LOS ANGELES |TUDOR PETRUȚ | Nu aș fi crezut că o romantică, tragicomică poveste de dragoste poate să supraviețuiască în umbra unui divorț. Că două personaje antagonice pot continua să fie niște îndrăgostiți naivi într-un proces bombastic dintr-o sală de tribunal. Că doi părinți pentru care băiețelul pare mai mult un elastic care poate fi întins după necesități pot să rămână atașați cu pasiune de odrasla lor. Un divorț ca o poveste de dragoste nu ar fi fost subiectul unui film pe care l-as fi bănuit credibil.
Am ezitat să vizionez “Marriage Story”, o películă sentimental autobiografică a lui Noah Baumbagh. Am știut că e vorba de un regizor de teatru și de o actriță și de divorțul lor. Am îndrăznit până la urmă să-mi înfrâng propriile resentimente. Am descoperit un film sensibil, dureros, plin de dragoste, ca o boală netratata. Am suferit alături de personaje într-o drama despre iubire ca un proces afectiv dezumanizat, nu din inimă ci prin suma unor influențe exterioare.
“Marriage Story” este și o dramă socială. Pentru că personajele nu-și asumă destinele, ci se lasă pierduți într-un joc social care le invalidează afectiv. Covârșitor, aportul societății și a desemnaților ei, care se cred justițiari, este distrugător. Povestea de dragoste care permează tragedia personajelor se pierde în desuetul cotidian în care toată lumea știe mai bine decât eroii ce este mai potrivit pentru ei, pentru copilul lor, pentru familie.
Noah Baumbagh folosește întreg arsenalul regizorului de teatru cu măiestria cinematică a regizorului de film. Baumbagh își lasă personajele să-și joace drama în tonuri când muzicale, când stridente. Astfel, “Marriage Story” este și o odă adusă artei teatrale. Secvențe întregi – mai ales dintre personajele principale, își asumă teatralitatea care este absorbită cu virtuozitate prin mijloace cinematice. Nu este teatru filmat, ci este teatru de film, prin extensie.
Scarlett Johansson și Adam Driver formează un cuplu atrăgător, nuanțat și imprevizibil. Fiecare personaj trece prin aceeași sumă de reacții. Relația dintre cei doi divorțabili e aleatorie și interpretabilă. Amândoi protagoniștii sunt artiști, amândoi suferă de aceeași opacitate când sunt confruntați cu realitatea, cu societatea, cu pragmatismul avocatilor lor, cu credulitatea hazlie a rudelor, cu simplicitatea dezarmantă a sentimentelor copilărești ale băiețelului. Povestea lor de iubire nu s-a destrămat, a fost destrămată. Cei doi actori au descoperit cum să construiască această țesătură de emoții și să ne-o prezinte substanțial.
Nu am crezut în “Marrige Story” ca-ntr-un film de dragoste. M-am înșelat. Poate și pentru că sunt regizor de teatru și am divorțat cu mulți ani în urmă…