“Fizic suntem în SUA, dar niciodată n-am plecat cu sufletul”

Republica Moldova sărbătorește 30 de ani de la declararea independenței sale față de Uniunea Sovietică. Au fost trei decenii de speranțe dar și dezamăgiri. Reflectăm despre scurgerea timpului cu o serie de interviuri cu compatrioții noștri din diaspora moldovenească, care, deși sunt fizic departe de patrie, n-au părăsit-o în suflet. 

Victor Dubencu, conductorul orchestrei de muzica populara “Dorul Basarabiei” din Chicago, a participat la festivalul “Inima Mea e Moldova”, consacrat aniversării de 30 de ani a Independenței Republicii Moldova și sărbătorii “Limba Noastră”, organizat de un grup de inițiativă din Chicago. 

Victor s-a născut în satul Drăgănești, județul Bălți. Vine dintr-o familie de țărani. Tata a fost mecanizator, iar mama a lucrat în satul natal Drăgănești. Orchestra „Dorul Basarabiei” include cântecele tradiționale românești, dar și din repertoriul original, care Victor l-a interpretat și înregistrat acasă cu mai multe orchestre, “Folclor”, etc. “Din păcate,” zice, ”nu sunt mulți muzicieni tineri moldoveni aici care ar veni cu o piesă nouă să o cânte. 

“Cu mare drag îi aștept. Desigur, depinde ce stil au: tradițional sau sunt cântăreți de operă. Câteodată avem nevoie de așa cântăreți să ne cânte o romanță cu o voce clasică. Orchestra „Dorul Basarabiei” este  ca un laborator, interpretăm cântece, piese instrumentale tradițional folclorice”.

Irina VanPaten: Cum un fecior de țăran a devenit muzician?

Victor Dubencu: Am început să cunosc muzică de când eram în clasa a șasea, datorită mamei mele Maria, care vorbise cu Dirijorul orchestrei de fanfară a satului Drăgănești, Grigore Vladimir .  Pe atunci  în sate aveam orchestre de fanfară mari și cu muzicieni înzestrați cu capacități muzicale bune și săli de muzică (în cluburi).  A fost  bine. Eram un copil energic și am prins la muzică repede, am făcut cunoștință cu membrii orchestrei, de la care am învățat multe lucruri bune și frumoase. Era și altă metodă de a învăța muzica – la memorie, adică asculți o melodie și încerci să cânți ce ai auzit, dar ca să fii un muzician profesionist, e mai bine să fii cărturar. Cântam cu fanfare din sat, prin satele din vecinătate , la diferite manifestări culturale.

Am început cu secunda basului, apoi la trompetă, apoi la clarinet, și tot așa până în clasa opta. În anul 1977 am devenit student la Școala de Iluminare Culturală “Elena Sârbu” din Soroca. Acolo am studiat muzica din 1977 până în 1980. Am absolvit școala bine, cu note excelente și am obținut scrisoare de recomandare pentru a-mi depune actele la Institutul de Arte „Gavriil Musicescu” de la Chișinău. Așa că muzica a devenit viața mea.

Irina VanPaten: De când sunteți în America? 

Victor Dubencu: La început am venit în 1997 cu un trio-muzicieni și după o perioadă ne-am întors acasă în 1998. Apoi în 2006 am venit cu traiul permanent împreună cu familia. Am doi băieți,, unul de 37 de ani, și altul de 33. Ne-am oprit în Chicago, unde este o diasporă mare de moldoveni  din toate județele, majoritatea tineri de 30-40 de ani. Ne-am acomodat și ne stăruim să ne îndeplinim misiunea noastra nobilă de a memora și dezvolta mai departe arta și muzica, dansul și tradițiile noastre stramosesti.

Irina VanPaten: Care este diferența în audiență acasă și aici în America? 

Victor Dubencu: Acasă, unde lumea se află în mediul moldovenesc toată ziua, ascultă muzică tradițională din toate colturile tarii, oamenii sunt obișnuiți cu muzica și cultura noastră. Aici, dacă vine o orchestră, lumea vine cât de departe, fiindcă le este dor de tradițiile noastre, de elementele de cultură, fie că muzica, ori dansul, ori o casă decorată cu un covor moldovenesc, un prosop, mâncarea noastră tradițională.

Irina VanPaten: Care este diferența de atmosferă a festivalului moldovenesc pre pandemie și acum, după un an, când lumea se recuperează?

Victor Dubencu: Foarte mari emoții, pentru că noi n-am avut concerte de un an. Atmosfera din anul acesta nu s-a deosebit de anii precedenți. Multă lume a venit. Lumea a fost veselă, o atmosferă de festival. Orchestra „Dorul Basarabiei” a fost de bază, deși au mai fost și alții care au cântat. Am fost primiți cu bucurie.

Portretul lui Victor Dubencu și pasiunea lui către țara de baștină nu v-a fi complet dacă nu aducem câteva fragmente din interviul dat anterior emisiunii TV ”Dor de Moldova”.

Natalia Ghilașcu: De fiecare dată când merg la festivalul ”Inima Mea e Moldova” văd părinți, copii, tineri, majoritatea moldovenilor care vor să se reunească în spirit cu cei de acasă. Am fost profund emoționată de ceea ce ați prezentat, Victor. Cum a fost acest festival in Chicago și ce emoții v-a trezit revenirea acasă a multor moldoveni care, probabil, n-au reușit să fie prezenți la acest eveniment minunat?

Victor Dubencu: Mă bucur mult că tineretul de astăzi care se află peste hotare nu uită de tradițiile noastre. E un lucru nemaipomenit. Ce ne rămâne nouă artiștilor să facem? Să fim alături (unul de altul) și să susținem comoara acumulată în țărișoara noastră așa de mică, dar atât de bogată intelectual și tradițional. Ar fi un păcat să nu le-o transmitem mai departe generațiilor tinere care se află aici. În America, majoritatea tinerilor s-au adunat aici cu familii lor de mai mulți ani, sunt dornici să iasă (la festival). Ne bucurăm foarte mult să ne revedem. Și fiecare își aduce aportul la activitatea asta. Cred că s-a reușit un festival frumos, deosebit, căci am avut o perioadă de tăcere din cauza pandemiei. Lumea era dornică să revină. Sala din parc a fost plină.

Natalia Ghilașcu: Cum s-au scurs acești 30 de ani de independență în viziunea Dvs? Credeți că am avut un anumit progres sau din contra? 

Victor Dubencu: Cu părere de rău, fizic suntem aici, dar eu niciodată n-am plecat cu sufletul de acasă. Eu, personal, vin acasă tot timpul, permanent mă interesez ce se mai întâmplă. Cu regret, acești 30 de ani au fost ani de cumpănă. S-au făcut și lucruri bune de la renașterea țării noastre, când și-a proclamat independența. Nu sunt satisfăcut cu toate dar până la urmă, sunt foarte bucuros că diaspora din toate țările a decis mersul pe care l-a luat Moldoviara noastră acuma în ultimi doi ani.

Prima lovitură a fost la președinție. Am ales o doamnă (Maia Sandu), care se străduie să facă regulă în judecătorie și în toate structurile sociale și sper să aducă țara noastră spre prosperitate. Și a doua lovitură a fost când s-a ales un nou Parlament. Anterior, când veneam acasă, erau discuții: “Ei, voi ați plecat și ne-ați lăsat.” Noi niciodată nu v-am lăsat. Uitați-vă la festivalul care s-a petrecut recent. Prin asta ne aducem aportul (să păstrăm tradițiile) pentru copiii care sunt aici. Noi urmărim ce se face acasă. Și Moldova ne urmărește pe noi ce se face în Canada, ce se face în Statele Unite?! Sănătate și Doamne ajută, Moldoviară!”

Orchestra „Dorul Basarabiei”, Victor Dubenco este disponibilă pentru orice eveniment cultural care îl doriți sa-l petreceti și alte evenimente tradiționale moldovenești pe teritoriul Statelor Unite de la Vest la Est. “Noi am cântat și la New York, și la Seattle,” zice Victor. “Menirea noastră este de a merge oriunde, de a propaga cultura noastră.