Lucrările artistei Katherine Arion se află în colecția patrimoniului național al României de la Muzeul Național de Artă. A participat la expoziții organizate la Gilart și galerii de artă din Tel Aviv, dar și la Galeria de Artă Arco din Roma. A realizat portretele mai multor persoane de renume: Peter O’Toole, José Feliciano, Carole Connors, Anita Talbert, Richard J. Riordan (primarul orașului Los Angeles). A intrat pe paginile Enciclopediei „Românii din California” pentru meritele sale de pictor muralist, portraitist, printmaker Illustrator.
Irina VanPatten: Cine este Katherine Arion?
Katherine Arion: M-am născut în București. Am fost întotdeauna atrasă de arte, pentru că familia mea era foarte artistică. Mama mea a fost actriță, tatăl meu – inginer în industria textilă, mai exact a confecționat rochii de mătase românești. Prin urmare, am început să desenez de la vârsta de patru ani. Mama mea, fiind actriță, m-a determinat să joc pe scenă de la o vârstă fragedă. Am condus propria emisiune TV de la opt ani.
I.V: Când ați ajuns în SUA și cum a fost această experiență pentru Dvs?
K.A: M-am mutat aici acum 35 de ani în urmă, era anul 1983. În liceul meu din România am găsit o carte în bibliotecă, era a unui scriitor rus, Alpatov. A scris frumos despre Grecia, Italia și Franța și visul meu era să vizitez aceste țări într-o zi. În perioada comunistă acest vis nu era posibil, totuși, l-am păstrat mereu viu.
În România, viața artiștilor era foarte dificilă. Guvernul oferea granturi pentru artiști pe o perioadă de un an, iar la final, trebuia să expunem lucrările la o expoziție. Directorii de partid veneau să cumpere picturile noastre, iar în acest fel, îți plăteai datoria. Anul următor îți mai ofereau un grant.
Într-o zi, am citit un articol al președintelui, unde a spus că un artist nu ar trebui să fie o personalitate, trebuie să urmeze politica comunistă. Nu am putut rămâne indiferentă, m-am dus la profesoară și am întrebat-o: „Dacă am vreodată șansa de a părăsi țara, ar trebui să plec?” Ea a spus să merg să văd lumea, așa că am părăsit țara și am ajuns la Paris, crezând că voi face artă. Am traversat Europa, ca și în cartea lui Alpatov: am vizitat Franța, Grecia, Italia.
Am obținut un mare succes peste tot unde am mers și mi-am prezentat talentul. Eram tânără și plină de energie și de entuziasm. Am fost uimită să văd câte oportunități am văzut peste hotarele României. Eram confuză, pentru că venind din România, existau doar câteva direcții pe care le puteai alege în artă.
Am rămas timp de doi ani în Franța, apoi mi-am înaintat dosarul ca să emigrez în Franța și în Statele Unite. Culmea e că ambele cereri au fost aprobate. În Franța mi-a plăcut foarte mult, pentru că îl cunoșteam pe unul dintre editorii lui Picasso, care a înaintat o minunată scrisoare despre activitatea mea Ministrului Culturii. Așa s-a întâmplat că aș fi putut rămâne acolo pentru tot restul vieții mele în calitate de artistă și să am o viață romantică în Paris. Nu știu de ce, probabil din cauza atracției față de cowboy, mi-am dorit să ajung în America și să devin un pioneer.
I.V: A fost o experiență șocantă să te stabilești cu traiul aici în SUA la acel moment?
K.A: Am rămas practic fără cuvinte când am venit în Los Angeles. Vorbeam în franceză și gândeam în franceză la acel moment. Am învățat limba engleză din piesele lui Shakespeare în liceu, așa că nu puteam înțelege o iotă despre ceea ce vorbeau oamenii.
În plus, nimeni nu solicita munca mea de pictor, așa că mergeam dintr-un loc în altul, pe la agenții de publicitate, arătându-le picturile mele, cerându-le să-mi cumpere munca. Toată lumea îmi spunea: „este o artă frumoasă, dar nu putem face publicitate”. În Europa a fost posibil să trăiești din artă, dar când am venit în America, a trebuit să fac ceea ce trebuia să fac pentru a-mi plăti chiria, așa că am găsit un loc de muncă.
Nu sunt evreică, împărtășesc credința creștină, dar am devenit pentru prima oară director la o revista evreiască din Los Angeles, Greater Jewish Journal. Am lucrat pentru Magic Mountain Storyboard. Am lucrat la producția de drame din istoria antică,
“Era lui Acura”, lucruri pe care nu mi-aș imagina vreodată. A trebuit să lucrez la diferite proiecte de natură comercială. Am continuat munca mea de artistă de fiecare când se ivea vreo ocazie. În cele din urmă, atât în artele comerciale, cât și în cele pentru suflet am ajuns la realizări foarte frumoase. De exemplu, la Storyboard, am fost chiar membru al juriului pentru a evalua reclamele.
Artele frumoase m-au adus la Academia de Arte din Los Angeles și la Galeriile din Los Angeles, unde mi-aș putea vinde picturile. Am fost foarte fericită să primesc un cec din partea muzeului. Am muncit atât de mult încât nu vă puteți imagina. Am câștigat concursul de pictură de două mii metri pătrați, organizat de Departamentul Metropolitan de Transport, fiind cea mai lungă pictură aprobată în istoria artelor.
Apoi, în aceeași perioadă, am fost invitată de către Academia de Arte din Los Angeles cu o expoziție. Nu am putut renunța la niciuna din aceste oportunități, așa că am răspuns la ambele invitații. A fost foarte obositor, dar am simțit o deplină satisfacție. Am câștigat din vânzările lucrărilor în ambele locuri. Înainte de sfârșitul anului 1996, am avut o invitație de a-mi expune picturile în Paris. De asemenea, am colaborat cu Consulatul României din Los Angeles. Am avut o expoziție cu două piese de artă, reprezentând doamne românești în costume populare.
I.V: Aveți un anumit stil de a picta?
K.A: Lucrez în diferite stiluri, inclusiv cu stiluri de nuvelă. Am imprimat pe folie de aur, una din noile tehnici rar folosite de cineva. Am utilizat stilul abstract, am întruchipat copacii sequoia cu ființele umane. Unul dintre ele a fost vândut în Elveția. Au fost momente când ilustrațiile mele fusese publicate în circa 17 reviste din Los Angeles. Revista Billboard, la fel, au folosit ilustrațiile pentru coperțile lor.
Îmi place să lucrez la picturi murale. Am pictat aproximativ 20 de lucrări pe o suprafață de 300 – 400 metri pătrați. Ultimul a fost întitulat „Grădina Vieții”, unde copiii mici stau pe flori de lotus, iar toata lumea este reprezentată de diverse etnii. Este o idee idilică, unde demonstrez că pot fi împreună într-un mediu foarte fericit și frumos. Procesul a fost filmat de Thomas Carter și va fi în curând publicat pe Youtube.
Am luat chiar și ore de actorie, doar pentru a arăta mamei, care a fost actriță, că pot să joc roluri. Mama mi-a spus că nu am talent pentru asta, dar când am invitat-o la un spectacol, ghici cine era cu ochii în lacrimi, mama mea! Mi-a zis că am jucat atât de bine!
I.V: Sunt aceste două profesii complementare?
K.A: Aceasta este o întrebare foarte interesantă. Fiind o fire artistică, nu puteți fi o ființă umană obișnuită. Când sunteți creativi, trăiți în această lume a creativității. Apropo, când aveam 14 ani, mama mea credea că sunt prea ciudată, pentru că comportamentul meu era diferit. Am fost foarte antisocială. Stăteam acasă, desenam și pictam. N-am vrut să merg nicăieri. Am fost foarte rezervată în lumea mea și foarte radicală în toate privințele. Puteam citi doar cărți de artă.
Mama m-a trimis la un spital pentru a-mi verifica abilitățile mentale. Era curioasă de ce eram diferită. Directorul spitalului i-a spus: „Știți, fiica voastră nu este ca oricare altcineva. Ea are vise în stadiul de trezire, așa cum era cazul multor altor artiști. De fapt, creierul ei se potrivește cu un mare poet al României, Mihai Eminescu, așa că nu trebuie să vă îngrijorați „.
I.V: Vă vedeți artistă de origine română sau americană?
K.A: Mă văd o artistă internațională, dar inspirația mea provine din țara mea natală. Este atât de bogată în artă și cultură, de la laitmotive populare la biserici. Bisericile românești sunt așa de frumos decorate, există atât de multă artă acolo. Generațiile de artiști și-au pus sufletul pe pereții acestor biserici. Arta celorlalți mari artiști români precum Grigorescu, Brâncuși, Andreescu, este, de asemenea, o mare inspirație.
I.V: Te vezi în picturile tale?
K.A: Mulți artiști se regăsesc în munca lor. Oamenii mă întreabă de ce nu fac auto-portrete? Este foarte greu. Obișnuiam să fac portrete pentru evenimentele de colectare de fonduri. Aș atrage oameni care ar plăti bani pentru caritate. Cumva, este mai ușor să mă uit la alți oameni și să îi schițez. Dacă m-aș uita la poza mea, m-aș întreba: „Cine este femeia asta? Nu mă recunosc. „Părul meu era mai întunecat înainte. Am o dilemă despre propria mea personalitate.
Știu, există un câmp uriaș pe care îl pot explora referitor la frumusețea naturii. Sunt foarte fascinată de florile de pe străzile din Los Angeles. Ele înfloresc în atât de multe culori diferite: alb, galben, roșu, violet.
I.V: Aveți un ultim mesaj?
K.A: Persoanele creative sunt extrem de importante pentru că ele creează, nu distrug. Educația și arta pot rezolva problemele actuale de violență din Statele Unite. Cu cât devenim mai artistici, cu atât mai mult avem satisfacția de a ne bucura de artă. Este o modalitate mai bună de a face față neliniștilor și îngrijorărilor din jurul nostru. Arta este o vindecare pentru oameni, care sunt înclinați spre violență. Ei pot învăța să devină creativi, în loc să fie distructivi.