Licențiat al Facultății de litere, filozofie și istorie a Universității din Timișoara, Dorian Branea şi-a luat doctoratul Summa Cum Laude în anglistică-americanistică, la aceeași universitate. Au urmat studii postuniversitare de Relații Internaționale la Georgetown University și de Management la Oxford University.
Încă din studenție, a fost preocupat de cultura și societatea americane, așa că a ales o teză de doctorat despre memorialele românești de călătorie în Statele Unite ale Americii în secolul XX. Cartea „Statele Unite ale românilor și călătoriile româneşti în America în secolul XX“, publicată la 45 de ani, descrie relatările autorilor români care au călătorit în Statele Unite ale Americii. Aceste descoperiri și un lung parcurs de diplomat cultural l-au adus anul trecut în New York, ca director al Institutului Cultural Român.
Natalia Ghilașcu: Domnule Dorian Branea, sunteți diplomatul culturii românești aici în Statele Unite ale Americii. Cum a fost parcursul dumnevoastră până la numirea în funcția de director la Institutul Cultural Român?
Dorian Branea: Asocierea mea cu Institutul Cultural Român e îndelungată. Am început, în anul 2006, ca director al unui institut care, la numirea mea, nu exista decât pe hârtie, mă refer la Institutul Cultural Român din Varșovia. Sarcina mea a fost să creez această instituție, să formez o echipă, să gândesc și să derulez un program coerent, să dezvolt primele parteneriate, pentru ca astfel să asigurăm o prezență notabilă de diplomație culturală românească în Polonia. A fost o provocare profesională extraordinară.
Am rămas patru ani în Polonia, după care am condus timp de opt ani Institutul Cultural Român de la Londra, care acoperea nu numai Marea Britanie, ci și Irlanda și chiar Islanda. Din august 2018, iată-mă aici, în Statele Unite ale Americii, ca director al Institutului Cultural Român de la New York.
Este un parcurs lung, în spatele căruia nu se află nimic altceva decât o muncă foarte intensă, sute de proiecte și evenimente, multe parteneriate cu organizații culturale prestigioase și îndrăznesc să sper că destule reușite care nu au trecut neobservate, nu neapărat ca succes propriu, ci ca reușite ale echipelor pe care le-am coordonat, ale culturii române și, cel mai important, ale României. De altfel, în diplomația culturală succesul este întotdeauna un substantiv colectiv.
Natalia Ghilașcu: Ați avut această experiență de a lucra cu atât de multe comunități de români, în special în Europa. Acum, fiind în New York, cum vedeți diferențele dintre cele două comunități, europeană și americană. Cum găsiți comunitatea de români din America?
Dorian Branea: Nu mi se pare că ar exista mari diferențe între comunitățile de români, oriunde s-ar afla. Se simte peste tot, în aceste comunități, un puternic atașament față de România și cultura română, o nostalgie adesea foarte puternică pentru țara natală; există peste tot dorința ca România să progreseze și să devină mai prosperă; există peste tot sentimentul că se poate face mai mult, că trebuie făcut mai mult pentru a fi cunoscuți și apreciați așa cum se cuvine.
Cred că, pe termen lung, identitatea românească va fi cu adevărat bine protejată în străinătate atunci când comunitățile de români din afara granițelor vor crea și dezvolta, mai les prin inițiative și resurse proprii, instituții culturale și spirituale prin care valorile românești să rămână vii și relevante.
Desigur, nu exclud sprijinul statului român, ci dimpotrivă, îl consider important. Dar decisive mi se par inițiativa locală, programele născute din nevoile cultural-spirituale ale comunităților din diaspora, energia și viziunea românilor din aceste comunități. Pentru a parafraza mesajul lui Lincoln, identitatea românească va fi bine protejată în străinătate atunci când vor exista în mod curent, prin intermediul unor instituții permanente ale diasporei, proiecte realizate de români, cu români și pentru români.
N.G: Încercați să sprijiniți comunitatea de români în acțiunile lor de a-și păstra rădăcinile românești și cultura națională? Vedeți comunitatea de români implicată în realizarea acestor proiecte?
D.B: Văd mai multe modalități de implicare a comunității românilor de aici în acțiunea Institutului. Întâi, ca protagoniști. Dacă vă uitați la programele noastre, încercăm în mod deliberat, ca abordare programatică, să lucrăm și cu oameni de cultură români care au o carieră artistică și academică valoroasă în Statele Unite. Fie că e vorba de pictori, actori, cineaști, muzicieni sau universitari, ei trebuie să fie integrați acțiunii noastre.
De altfel, acest lucru se întâmplă deja: menționez, în treacăt, colaborarea cu muziciana Irina Mureșanu, împreună cu care dezvoltăm un nou program permanent al Institutului, The Enescu Soirees of New York, regizoarea Ana Mărgineanu și autoarea Cătălina Florescu, implicate într-un alt program permanent al nostru de curând lansat, Studioul de Teatru Româno-American, scriitorii Andrei Codrescu și Carmen Firan.
Pe de altă parte, suntem parteneri cu asociații culturale românești din SUA, care derulează proiecte de impact, aliniate obiectivelor noastre. Colaborăm, de exemplu, cu Asociația Culturală Americano-Română din Seattle, care realizează, foarte profesionist, un festival de film de impact, sau Asociația Romanians of DC, cu care am organizat un eveniment de succes la Muzeul Textilelor din Washington.
Deci, acolo unde există evenimente valoroase, profesioniste, orientate spre audiențele americane, care se află în acord cu viziunea și prioritățile noastre, Institutul Cultural Român din New York se dovedește un partener receptiv (în limita resurselor care ne stau la dispoziție).
Și nu în ultimul rând, în ceea ce privește relația cu diaspora, ne dorim ca Institutul însuși să fie un loc de întâlnire și dialog, unde românii să își aducă prietenii americani și unde să le împărtășim împreună cultura noastră, valorile noastre, să le facem cunoscute personalitățile noastre. Iar asta într-o ambianță elevată, primitoare, plină de evenimente interesante, de ținută.
N.G: Cu ce emoții porniți la drum în fiecare zi?
D.B: Institutul Cultural Român de la New York este unul dintre cele mai vechi institute culturale ale României. A fost înființat în 1969, anul legendarei Summer of Love, deci iată că anul acesta împlinește jumătate de secol și sperăm să continuăm sub auspiciile fixate de întemeierea noastră. E un jubileu important, pe care trebuie să-l onorăm cum se cuvine. Ne dorim, cei care formăm noua echipă, ca Institutul să devină un jucător cât mai performant pe piața culturală americană, cu evenimente care să conteze, bine înzestrat cu resurse și bine poziționat, capabil să fie prezent peste tot în Statele Unite.
Emoțiile noastre se leagă, firesc, de realizarea acestor ambiții. Mereu ne întrebăm dacă vom fi destul de inspirați în programarea evenimentelor și alegerea protagoniștilor? Vom putea asigura bugetele necesare pentru a ne înfăptui viziunea? Ne vom putea distinge între atâtea oferte culturale valoroase pe care le produce America? Vom ști să ajungem la audiențele pe care artiștii români le merită? Vom putea deveni partenerii marilor instituții culturale americane? Multe griji pentru multe probleme, dar aceste preocupări ne ajută să rămânem conectați și să învățăm în fiecare zi cum putem fi mai buni și mai eficienți.
N.G: Ne dorim să fiți prezenți și pe Coasta de Vest a Statelor Unite.
D.B: Dorim ca Institutul să aibă o acțiune cu adevărat panamericană. Ne dorim să fim prezenți în mari festivaluri și pe marile scene culturale ale Americii de Nord. Ne dorim ca, managerial, în ceea ce privește impactul, evenimente noastre să semene cu cele mai reușite evenimente care au loc în metropolele americane. Vrem ca artele românești să nu se afle accidental în oferta culturală din spațiul nord-american, ci să formeze ceea ce pentru noi reprezintă un orizont strategic: stagiunea permanentă a culturii române în Statele Unite.
Pentru a acoperi spațiul nord-american, trebuie să construim proiecte acolo unde sunt îndeplinite două condiții: avem misiuni diplomatice și comunitățile de români sunt active în domeniul culturii. Numai cu ajutorul acestor parteneri putem reuși, realist vorbind. Numai prin aceste colaborări putem să intensificăm prezența românească în importante centre culturale cum sunt nu doar New York, ci și Washington, Chicago, Los Angeles, Miami sau marile orașe ale Canadei.
N.G.: Ce reacții așteptați din partea publicului american?
D.B: Ne dorim să producem descoperiri pline de surpriză admirativă în rândul americanilor, să le stârnim curiozitatea de a afla mai mult și de a înțelege mai mult, să întreținem respectul pentru creativitatea românească de acum și dintotdeauna. Uimire, curiozitate, admirație, respect, prietenie – acesta e amalgamul de sentimente de care dorim să fie animate audiențele noastre.
N.G: Câtă documentare a fost necesară pentru naşterea cărţii „Statele Unite ale românilor. Cărţile călătoriilor româneşti în America în secolul XX“?
D.B: Au existat mai multe linii de documentare. Cea esenţială a cuprins cele aproximativ treizeci şi cinci de cărţi de călătorie în Statele Unite scrise şi publicate de români în secolul XX. E o bibliotecă în bună măsură uitată, ale cărei cărți, unele superbe intelectual şi literar, par să nu mai intereseze astăzi pe nimeni. Mi s-a părut important să readuc la suprafaţă acest extraordinar zăcământ intelectual de idei, imagini, observaţii privind Statele Unite, care creează împreună o reflecţie foarte sofisticată şi aproape deloc perimată privind civilizaţia americană.
O altă linie de documentare a fost, firesc, exegeza acestor cărţi, fiindcă pertinenţa şi eleganţa travelogurilor lui Jean Bart, Nicolae Lupu, George Duca, Petru Comarnescu, Nicolae Iorga, Dan Grigorescu, Romulus Rusan, Radu Enescu, Stelian Tănase ş.a. n-a scăpat neobservată de-a lungul timpului. Deşi românii ajung în America încă din secolul al XVIII-lea, literatura română nu înregistrează, în volume exclusive, această experienţă extraordinară decât de la începutul secolului XX. Dar o face la modul extraordinar.
N.G: Vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă doresc mult succes în evenimentele viitoare.