Ovidiu Pristavu este unul dintre specialiștii români căruia nu i-a fost frică de obstacole sau de a lua viața de la capăt. De aproape cinci ani, kinetoterapia l-a ajutat să-și regăsească rostul în viață, să susțină oamenii în dificultate, pasiune pe care a descoperit-o după multe căutări și încercări pe tărâmul american. Acum luptă cot la cot cu medicii de la Nursing and Rehabilitation Center din Chicago ca să le readucă speranța în viața de mâine celor infectați cu COVID 19.
Natalia Ghilașcu: Dragă Ovidiu Pristavu, activați în calitate de kineto-terapeut la Centrul de Reabilitare din Chicago pentru pacienții bolnavi cu COVID 19. Care este misiunea și rolul Dvs în viața acestor oameni?
Ovidiu Pristavu: Kinetoterapia este o ramură a științelor medicale care se concentrează pe dezvoltarea, menținerea și recuperarea capacităților de mișcare și funcționare a persoanelor afectate de boli și afecțiuni. Există două specializări: fizioterapia, bazată mai mult pe exerciții și tratament electrice/magnetice/ultrasunete, și terapia ocupațională, care urmărește recuperarea funcțională și combină tratamentele fizice cu intervenții cognitive și de natură psihologică. Eu sunt terapeut ocupațional și ajut pacienții ca să poată funcționa din nou ca persoane independente sau la un nivel optim, dacă recuperarea integrală nu este posibilă.
N.G: De ce susținere au nevoie oamenii care au fost tratați de COVID 19 și cum se simt, de obicei, după această perioadă de infectare?
O.P: COVID19 este o boala care se contractează prin infectarea cu coronavirus (SARS-CoV-2) care duce la multe din persoanele afectate la un sindrom respirator acut. Acest virus intră în organism prin căile respiratorii și ajunge în plămâni, unde începe să se multiplice prin ocuparea celulelor. Pentru anumite persoane, infectarea cu acest virus se poate întâmpla la o scară majoră și duce, în primul rand, la reducerea capacității plămânilor de a furniza organismului oxigen necesar pentru funcționare și chiar supraviețuire.
Oxigenul este un element critic pentru fiziologia tuturor mamiferelor și unul din roluri este de facilita contracția mușchilor din corp și nutrient pentru inimă, creier, rinichi, ficat, etc. Majoritatea oamenilor, când se gândesc la mușchi, de obicei menționează grupele musculare majore de pe mâini, picioare, abdomen, dar puțini știu că în organism se găsesc grupe de mușchi în sistemul ocular, auditiv, cardiac, circulator sanguin, digestiv.
De aceea, lipsa de oxigen într-o cantitate considerabilă, cauzată de afectarea plămânilor cu coronavirus, duce la simptome funcționale foarte diverse, de la deficiențe în capacitatea de a participa în activități de bază zilnice (igienă personală, alimentare, mobilitate, rezistență la efort) până la dificultăți cognitive în abilitatea de concentrare, a înțelege situația medicală, a lua decizii logice, de a planifica aspecte importante din viață.
Pentru a contracara lipsa de oxigen din organism, majoritatea pacienților care sunt spitalizați pentru complicații de COVID19 necesită surse exterioare suplimentare de oxigen, cum ar fi mașini și tuburi de oxigen, iar în cazuri extreme, ventilatoare care ajută plămânii să rămână viabili. Datorită acestor simptome care pot afecta aproape toate structurile fiziologice și capacitatea de a funcționa independent în cele mai simple și de bază nevoi, mulți pacienți se simt inițial depășiți mental de situație și sunt diagnosticați cu diferite forme și grade de depresie și anxietate.
Pentru mulți pacienți, faptul ca sunt izolați social de familie, prieteni, colegi de muncă și rutinele lor zilnice aduce o încărcătură emoțională adițională. Un alt factor care influențează negativ starea mentală și emoțională a multor pacienți e și faptul că nici măcar cu doctorii, asistentele medicale, terapeuții și tot personalul cu care intră în contact, interacțiunea nu e destul de personală, din cauza faptului că toți suntem echipați în echipamente de protecție și le este greu să înțeleagă cine e fiecare în parte și să țină minte ce s-a întâmplat anterior. Ca să vă dau un exemplu, o pacientă, la un moment dat, a menționat unei asistente medicale că nu își amintește ce s-a întâmplat ziua anterioară, „doar că a venit băiatul cu ochi verzi care mă ajută să stau în picioare”, referindu-se la ședința anterioară de terapie.
N.G: Care sunt istoriile acestor oameni și cum au ajuns să fie infectați de coronavirus? Care categorii de pacienți sunt cel mai des afectate de coronavirus? Ai întâlnit și pacienți români?
O.P: În centrul de reabilitare ajung pacienți care au fost stabilizați medical în spital și sunt considerați ca fiind în afara vreunui pericol iminent, dar nu sunt în stare să se întoarcă acasă în condiții optime de funcționare și de siguranță. În general, aceste persoane sunt mai în vârstă, au și alte condiții medicale de sănătate și ajutor limitat sau deloc cand sunt eliberați din spital. Toate aceste elemente contribuie la gradul ridicat de dizabilitate după internarea în spital datorită infecției cu coronavirus. Avem și pacienți care nu se încadrează în condițiile amintite, adică tineri și fără probleme de sănătate majore, și care au fost internați în spital și la centrul de reabilitare. Mulți pacienți au diabet, probleme respiratorii, boli cardiovasculare, neurologice și imunitare.
În fazele inițiale ale epidemiei, majoritatea celor infectați cu coronavirus au avut șanse mai mari ca să-și dea seama care a fost sursa contaminării. Aceasta deoarece cazurile fiind puține, era posibil ca analizând contactele sociale („contact tracing”) să identifice locul și timpul infecției, de la evenimente în comunitate pâna la contacte cu membrii familiei și colegii de muncă. Odată cu amplificarea ratei de infecție, a devenit foarte dificilă și ineficientă încercarea de a-și da seama în ce împrejurări un pacient a fost infectat, cu excepția membrilor de familie, care, în multe cazuri, s-au dovedit a fi asimptomatici, ceea ce arată cât de ușor cineva poate să fie infectat și fără simptome și să transmită altcuiva virusul, iar aceea persoana să aibă complicații majore de sănătate.
Personal, nu am întâlnit pacienți de origine română, dar știu din comunitate multe cazuri, din toate categoriile de vârstă și sociale. Există anumite clădiri pentru seniori subvenționate din bani publici, unde locuiesc multe persoane de origine română și unde au fost focare de infecție, datorită nerespectării regulilor impuse de autoritățile locale de izolare acasă.
N.G: Câți pacienți au trecut în total pe la Centrul de Reabilitare din Chicago pentru a le fi oferit sprijinul emoțional?
O.P: Denumirea oficială a acestui tip de reabilitare după spitalizare este Nursing and Rehabilitation Center iar în zona Chicago sunt peste 100 de asemenea centre de reabilitare fizică și cognitivă. În locația unde lucrez, am avut primele cazuri de pacienți cu COVID19 la începutul lunii martie. Atunci aveam în jur de 40 de pacienți infectați, ajungând la un apogeu pe la mijlocul lunii aprilie de 82 pacienți, după care numărul a început să scadă odată cu însănătoșirea și recuperarea funcțională. La începutul lunii iunie, numărul de pacienți internați cu COVID19 a ajuns la 25. Per total, cred că numărul total de pacienți cu Coronavirus a fost în jur de 200, iar durata de internare între 3 și 6 săptămâni.
N.G: Care sunt șansele acestor oameni de a reveni la normalitate sau au nevoie de o perioadă mult mai îndelungată pentru a-și reveni în forță?
O.P Cum am menționat anterior, majoritatea pacienților au necesitat cel puțin o săptămână în spital și între 3 și 6 săptămâni în centrul de reabilitare. Unii din pacienți au nevoie de program de reabilitare la domiciliu, mai ales cei care au fost afectați cognitiv și cei cu mai multe condiții medicale preexistente. Acasă fac ședințe de terapie de 2-3 ori pe săptămână, care includ practicarea în siguranță a activităților zilnice în siguranță și continuarea exercițiilor de întărire fizică.
Totodată, asistentele medicale vizitează acești pacienți săptămânal și li se monitorizează nivelul de oxigen în sânge, nevoia de oxigen suplimentar de la aparate și starea generală de sănătate. În anumite cazuri, pacienții sunt trimiși înapoi în spital din cauza complicațiilor medicale, dar majoritatea continuă să facă progrese. Vizitele personalului medical la domiciliul pacientului (după spitalizare și după internarea la centrul de reabilitare) durează în mediu 3-4 săptămâni. Asta înseamnă că mulți din pacienții care trebuie spitalizati după infectarea cu COVID19 au nevoie de îngrijire medicală între 6 și 9 săptămâni, până la recuperarea maximă medicală și funcțională.
N.G: Sunt cumva aceștia blamați de societate sau există alte motive pentru care moralul lor este decăzut?
O.P: Populația generală din SUA pare acum să accepte, în mare parte, faptul că infecția cu COVID19 este un fenomen normal în condițiile epidemiei mondiale. Dar inițial, mulți din pacienți erau depășiți emoțional de faptul că au fost infectați de ce acest virus nou și le era greu să înțeleagă ce se întâmplă și ce va urma. Din acest motiv, unii din pacienți erau destul de afectați emoțional, chiar menționând uneori „de ce eu oare? sunt o persoana decentă, nu am făcut rău nimănui” și faptul că erau îngrijorați pentru cei apropiați, neștiind cu certitudine dacă au transmis și lor virusul. Parte din intervențiile terapeuților sunt și de natură emoțională, educațională și fiduciară față de pacient. Terapeuții și ceilalți membri ai echipei medicale oferă sprijin emoțional pacientului, încercând să le înțelegem și să le adresăm îngrijorările, explicandu-le procesele și intervențiile medicale la un nivel mai ușor de înțeles și foarte important, încurajându-i și subliniind mereu aspecte pozitive din eforturile de recuperare.
N.G: Care sunt cele mai evidente afecțiuni de care pacienții au de suferit de pe urma acestei boli, cum rămâne cu sănătatea lor mentală?
O.P: Așa cum am amintit anterior, natura virusului COVID19 este să atace celulele din plămâni și, prin urmare, de a reduce procentajul de oxigen din sânge la nivele periculoase pentru organism, motiv pentru care unii pacienți au nevoie de aparate de respirat mecanice (ventilatoare) și tuburi cu oxigen conectate la cavitatea nazală. Cum toate organele și mușchii din corp au nevoie de cantități de oxigen adecvate pentru a funcționa optim, reducerea oxigenului furnizat de plămâni din cauza infectării cu coronavirus a dus la majoritatea pacienților la dureri musculare, slăbirea puterii și duratei de a funcționa independent, senzatie de sufocare, risc de dezvoltare de cheaguri de sânge care pot bloca arterele din inima (atac de cord) și din creier (atac cerebral), dereglări digestive și ale sistemului urinar.
Din fericire, majoritatea problemelor cognitive cauzate de reducerea cantității de oxigen din creier sunt reversibile dacă pacientul se prezintă la spital la timp. Pentru pacienții cu grade de demență preexistentă înainte de infectare, procesul de recuperare este mai îndelungat și cu rezultate mai reduse, din păcate. Asta înseamnă că cei care au grija de ei, familia sau personalul din casele de batrani, vor fi mai solicitați și munca lor va fi mai dificilă.
N.G: Cum priviți această perioadă pandemică în viața personală și cui i se datorează faptul că vă menține optimist să luptați în continuare?
O.P Personal, la începutul epidemiei am fost foarte îngrijorat de faptul că sistemul politic și administrativ nu a fost pregătit pentru acest eveniment istoric, deși toți specialiștii în domeniu au avertizat ce s-ar putea întâmpla. Lipsa de echipamente de protectie, de informație și de claritate în gestionarea situației mi-au dat mult pe gândit, știind că voi avea o șansă foarte mare de a fi expus și eventual infectați la locul de muncă. Am alocat mult timp și energie pentru a mă informa din surse credibile despre cum mă pot proteja mai efectiv și am redus aproape la zero interacțiunea directă cu prietenii și cei apropiati, mai ales din cauza faptului că eu, fiind expus continuu la virus la serviciu, aș putea să îl transmit altora.
Spre exemplu, la serviciu nu am avut doar pacienți infectați, dar și 17 angajați (din totalul de 60) au fost infectați, dintre care 4-5 sunt încă bolnavi. Din fericire, situația generală s-a mai ameliorat, mai ales la nivel local și acum avem un număr mai mic de pacienți infectați și destule echipamente de protecție personală. Optimismul mi-l mențin prin natura personalității, dar și încercând să îmi aduc aminte de multe alte experiențe din viața mea unde lucrurile s-au terminat cu bine. E bine să ne amintim mereu faptul că suntem aici ca și dovadă a unor succese anterioare și că cel mai probabil și acum vom trece peste o situație dacă ne dăm silința să ne folosim inteligența și trăsăturile pozitive de caracter.
N.G: Care este legătura personală cu America și ce vă motivează să activați în acest domeniu?
O.P: Am venit în America după ce am aplicat și am câștigat la loteria vizelor. În România eram ofițer de aviație, o poziție pentru care m-am dedicat mult în liceul militar și în Academia de Aviație Militară. Am decis să renunț la cariera de ofițer și să vin în America din spirit de aventură. Odată ajuns aici, datorită multor obstacole de echivalare a studiilor și necesitatea de a avea experiență relevantă de muncă în domeniul aviației în SUA, a trebuit să mă reorientez către alte domenii de muncă, lucrând în domeniul monitorizării marketing-ului, asigurări de viață, tranzacții imobiliare. Am avut contact direct cu cultura, mentalitățile și felul diferit de abordare a problemelor colegilor americani și din alte țări, fapt care mi-a deschis orizonturile cunoașterii de sine.
Astfel, în 2008 am decis să continui să ajut oamenii în alt fel decât comercial (imobiliare și asigurări de viață) și după multe căutări și cercetări, am descoperit domeniul terapiei ocupaționale. După doi ani de studii pregătitoare și un program de master de trei ani full time am devenit terapeut ocupațional licențiat. Faptul că pot să ajut oamenii să se facă mai bine și energia depusă, de cele mai multe ori având rezultate pozitive, mă face să mă trezesc dimineața cu dorința de a merge la serviciu, fapt care nu l-am mai simțit de când eram ofițer de aviație în România. Deși profesia e destul de marcată cu încărcătură negativă mentală și consum fizic zilnic, totul se uită când apar semne de îmbunătățire pentru pacient. Acesta este lucrul care îi motivează pe toți cei care lucrează cu oameni care au condiții și nevoi speciale.
N.G: Ce lecții ați învățat de la această perioadă de pandemie?
O.P: Pentru mine și cred că pentru mulți oameni, această situație de pandemie a reafirmat sistemul personal de nevoi și priorități. Nimic nu este mai de preț decât sănătatea, interacțiunile sociale, posibilitatea de a vizita și explora noi locuri și culturi și o societate care este pregătită și dispusă să aibă grijă de toți cetățenii. Personal, îmi lipsesc foarte mult spectacolele de teatru, concertele de muzică de la Old Town School Of Music și ușurința cu care călătoream cam unde și când doream.
Cred că după ce această pandemie va fi neutralizată, natura preocupărilor noastre va fi marcată de sentimentul de bucurie și gratitudine. Sper că această experiență a pandemiei să întărească coeziunea dintre oameni și să înțelegem mai bine că și făcând bine pentru ceilalți, ne facem și nouă bine.