Știați că în antichitate, persanii și egiptenii mâncau ouă colorate primăvara?

250
imagine simbol

O legendă spune că pasca se face de când umbla Isus cu ucenicii săi prin lume. Poposind la un gospodar, la plecare, acesta le-a pus de mâncare în traiste. Oprindu-se într-o pădure, apostolii l-au întrebat pe Iisus când este Paștele, iar El le-a răspuns că Paștele va fi atunci când vor găsi pâine de grâu în traiste. Cum gospodarul le pusese tocmai pâine de grâu, atunci a fost Paștele.

În antichitate, persanii și egiptenii mâncau ouă colorate primăvara, când serbau începutul anului. Popoarele din sud-estul Europei vopsesc ouă roșii, culoarea sângelui lui Cristos, pe când în Occident se folosesc toate culorile, în nuanțe vii, ele simbolizând trezirea naturii la viață. Există și variațiuni pe aceeași temă: polonezii și ucrainenii, asemenea românilor, obișnuiesc să încondeieze ouăle, iar din Austria provine obiceiul de a imprima câte o frunză pe ouăle colorate…

imagine simbol de Paști

Prima menționare a iepurașului de Paști apare în Germania, în anul 1590. În unele regiuni din aceasta țară se credea că iepurașul aduce ouăle roșii în Joia Mare și pe cele colorate în noaptea de dinaintea Paștelui.

De asemenea, primele delicatese din aluat dulce sub formă de iepurași au fost realizate tot în Germania, la începutul anilor 1800. Simbolul iepurașului pascal devine răspândit în SUA abia după 1865. De fapt, sărbătoarea Paștelui nu era celebrată în America până la acea dată, pentru ca mai târziu să devină una dintre cele mai mari bucurii ale copiilor.

Comentează