Cătălina Brunchi a visat să ajungă la NASA, dar până atunci, testează calitatea unor softuri importante pentru cetățenii din Los Angeles în domeniul e-bidding și a proiectelor de infrastructură, care o pasionează foarte mult. Planifică să urmeze studii de specialitate în IT ca să reușească să dezvolte propriile softuri. A plecat din R. Moldova în 2016 în cadrul programului Work and Travel, ca mulți alți studenți curioși să descopere America.
Aliona Ciurcă: Când și de ce ați plecat din R. Moldova?
Cătălina Brunchi: Am plecat pe 25 mai 2016, cu programul Work & Travel și nu am avut de gând să rămân, de fapt. Am venit aici pentru că doream să văd America. Am învățat engleza de pe când aveam 4 ani și o vorbeam foarte bine, așa că mi-am zis că trebuie să merg măcar odată în America. Mereu mi-a plăcut și am zis că trebuie să o vizitez.
AC: Cum a fost prima perioadă în SUA?
C.B: Eu am ajuns cu peripeții. Când am ajuns la companie, în contract erau indicate 8 ore de lucru, dar în final trebuia să muncesc 11 ore, fără pauză. Așa a continuat zilele următoare, după care am avut o dezbatere când o colegă de muncă își luase pauză, iar unul din șefi a spus că nu trebuia, iar eu am intervenit să îi iau apărarea și m-au alungat. Asta e foarte rău pentru cei care vin aici cu Work & Travel, pentru că dacă nu îmi găseam de muncă timp de două săptămâni, ei mă trimiteau înapoi acasă, iar eu aveam datorii la acest program.
La scurt timp, mi-am găsit alt job, după care am făcut legătura cu un moldovean care mi-a propus să lucrez la curățenie, cu condiția să mă mut spre un oraș din apropiere. De atunci, lucrurile au început să meargă mai bine. Mă angajasem și chelneriță și mă descurcam din punct de vedere financiar, deși practic nu aveam nicio zi liberă.
A.C: De ce ați decis să rămâneți definitiv în State?
C.B: Cât eram acolo, alți imigranți îmi spuneau că ar fi o opțiune mai bună să rămân, decât să revin în Moldova. Făcusem 3 ani de universitate și aveam și job – salariul meu era de două ori mai mare decât al tatălui meu, care e doctor. Nu prea aveam motive să rămân, însă visul meu mare era să devin inginer la NASA și aveam de mică o pasiune pentru astrofizică și știință, în general. Studiasem electronica în Moldova. Și chiar la universitate, șeful nostru de catedră ne-a zis că după ce facem facultatea nu prea avem multe oportunități. El zicea că dacă vom fi buni, vom deveni mari ingineri, însă mereu va fi cineva deasupra noastră care e cumătrul cuiva.
Cumva, toate astea s-au adunat și eu am decis să rămân în America, pentru că mă gândeam că voi putea să mă aranjez mai bine pe plan profesional. Însă eu nu știam nimic despre America, despre sistemul de aici. Pe parcursul verii, am încercat să aplic la facultate, să adun documente, însă mi s-a spus aici că nu pot beneficia de o bursă. După asta, a trebuit să decid dacă rămân, fără nimic. Așa, visul meu m-a făcut să vreau să rămân aici, complet ilegal, cu ochii închiși, fără cunoștințe despre sistem. Cam așa a început călătoria mea…
A.C: Cum ați ajuns să lucrați în IT?
C.B: Mereu mi-a plăcut programarea, însă la școală nu prea eram bună la asta, cu toate că eram bună la matematică și fizică. Uneori e vina profesorului, alteori – a elevului. După ce am ajuns la San Francisco, am reușit să fac cunoștință cu mai mulți tineri în domeniu și am fost încurajată să mă ocup de software. În Moldova simțeam o discriminare din partea colegilor, erau și băieți buni, dar și din cei obraznici. A fost o perioadă când intrasem chiar în depresie și nu mai voiam să merg la facultate. Când am ajuns aici, am înțeles cât de mult m-a influențat în mod nu tocmai pozitiv sistemul din Moldova.
Aici, eu simțeam că programatorii când discută cu mine nu e ca și cum ar vorbi neapărat cu o fată, ci cu oricare altcineva din colegii lor. Ei te încurajează foarte mult. Între timp, eu am aplicat la azil și acum pot lucra legal. Acum sunt împreună cu prietenul meu la Los Angeles, foarte aproape de Hollywood. Am reușit să mă angajez în acest domeniu, lucrez pentru o mică companie, o afacere de familie.
A.C: Unde activați acum?
C.B: La Planet Bids, care e o companie de e-procurement și e-bidding. Deși e o afacere de familie, e lider pe piață și are contracte cu orașe și organizații mari, printre care City of Beverly Hills, City of Pasadena (orașul unde se află Caltech, unde a lucrat Stephen Hawking), Menlo Park (unde se află headquarters al Facebook-ului), multe porturi din regiune și universități cum ar fi University of California, etc. Soft-ul este folosit de instituțiile de guvern. În calitate de membru al echipei Quality Assurance, responsabilitatea mea este ca soft-ul să lucreze impecabil.
Cum am mai spus, unele greșeli pot duce la judecată. Este mult mai greu să fii un programator, însă și job-ul de software tester poate fi complicat și o artă în sine. Trebuie să înțelegi bine cum lucrează domeniul, să explici programatorilor design-ul softului, funcționalitatea și să fie user friendly. Sunt unele bug-uri pe care nu le înțelege nimeni cum se întâmplă, și atunci trebuie să fii un detectiv ca să înțelegi ce s-a intamplat. E un job pentru idealiști și oameni pasionați de calitate. Jumătate de an am fost unicul software tester, după care au mai angajat 2 testeri, și apoi încă unul.
Rolul meu e de dublu perfecționist. Noi găsim defectele în sistem, iar eu sunt responsabilă ca ele să fie bine organizate, să fie scrise corect și pe viitor să implementăm tehnici noi de testare ca automatizare, care este următorul meu pas. E un domeniu în care înveți în fiecare zi ceva nou. Ca și lider, eu nu am responsabilitatea să supervizez oamenii și nu-mi place să văd așa lucrurile. Eu sunt acolo ca un ajutor, o mamă care are grijă de puii ei. Când e sfârșit de zi, și mai este mult de făcut, când nimeni nu înțelege o problemă și s-a dat bătut, eu sunt acolo în primul rând să mă descurc cu problema și să nu las nici un “bug” să scape nevăzut sau nerezolvat.
Domeniul IT este un domeniu foarte interesant și vast. Nu pot să zic că-mi place cel mai mult să fiu lider de echipă, sunt încă la început de carieră și vreau să mai experimentez câteva posturi. La moment învăț web development și automatizare, îmi place mult și Machine Learning (AI). Cel mai mult din toate cred că mi-aș dori să lucrez la un algoritm de învățare – calculatorul să poată învăța a scrie cod singur și să perceapă lumea, atunci cu alte cuvinte calculatorul ar căpăta propria inteligență.
A.C: Cum lucrează, de fapt, e-procurement si e-bidding?
C.B: Fiecare oraș sau universitate are proiecte cum ar fi să renoveze un teren de sport sau drumurile, ori să instaleze lanterne pe stradă. Instituțiile folosesc banii din taxe, banii oamenilor. În America acest proces este transparent. Oricine poate să intre pe website, să vadă ce proiect înaintează primăria orașului lor și să vadă cui a dat primăria proiectul, astfel e mult mai puțină corupție. Aici nimeni nu dă proiectul de reparare a drumurilor cumătrului lui. Aici se analizează câștigătorul după anumiți parametri: cost, calificații, ani de lucru, tipuri de business, etc.
Multe orașe au ca prioritate proiectele localnicilor, banii orașului să se ducă la aceeași orășeni. Soft-ul lucrează astfel: este un portal pentru agenție care postează proiecte și este un portal pentru vendori, pentru companii: de construcție, bunuri, servicii etc.. Bidding-ul se face online în timp real și unele greșeli ale softului pot aduce la judecată. Unele proiecte sunt de milioane de dolari.
A.C: Ce vă propuneți pentru viitor?
C.B: După cum vezi, sunt foarte pasionată de domeniu și pot să vorbesc mult. Îmi pare rău ca nu am avut curajul să învăț chiar IT în Moldova, am crezut că nu sunt suficient de deșteaptă, însă sunt nespus de recunoscătoare că viața mi-a mai dat o șansă, să învăț și să lucrez în domeniul care-mi place mie. Viața mi-a demonstrat că nu există limite, trebuie să faci ce-ți place, să ai disciplină și un pic de noroc și poți ajunge mai departe decât ai fi crezut. Nu am ajuns inginer la NASA, însă având așa un vis mare, am aterizat mai departe decât mi-am imaginat că e posibil, și e doar începutul. Pe viitor mi-as dori să am propriul meu app, aș vrea să ajung CEO. Acum, zilnic mă gândesc la idei și ce aș putea implementa în lume. Îmi doresc să inventez un soft care să ajute lumea.
Aliona Ciurcă
Abonează-te la revista HORA in America, sau comandă ediția nr. 20 aici.