Moldovenii în afacerile cu camioane din Las Vegas militează să creeze brațe de muncă în Moldova

3608
sursa: www.mccarrierllc.com
MC Carrier, Las Vegas

Ion Lupușor este originar din satul Cobani, raionul Glodeni și se află în Statele Unite din 2005. Calea lui spre visul lui american a fost anevoioasă, începând în Alabama și ajungând în Las Vegas. A încercat mai multe domenii, construcții, curățarea covoarelor, până și-a înființat compania sa de transport, MC Carrier LLC. În nici zece ani, a crescut-o de la două până la 180 camioane.

Ion Lupușor: Când îmi aduc aminte că erau timpuri grele, când nu aveam un dolar în buzunar, mai ales prin 2008, în timpul recesiunii economice, când nu erau locuri de muncă, nici nu pot crede că am ajuns până la un moment când pot să-mi permit de toate. Fac totul pentru familia mea și pentru cei trei copiii ai mei, ca să le fie viața mai ușoară. Tot timpul liber îl petrec cu familia. Îmi place să le organizez surprize și sp mergem la evenimente sportive, mai ales la hochei. Cel mai mare copil are 4 ani și frecventează lecțiile de patinaj și hochei. Vara, de obicei, în weekend suntem pe lac cu barca. Ne place să călătorim împreună cât mai mult posibil, deși s-au ivit mai puține ocazii în ultimii doi ani din cauza epidemiei. 

Irina VanPatten: Vorbind de pandemie, cum ați păstrat business-ul pe roate și forța dvs de muncă? Mulți au avut dificultăți financiare!

I.L: Nu a fost deloc ușor. La un moment, pierdeam așa de mulți bani săptămânal, încât nu eram sigur că o să ajungem la capăt. Am știut că, eventual, piața transportului de mărfuri își va reveni la normal, însă nu am știut cât de mult putea să dureze criza. Am luat o decizie conștientă să pierdem bani, dar să mențin oamenii angajați, iar când se va întoarce din nou roata, să fim pregătiți de volumul de lucru mărit și să recuperăm în timp scurt pierderile pe care le-am susținut. În sfârșit, roata s-a întors prin iulie 2020.

Ion Lupușor alături de șoferii de camioane

Totodată, am ținut o comunicare transparentă alături de clienții noștri cu care am lucrat de mulți ani împreună. Le-am explicat care e situația și ei ne-au înțeles și ne-au ajutat, ne-au acordat lucru plătit decent ca să putem să supraviețuim. Acuma trebuie să-i ajutăm la rândul nostru.

I.V: Fiind un antreprenor, ce sfat le-ai putea oferi celor care vor să-și deschidă un business similar?

I.L: Cel mai important e să muncești conștiincios, nimeni nu va putea munci mai bine și mai mult decât tu însuți. Alt principiu important e să fii onest. Dacă nu ești onest și nu ai grijă de oamenii cu care lucrezi, nu cred că vei avea succes în ceea ce faci. 

Succesul nu se obține de unul singur, este un efort comun, ai nevoie de o comunitate, de oameni deștepți în jurul tău. Succesul care l-am avut eu este datorat, în mare măsură, prietenilor și colegilor mei de lucru. Dacă nu erau ei în susținerea mea, nu cred că reușeam să ajung la tot ce am realizat până acum. 

I.V: Urmăriți de ce se petrece acasă în Moldova?

sursa: www.mccarrierllc.com

I.L: Nu prea. Sunt în SUA de 16 ani deja. Treptat, s-au întrerupt relațiile cu cei din Moldova. Le mențin numai prietenește cu colegii de la academie, de la liceu, cu părinții și rudele. În sens politic, nu sunt la curent cu evenimentele de ultimă oră. Cred că Convenția Moldo-Americană va fi o oportunitate de a afla ce probleme stringente avem acasă.

I.V: Cum ați aflat despre Convenția moldovenilor din SUA și de ce doriți să veniți?

I.L: Am aflat despre convenție de la organizatoarea Elena Dragălin. Nu eram așa de interesant, din cauză că nu vedeam un randament al investițiilor, ori oarecare beneficiu pe care acest eveniment l-ar putea avea pentru mine personal. Un lucru care mi-a schimbat părerea a fost, că vin oameni din sfera politică, din Parlament și guvern cu care vom avea șansa să stăm la o masă rotundă și ca să putem aborda întrebări pe care ne interesează.

Spre exemplu, avem oficiul nostru în Moldova unde lucrăm cu mulți angajați de birou care ne oferă suport tehnic. Am descoperit că sunt foarte multe cheltuieli în ceea ce privește taxele. Pe când multe companii de IT au tot felul de scutire de la taxe, în timp ce noi nu le avem. Nu înțelegem de ce? Industria transportului din Statele Unite are u mare impact în crearea locurilor de muncă pentru moldoveni. Sunt multe companii și specialiști care lucrează acum. Ar putea să aducă un impact și mai mare dacă statul ne-ar oferi ceva beneficii ori stimulente fiscale. 

Ajungem la situația când costul pentru un salariat din Moldova, considerând  toate taxele, serviciile sociale pe care le avem de plătit, este apropiat de costul unui salariat din Statele Unite. Această povară fiscală nu stimulează companiile moldovenilor din SUA să angajeze brațe de muncă de acasă. Când suntem puși în situația dacă trebuie să plătim doar un pic mai mult pentru un lucrător american, alegem pe unul de pe loc din cauză că cultural, cunoaște mai bine specificul american. Un angajat din Moldova are o curbă de învățare destul de lungă (de un an de zile, cel puțin) comparativ cu un american, din cauza că ia timp ca lucrătorul să devină fluent în engleză și până se învață a comunica cu clienții și angajații noștri.

Avem o șansă să vorbim cu reprezentanții politici din Moldova, să-i convingem că putem crea în țară joburi foarte bine plătite, care vor susține populația și economia din Moldova. Dacă le oferi oamenilor un lucru decent, bine plătit în Moldova, lumea va alege să stea acasă și nu vor mai fi nevoiți să emigreze.”  

I.V: Ce mesaj aveți pentru cei care vor să vină în SUA?

I.L: Cel mai important e să nu creadă că în America banii se culeg de pe copaci. Munca e grea, și aici nu va fi mai ușor decât acasă. Cunosc mulți oameni care au venit în America, dar au plecat înapoi din cauză că n-au găsit un loc de lucru în același domeniu în care au activat în Moldova. Nu știu dacă America este pentru toți. Trebuie să-ți placă să lucrezi foarte mult ca să obții succes.

sursa: www.mccarrierllc.com

Am observat că lucrând cu oficiile din Moldova, atitudinea este diferită precum în Europa în general, și în Moldova în particular. Americanii aici sunt “workaholici”, adică munca vine înainte de orice, sunt destul de stăruitori și stau la birou până nu-și termină lucrul fără să fie rugați. Pe când în Moldova e un pic mai lejer. Lucrul nu este așa de important, viața personală este pe planul întâi. Nu este un lucru necesar negativ, dar este o diferență mare de mentalitate și de cultură.

I.V: Ce mesaj aveți pentru cei care vin la Convenția Moldo-Americană din 3-5 decembrie și de ce credeți că lumea trebuie să vină?

Ion Lupușor, proprietar, MC Carrier din Las Vegas

I.L: Fiecare trebuie să vină din motiv personal. Eu merg la foarte multe convenții cu specific de business, în special în domeniul transportului. Întotdeauna găsesc oameni cu care pot să discut idei noi. Spre exemplu, pe lângă businessul meu de transport, mai am o afacere care vinde diferite produse. Ideea asta mi-a venit, vorbind cu oamenii de la o conferință. Am aflat că este nevoie de produsul ăsta și după conferință am făcut cercetare să văd dacă pot să-l aduc din străinătate, ori pot să-l produc și să-l vând.

Aceste întruniri îți dezvoltă cunoștințele, creează idei și legături între oameni cu interese comune. Adică, faci cunoștință cu alți oameni care pot să te ajute sau să-i ajuți la rândul tău. Schimbul de informație și idei este un produs important pentru toți. Mesajul meu ar fi dacă dorești să cunoști lumea, să întâlnești pe cineva nou, vino la Convenție!

Irina VanPatten, Natalia Ghilașcu

Comentează