www.HORAinAmerica.com

Darurile pentru 300 de copii din Republica Moldova au fost împachetate cu multă grijă și vor ajunge tocmai de sărbători. Touching a Life INC din Chicago, care de altfel, a fost aprobată de Facebook pentru a colecta surse financiare online, ajută de câțiva ani pe cei nevoiași datorită proiectelor caritabile. Aceste inițiative  tind nu doar să ajute, ci să unească oamenii, mai ales diaspora din SUA, susține Marta Iacob, fondatoarea organizației non-profit. 

Voluntarii și-au propus să creeze amintiri și emoții frumoase pentru copii, în ajunul celei mai speciale sărbători. „Am pregătit o parte din ghiozdane pentru a fi transportate. Câteva ore bune ne-am mobilizat și am repartizat fiecare ghiozdan. Aceste cadouri nu reprezintă bunuri materialele, ci din contra, vor crea amintiri pentru copii. Munca depusă compensează cu plăcerea și bucuria care urmează să o aibă copiii. Emoții frumoase în ajun de sărbători și zâmbete pe fețele lor este tot ceea ce ne dorim pentru ei”, a menționat organizatoarea campaniei Marta Iacob din Chicago.

“Donatorii noștri sunt mereu receptivi și gata să se implice în a-i ajuta pe conaționalii noștri. Anul acesta ne-am gândit să luăm rolul de Moș Crăciun pentru copiii de acasă, ne dorim să aducem bucurii și zâmbete, emoții și amintiri”.

Publicitate comercială

Campania “Santa’s Bag” pornește de la renumita campanie americana “Shoebox”, doar că aceasta a fost adaptată nevoilor copiilor, pentru că ghiozdanele sunt la mare căutare și știm sigur că le vor fi de folos. Imediat de la lansarea acestei idei, campania a luat amploare, așa că timp de câteva ore, au fost “adoptați” 150 de copiii. Întreaga comunitate de donatori din SUA a fost receptivă și entuziasmată, încât acesteia i s-au alăturat și alte state americane.

Potrivit organizatorilor, această campanie a unit moldovenii din Pennsylvania, Florida , California, Colorado, Washington State, New York, care s-au mobilizat să aducă la bun sfârșit această cauză frumoasă. La moment, sunt colectate 304 cadouri pentru copiii și expediate către Moldova prin transport aerian.

“Vin cu un mesaj de multumire către toți donatorii, voluntarii care s-au implicat și au susținut copiii din Moldova cu cadouri sau cu finanțe pentru cheltuielile de transport. Pentru că binele se face doar alături de oameni buni, povestește că ai donat, te-ai implicat și hai să rostogolim binele!”, a mai adăugat Marta Iacob.

Marta Iacob, fondatoarea organizației non-profit „Touching a Life”, Chicago

Ghiozdanele, în care au fost puse cu mare grijă dulciuri, jucării și rechizite, au fost împachetate în 78 de cutii. Unele daruri vor ajunge la mai mulți  copii din câteva sate din Republica Moldova, dar și la copiii care sunt ajutați de organizația „The Moldova Project”, un proiect de caritate, care susțin familiile vulnerabile social din Republica Moldova.

Comentează