatea nu înseamnă doar ore. Studiile aici sunt formate dintr-o serie foarte diversă de activități. În afară de asta, lucrăm la proiect Pro Bono, facem voluntariat pe cauze care ne interesează, suntem implicați în diferite activități extra curriculare, și participăm la tot felul de seminare menite să te pregătească pentru carieră.
Irina VanPatten: Dar cum alegi cazuri Pro Bono?
Dumitru Sliusarenco: Există perioade de înrolare pe proiecte specifice, fiecare fiind condusă de diverse organizații studențești. Totul e foarte accesibil, afișat pe paginile universității sau transmis prin e-mail zilnic. Tu doar alegi ce ți se potrivește. Eu particip la un proiect pe violență în familie, care urmează să aibă loc în Atlanta, Georgia. Un alt proiect este axat pe drepturile digitale și se referă la inteligența artificială, algoritmi și cybersecurity. Pentru a lucra în aceste proiecte trebuie să treci un proces de selecție cu aplicație și interviu, este foarte competitiv. După ce ai fost selectat începi să colaborezi cu birouri de avocatură sau companii și organizații, lucrând pe dosare reale sau proiecte în cadrul companiilor.
Irina VanPatten: Ce sfat le poți oferi tinerilor care își aleg profesia acum? Care ar fi o profesie utilă în țara noastră pentru a contribui la progresul țării, și, în același timp, să fie o profesie interesantă pentru tineri?
Dumitru Sliusarenco: În primul rând, să înceapă cât mai devreme să se gândească la ce vor să facă și să-și aleagă ceea ce cu adevărat le place. Să-și dezvolte spectrul lor de interese. Studiile trebuie să fie continuarea intereselor, nu o obligație impusă de cineva. Nu mergeți la facultate pentru că așa vi se cere sau pentru că vă dictează societatea, sau și mai rău – pentru că există un trend și toată lumea se duce la Economie, ori la Relații Internaționale, ori la Drept.
Dacă vă place să vă jucați cu piese și detalii mecanice sau electronice, mergeți la inginerie sau mecanică, dacă vă place arta, umorul sau muzica – mergeți la arte și faceți ce vă place. În fiecare domeniu este nevoie de oameni. Să încerci să ghicești care e domeniul de studii care îți va aduce o viață mai bună e ca și cum ai veni într-o livadă proaspăt sădită și ai încerca să ghicești care copac va da mai multă roadă. Pur si simplu alege copacul care îți place și ai grijă de el cu pasiune și dedicație. În mod cert vei fi mulțumit de rezultate.
Atunci când vă alegeți universitatea, nu vă leneviti să faceți o cercetare foarte intensă, poate chiar de câteva luni despre ce oportunități sunt, unde poți face studiile și ce perspective ai după absolvire. În Statele Unite mulți părinți își susțin copiii să ia un an sau doi de pauză, în care se gândească la viața lor și la ce îi interesează cu adevărat. Asta e mai rațional decât să arzi 3-4 ani din viață și sute de mii de dolari pe niște studii inutile. Sper mult ca educația din Moldova să evolueze și să ia ce e mai bun din occident, iar oamenii să învețe pentru a face ceea ce le place și să fie utili societății.
La fel vreau să încurajez toată lumea să aibă curaj și încredere în propriile forțe și să aplice la programe de studii peste hotare, ele sunt foarte utile și te ajută mult să îți lărgești orizonturile și să înțelegi ce vrei de la viață.