Diaspora moldovenească este ca o pasăre călătoare. Își ia zborul de acasă și aterizează în toate colțurile lumii. Aici, în America de Nord, suntem împrăștiați prin toate Statele Unite și prin toate provinciile Canadei. Fiecare cu grijile, dar și cu visurile sale. Cineva s-a stabilit cu traiul permanent, altcineva locuiește între două lumi – cea de acasă din Moldova și cea de a doua casă, de parcă ar trăi o viață dublă, paralelă una de alta, ori două vieți împletite în una. Dar ce îi leagă de patrie? De ce se reîntorc? De ce îi doare inima când patria are nevoie de ei?
Azi vorbim cu Ludmila Alexei, jurnalistă, doctorandă AMTAP, Chișinau, Moldova, o persoană fascinantă, care a fost prin lume și a văzut de toate, dar tot la Moldova se gândește. A studiat la Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din Chișinău, iar la anul doi de studenție a început cariera la Radio Moldova (IP Compania „Teleradio-Moldova”). De aproape 30 de ani profesează jurnalismul și chiar dacă în prezent se află peste ocean în Canada, transmite reportaje și dialoguri pentru publicul care o cunoaște de mult timp. Are o listă lungă de realizări.
“De 7 ani sunt producătorul Teatrului Radiofonic,” spune ea cu mândrie și respect pentru această emisiune cu o viață lungă și bogată, comparabilă cu cea a unui om.” “Nu-mi place să mă laud, dar munca în echipă cu actorii a dat rezultate fructuoase, am 14 spectacole sonore. Să numesc câteva mai recente: “Ion Creangă – povestea unor amintiri” după un scenariu radiofonic al meu, “Nevestele vesele din Windsor” după W. Shakespeare, “Blonda, moșul și Vivaldi” după M.M. Ionescu, “Rămășagul” după V. Alecsandri.”
Irina VanPatten: Ludmila, de unde sunteți de origine? Unde locuiți acum?
Ludmila Alexei: În primul rând, sunt bucuroasă să colaborez cu publicația Hora in America. Și voi ca și mine căutați, descoperiți talente în diasporă, care și-au realizat visul american. Văi, ce frumos sună “visul american”! Cât despre baștină, provin dintr-o localitate din Ialoveni, ridicată pe o moșie a unei boieroaice. E un loc pitoresc de care nu mă pot despărți ușor. Locul de baștină e o părticică din sufletul meu, unde mi-au rămas visele copilăriei.
Eu sunt un fel de pasăre călătoare. Mereu cu bagaje, din țară în țară, din oraș în oraș. Am locuit în multe case. Dacă le număr, cred că sunt prea multe. Frankfurt, Londra, Moscova…. Iar acum sunt în Ottawa. N-am crezut vreodată că voi ajunge în Canada, sau eu nu am avut Visul american! Canada are ierni frumoase, iar eu le ador, deși sunt copil al verii. În fine, eu descopăr lumea și lumea mă descoperă pe mine. De fiece dată cînd părăsesc o țară, un oraș, las în urmă oameni, amintiri, obiecte dragi, chiar și lucrurile mărunte se țin de mine și le iau la bagaj. Unul din scriitorii mei preferați, Octavian Paler, spune: “Nu disprețuiți lucrurile mici. O lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric.”
Irina VanPatten: Știm că ați înființat o acțiune de caritate. Cum se numește și care este scopul campaniei?
Ludmila Alexei: Eram de 3 luni în Canada și simțeam că a venit momentul pentru ceva mai mult, să dăruiesc din timpul meu și din experiență. Așa s-a născut Proiectul Campaniei “Dăruim din Inimă” prin care ajutăm oamenii nevoiași din Moldova. Ne-am reunit sub aceeași umbrelă, pentru un scop comun, să dăruim zâmbete (cadouri) celor de acasă care cel mai mult au nevoie de ajutor. Miza a fost să strângem fonduri din toată Canada și să le oferim de Crăciun și de Paști în familile cu mulți copii. Am avut un succes enorm, de daruri au beneficiat peste 20 de familii, 60 de copii, batrăni și darurile au fost considerabile ca preț. Acum suntem la ediția a treia a Campaniei.
Anul acesta campania de caritate a început pe 15 noiembrie și se finalizează pe 25 decembrie, chiar în ziua de Crăciun. Cooperăm cu Spitalul Oncologic din Chișinău. Ne-am concentrat atenția pe copii care se află în oncopediatrie cu boli oncologice cum este leucemia (cancerul de sânge) ori cu alte tumori solide. Procedurile pe care le suportă copiii cu cancer sunt extrem de dureroase. Când o mămică a unui băiat pe nume Gheorghiță (plecat la ceruri la doar 11 ani) mi-a descris situația, mi s-a rănit sufletul. Nici nu pot să-mi imaginez prin ce suferințe trece un părinte, văzându-și copilul cum se stinge de durere. Vrem să susținem și copiii, și părinții, și să-i convingem că nu sunt singuri pe pămînt.
Ne-am propus să colectăm $10,000 în donații. Banii vor fi împărțiți egal între cei 60 de copii bolnavi, pe care ei îi vor folosi cum vor dori, pentru medicamente, tratament, ori să-și cumpere ceva ce își doresc de mult timp. O jucărie care să le aline durerea. Jucăriile sunt balsam pe suflet pentru copiii.
Irina VanPatten: Cum ați reușit să activați în campania de caritate pe timp de pandemie, considerând dificultățile care au apărut din cauza asta?
Ludmila Alexei: Spre mirarea mea, a mers totul bine. Colegii mei de la radio ne-am oferit ajutor și cu mască pe față au călătorit mai prin toată Moldova: de la nord în Pelinia, Drochia, la sud în Lărguța Cantemir, livrând cadourile, dar cel mai mult s-au bucurat de calculatoare pe care le-am dăruit în familii sărace, 13 calculatoare noi, deoarece pe timp de pandemie a ieșit la iveală o problemă serioasă, mai ales în familii cu mulți copii, cea a lipsei de aparate tehnice prin care să se poată realiza conexiunea cu școala. Noi am ajutat cum am putut și i-am conectat și la rețeaua de internet.
Ca să reușim să împărțim darurile la timp am apelat și la doi vloggeri din Moldova, Emilian Crețu și Dorin Galben și la actori, interpreți, ei au fost voluntari în proiect. Diaspora din Canada a reușit să transmită emoții pozitive și să bucure peste 60 de copii din familii sărace. Consider că acest gest din partea moldovenilor din nordul continentului american este de apreciat. Deci, nu pot să spun că am avut mari dificultăți, iar dacă au și fost, le-am depășit. Până la urmă, mi-am dat seama că putem face orice și oricând, indiferent de obstacole.
Irina VanPatten: Vă mulțumim din suflet pentru lucrul care-l faceți, căci este într-adevăr foarte important pentru cei din Moldova. Dar cum putem influența implementarea schimbărilor în legislație acasă ca să ne fie mai ușor? Aveți exemple de legi care deja funcționează bine? Ce legi nu sunt luate în calcul și de ce?
Ludmila Alexei: Nu sunt expert în legislație, dar dacă vorbim despre ajutoare sociale pentru păturile vulnerabile din Moldova, ele au fost și sunt oferite și azi, doar că sumele sunt prea decente, cred că li se oferă nu mai mult peste 1,000 de lei, cam 50 de euro lunar pentru un invalid de gradul 1 sau 2, sau pentru o mamă cu mulți copii este o sumă neînsemnată ca să supraviețuiești în Moldova. Problema este că trebuie să aducem nivelul de trai la standarde acceptabile, pentru că de aceasta depinde și sănătatea oamenilor, și longevitatea, și bunăstarea vieții.
În 30 de ani de Independență, sărăcia a pus stăpânire pe toată Moldova, a lăsat o amprentă feroce mai ales prin sate. Noua conducere trebuie să demonstreze capacități de eradicare a țării din lipsuri, ei trebuie să spele toată rugina care împiedică progresul. Sunt cam sceptică că în următorii ani vom trăi ca în Europa. Vom avea nevoie de ajutoare multe de peste hotare ca să se întâmple marea schimbare, inclusiv și aportul Diasporei este considerabil de important, tocmai aici e concentrată toată speranța, ca Moldova să-și schimbe aspectul din toate perspectivele.
Irina VanPatten: După o conversație atât de informativă, ce lecție de viață ne puteți oferi?
Ludmila Alexei: Viața este inimaginabil de scurtă. Faceți totul ce e posibil acum, din suflet, cu plăcere, din plăcere.
Irina VanPatten: La ce nu veți renunța niciodată?
Ludmila Alexei: La parfumuri…. și la cafeaua de dimineață. Astea îmi sunt slăbiciunile.
Vă mulțumesc pentru complezență și bucuria de a discuta cu echipa Hora in America.
Informații despre posibilitatea de a dona le puteți accesa aici.