NYC | IRINA VANPATTEN: Horia Vulpe este autorul celui mai mare studiu privind femeile cu cancer de col uterin în Africa Subsahariană. Tânărul are rădăcini în Oradea și Turnu Severin. La vârsta de 6 ani a emigrat în Canada unde mai târziu a studiat medicina la Universitatea McGill, iar mai apoi s-a specializat în radioterapie la Universitatea Toronto. Din 2018 este radio-oncolog la Universitatea Columbia, Spitalul New York Presbyterian, în Statele Unite, unde își continuă pasiunea pentru medicină, relatează HORA in America.
În tratamentele pe care le administrează, utilizează tehnologia Gamma Knife. A co-autorizat un studiu privind experiențele primilor 100 de pacienți, care au fost supuși terapiei pentru radiochirurgia neinvazivă a creierului.
În toamna anului trecut, Universitatea McGill, în cadrul «Medicine Alumni Global Award», i-a acordat premiul pentru cel mai tânăr medic absolvent. Chiar dacă este încă la începutul carierei profesionale, Horia a devenit deja un lider în domeniul oncologiei internaționale colaborative. El speră să aducă un aport decisiv în domeniul radio oncologie. Speră ca într-o zi să poată face diferență în lumea crudă a luptei cu cancerul unde toţi pacienţii să poată beneficia de îngrijire medicală şi de compasiune.
În acelaşi timp, Horia a lansat la Universitatea din Toronto un program de mentorat care leagă cursanții din Ghana cu mentorii de la universitate. Horia a visat mereu să efectueze cercetări în Ghana. El este, în special, autorul celui mai mare studiu privind femeile cu cancer de col uterin în Africa Subsahariană.
Irina VanPatten: Care este diferența în domeniul de medicină dintre Canada și Statele Unite?
Horia Vulpe: În Canada avem asigurare medicală universală, un Medicare for All. Acolo nu mă gândeam niciodată la asigurări, la probleme de plată, sau ce tratamente să fie acoperite sau nu de asigurare. Chiar dacă ai o problemă serioasă cu sănătatea, cum ar fi cancerul, primești tratamentul adecvat, fie că lucrezi la o companie, fie că ești o persoană cu venituri limitate sau fără venituri. Nu există nici o diferență în tratamentul pe care-l primești.
În SUA, persoanele care nu au asigurare bună nu au acces la toate centrele de tratament. În acest context uneori este mai dificil să obținem anumite teste, cum ar fi o tomografie spre exemplu. De multe ori sunt nevoit să vorbesc la telefon cu reprezentanți ai companiilor de asigurare, încercând să-i conving să aprobe anumite teste, ceea ce nu este foarte plăcut.
Faptul că în New York sunt foarte multe companii de asigurare face ca realitatea să fie și mai complicată din acest punct de vedere. Aceste detalii importante legate de asigurare generează necesitatea de a angaja personal suplimentar în departamentele de oncologie. Tocmai pentru a putea administra complexitatea legată de documentația asigurărilor medicale. Pare o risipă de resurse pentru toată lumea. În final, majoritatea pacienților au un tratament bun, însă procesul este mult mai complex.
Spre exemplu, recent, în SUA am avut o problemă de sănătate și am fost tratat. Dar după aceea, două, trei luni la rând am primit facturi acasă. Pacientul trebuie să se concentreze să se vindece, nu să se gândească la plată. Eu am avut pacienți care și-au pierdut asigurarea, ori sunt între două asigurări, și aplică pentru Medicare. Deci, sistemul este foarte stresant pentru pacienți.
Pe de altă parte, în Canada, dacă ai o problemă minoră, spre exemplu o problemă pe piele, unde trebuie să vezi un dermatolog, se poate să aștepți o lună, două sau chiar mai mult până să ajungi la un specialist. Avantajul în America este că problemele minore, dacă ai asigurare, pot fi reglate într-un timp foarte scurt.
Irina VanPatten: De ce ai ales să studiezi și să tratezi oncologia?
Horia Vulpe: Pentru mine a fost un bun ”fit” atât ca personalitate, cât și în privința abilităților. Tot timpul am vrut să cercetez problema cancerului, căci membrii familiei mele au fost afectați de cancer. Sunt trei specialități în cancer: chirurgia oncologică, oncologia medicală (care dă chimioterapie prin radiație și medicamente) și radioterapia, unde utilizăm acceleratoare radiare și alte tehnici ca să dăm radiație în doze foarte mari încercând să omorâm cancerul. Este foarte multă fizică și tehnologie, ceea ce m-a atras mereu.
Irina VanPatten: Cum te menții psihologic alături de pacienții care se află într-o stare gravă?
Horia Vulpe: Nu cred că este o tehnică specială pentru asta. În majoritatea cazurilor, pacientul care are cancer nu este neapărat într-o stare de criză. Știe că are cancer și este motivat să continue tratamentul. De multe ori, discuția este pozitivă. Sunt cazuri mai grave, unde cancerul a revenit și nu se mai poate vindeca. Nu știi care pacient te va atinge la inimă mai mult, căci întotdeauna poți să-ți aduci aminte de un pacient care a murit, sau care a avut complicații. Acesta este un risc al profesiei, însă este OK să ai o fire umană, nu poți să închizi ușa și să fii un robot.
Irina VanPatten: Ai în amintire vreun pacient care a fost cel mai pozitiv, care a fost o inspirație?
Horia Vulpe: Da, mulți îmi vin în minte. Am chiar acum un pacient cu cancer de gât, pe care l-am ajutat cu o chirurgie pentru laringe și radiație. Tipul este homeless, stă la un adăpost pentru oamenii străzii, nu poate să vorbească foarte bine, căci are traheotomie, dar este super pozitiv. Și chiar l-am întrebat: ”Cum de poți să zâmbești cu toate problemele tale?” Și el mi-a spus: ”Păi, asta este o problemă minoră. Oamenii au probleme mult mai grave decât mine.”
Irina VanPatten: Știu că ai avut un proiect în Africa. Ce ai făcut acolo?
Horia Vulpe: În Africa nu există multe resurse, au mulți pacienți, iar doctorii lucrează foarte mult încercând să trateze pacienții într-un mediu în care tehnologia aproape că lipsește cu desăvârșire. Nu sunt nici medicamente și nici chirurgi atât de pregătiți ca și în țările occidentale.
Ultima dată am fost în Ghana în 2014. Am lucrat cu ei la un proiect de cercetare pentru a face un raport la rata de supraviețuire a pacienților cu cancer de uter. A fost cea mai mare publicație pe cervix în Africa de Sub și Sahara și a fost foarte bine primită internațional. Acum avem un proiect de follow-up.
Când am început să contactăm femeile care au supraviețuit cancerului, ne-am dat seama că 50% dintre cele care veneau la centrul de tratament, nu se întorceau să prelungească cursul. Și acum vrem să facem un studiu multinațional în 5 țări din Africa: Ghana, Kenya, Africa de Sud, Botswana, Zimbabwe și să încercăm să contactăm femeile, să vedem de ce nu se întorc, să încercăm să le oferim resurse disponibile astfel încât să poată primi tratamentul.
Care sunt cauzele? Ceva de genul: n-am destui bani, nu pot să fac un tratament timp de 9 săptămâni pentru că trebuie să am grijă de copii, nu pot să iau autobuzul în fiecare zi, nu-mi dă voie soțul. De cele mai multe ori, merg la un șaman netradițional, sau la o casă de rugăciuni.
Irina VanPatten: Cât timp ia un proiect de genul ăsta?
Horia Vulpe: Cam un an și jumătate. Faptul e că trebuie să trecem prin “regulatory steps”. Ieri, de fapt, am primit aprobarea de la “Research Ethics Board” de la Universitatea Columbia. Trebuie să primim aceeași aprobare din fiecare țară ca să primim fonduri. Este foarte mult lucru înainte ca să începem studiul. De obicei, durează 6-9 luni ca să terminăm totul. Aceasta se adaugă la jobul meu de bază, adică serile și weekend-urile sunt ocupat cu acest proiect.
Irina VanPatten: Vorbești, după câte știu, câteva limbi străine. Franceza o cunoști, căci ai locuit în Montreal. Dar cum de s-a întâmplat că vorbești italiana?
Horia Vulpe: Când am împlinit 18 ani, am plecat pentru o lună la Florența unde am făcut un curs de italiană intensiv. De asemenea, am studiat latina pentru patru ani la Montreal, la școală. Însă româna, italiana, franceza sunt până la urmă limbi latine, asemănătoare.
Lucrez în New York la Presbyterian Hospital, care este în Washington Heights, un cartier de dominicani, unde nimeni nu vorbește engleza. Toți pacienții mei sunt Jesus, Martinez, Maria, iar infirmierele vorbesc spaniola. Deci, din necesitate, trebuie să vorbesc spaniolă. Mă descurc, însă nu o vorbesc la același nivel la care vorbesc italiana.
Irina VanPatten: Ce planuri ai pentru viitor?!
Horia Vulpe: Am făcut o cercetare în Africa, dar vreau să mă implic și în România. În mai am fost la o conferință Stop Cancer România, unde am prezentat rolul radiației în cancerul metastatic. Am avut ocazia să întâlnesc oncologi din România, am aflat detalii despre cum decurg lucrurile în spitalele românești. Urmează să continuăm discuțiile, să identificăm care sunt oportunitățile de colaborare acolo.
N-am mai locuit în România de foarte mult timp, dar am fost în vizită la fiecare doi ani. România este totuși țara din care provin. Eu consider că este important să vedem cum putem contribui, să ținem legătura personal și profesional.
În acele câteva zile în care am participat la Conferința Stop Cancer din București am fost invitat la o emisiune radio (Radio Romani Cultural) și TVR Internațional, unde am discutat despre rolul radio terapiei în tratarea cancerului. Agenția Internațională de Energie Atomică (International Atomic Energy Agency), cu sediul la Viena este un organism internațional care promovează utilizarea energiei atomice în scopuri pașnice. Agenția are și o divizie Human Health, iar acum derulează un proiect la Chișinău unde vor demara un program de radio terapie. Recent am discutat cu persoane din agenție despre acest subiect și sper să mă pot implica în acel proiect.