Igor Colac a devenit un dansator profesionist și le datorează meritul dansatorilor precum Luca Baricchi, William Pino, Paul Killick, Slavik Kryklyvyy, Bryan Watson și Nino Langella, care îl inspirat de sute de ori. Se regăsește printre campionii la Cupa Mondială în 2012 din Paris pentru dansuri de amatori și a participat la campionatul mondial pe profesioniști în 2016, desfășurat în Miami.
Aura Imbarus: Dansul este o artă a sufletului, și cei care dansează se exprimă prin gesturi și mișcări nu prin cuvinte.
Igor, cum și la ce vârstă ai îmbrățișat dansul?
Igor Colac: Da , e adevărat că dansul e arta mișcării și a exprimării stărilor emoționale, aș zice chiar o posibilă formă de meditație adeseori. Eu am început dansul la vârsta de cinci ani și jumătate ani datorită faptului că o rudă a familiei noastre avea o fetiță care începuse să danseze și avea nevoie de un partener. Atunci, întrebînd-o pe mama dacă ar putea măcar pe unul dintre băieți să-l dea la ore de dans ca să aibă Ecaterina un partener, mămica a trebuit să fie inventivă ca să ne poată ademeni, căci noi eram fascinați de karate, bineînțeles.
Iată așa, într-o zi, a venit cu două jucării looney Tunes, care erau atat de minunate, dar a spus că vor fi ale noastre doar cu condiția să mergem măcar o zi la dansuri. Fratele meu, Nicolae, a răspuns că atunci nici nu le vrea, însă eu m-am gândit că nu ar putea fi chiar atat de rău o zi de dans iar în schimb vom putea să avem jucăriile pentru totdeauna.
Deci, l-am convins eu pe el și uite așa, am venit la ora de dans și am văzut o fată pe care o chema Cristina și pe care am îndrăgit-o la prima vedere. Norocul meu a fost că Ecaterina era mai mare ca noi cu un an și învățătoarea ne-a schimbat în timpul lecției și, spre surpriza mea mare, m-a pus anume cu Cristina ca și pereche, vă dați seama că m-am și topit acolo pe loc… iar venind acasă i-am zis fratelui: știi poate ne mai ducem o dată, de două ori, te rog frumos, unde el mi-a răspuns, “ei, ei, știam eu că așa va fi de la bun început.”
A.I: Ce stiluri te-au atras și de ce?
I.C: De fapt când abia începusem, nu făceam exact dansurile pe care le performez astăzi ca profesionist. Ca începător țin minte ce dansuri ne învățau la clubul de dans sportiv “Codreanca” unde am debutat : Polcă Moldovenească, Rileo, Disco, Polcă Poloneză și țin minte că Polca Moldovenească îmi plăcea mult atunci, în primii doi ani. Probabil genele bunelului meu Nicolae Știrbu s-au transmis, căci el în tinerețe era un foarte bun dansator la celebrul ansamblu de dans folcloric național “Joc”. Ulterior, după primii doi ani am început să învățăm cele două stiluri principale ale lumii dansului de salon: programul standard și latino și sincer să vă spun chiar și în ziua de astăzi le dansez și le predau pe ambele, căci sunt atât de diferite și cred că asta e motivul primordial pentru care le îndrăgesc pe ambele.
A.I: Înainte să ajungi în Statele Unite, unde ai dansat? Cât de diferită a fost acea experiență pentru tine?
I.G: Înainte să ajung pe meleagurile Statelor Unite am dansat mai întâi în Moldova, apoi am plecat la varsta de 17 ani în Franța unde mi-am prelungit cariera pentru aproape 4 ani și în final în Italia pentru jumătate de an. Experiența pe care am obținut-o acolo a fost una decisivă și extrem de importantă nu doar pentru cariera de dansator, ci și pentru viața de zi-de-zi. Acolo am avut marea șansă să trăiesc într-o familie foarte iubitoare, cu principii de familie și viață bine întemeiate.
De asemenea am fost extrem de norocos să-i am pe profesorii de dans de atunci, care ne-au devenit și mentori și părinți ulterior- Stefano Soldatti și Annalisa Longo, de asemenea Marco Mancini și Giada Felachione de la care am învățat atât de multe, dar în primul rând omenia, respectul, profesionalismul, pasiunea, iubirea necondiționată și dăruirea maximă. Mereu le voi fi recunoscător pentru toate lecțiile de viață și de dans pe care le-au împărtășit cu noi.
A.I: Câte partenere de dans ai avut până acum? Cum definești tu acea simbioză perfectă pe ringul de dans? În ce constă ea?
I.C: În total am avut șapte parteneri de dans. Cine știe, poate nu întâmplător s-a oprit numărătoarea la cifra respectivă :). Aș zice că simbioza perfectă pe ringul de dans constă în suma tuturor ecuațiilor legate de tehnică, muzicalitate, expresivitate și performanță sportivă pe care zi-de-zi le exersezi în studio și, odată ce ești pe scenă, te convingi pe tine și pe partenera ta că totul deja e acolo și că va funcționa ca un ceas Elvețian.
A.I: Dacă ar fi să dai timpul înapoi ce ai schimba din călătoria de până acum?
I.C: Sincer să fiu, mă simt foarte norocos să spun că nu aș fi schimbat absolut nimic, că toate experiențele și trăirile pozitive sau negative și-au lăsat amprenta pe persoana care sunt azi și sunt extrem de recunoscător pentru tot ce s-a întâmplat în viața mea pînă acum.
A.I: Ce muză sau muze ai când vine vorba de domeniul dansului?
I.C: Cred că faptului că am devenit dansator profesionist îl pot datora dansatorilor precum Luca Baricchi, William Pino, Paul Killick, Slavik Kryklyvyy, Bryan Watson și Nino Langella de la care m-am inspirat de sute de ori și care mi-au fost muza pe parcursul carierei mele de până acum.
A.I: Ce stil de dans se potrivește sufletului tău?
I.C: Îmi plac toate stilurile de dans însă îndeosebi cele cu ritmuri mai aprinse, precum Samba, Jive, Quickstep, probabil pentru că ador sârba populară așa că cine știe…
A.I: Dacă ar fii să enumeri cele mai bune experiențe pe care le-ai avut în domeniului dansului, care ar fi acelea?
I.C: E adevărat că am avut clipe de neuitat și chiar magice uneori; printre ele aș menționa momentul când în 2003 la o competiție din Germania(GOC) am ocupat locul 2 din două sute de perechi. A fost o trăire atunci ca într-o poveste, mai ales că eram un junior și a fost un succes neașteptat. De asemenea la Cupa Mondială în 2012 în Paris pe amatori, când am devenit campioni, a fost absolut magic și în final la campionatul mondial pe profesioniști în 2016 în Miami, unde am devenit vicecampioni mondiali pe 10 dansuri și fiind atât de aproape de prima poziție au fost niște sentimente cu totul divine.
A.I: Toți în această viață avem mentori cărora le datorăm în parte succesul nostru. Cine sunt cei care ți-au ghidat pașii în domeniul dansului?
I.C: În domeniul dansului am fost extrem de norocos să-i am ca profesorii de dans – care ne-au devenit ulterior mentori și părinți: pe Stefano Soldatti și Annalisa Longo, Igor Suvorov, deasemenea Marco Mancini și Giada Felachione de la care am învățat atât de multe dar în primul rînd omenia, respectul, profesionalismul, pasiunea, iubirea necondiționată și dăruirea maximă. Mereu le voi fi recunoscător pentru toate lecțiile de viață și de dans pe care le-au împărtășit cu noi.
A.I: Dacă ar fii să te descrii în câteva adjective, cine este de fapt Igor?
I.C: Generos. Iubitor. Pasionat. Optimist.
A.I: Ce activități ai în timpul liber?
I.C: În timpul liber ador plimbările pe malul oceanului sau al unui lac, de asemenea practicarea pentru destindere a activităților ușor sportive precum smashball, frisbee etc..Îmi place să vizionez filme sau seriale cu o tematică profundă, ador teatrul; îmi place să descopăr locuri și cunoștințe noi în oraș sau oriunde aș fi, să călătoresc mai ales în locuri unde natura pare a fi încă neatinsă, simt o conexiune mare cu ea de parcă am fi un tot întreg.
A.I: Care este motto-ul după care te ghidezi în viață?
I.C: Motto-ul după care mă ghidez aș zice că este “Crezi în destinul tău“. Cred că toți am venit cu un destin sau cu o misiune anume și aș vrea să cred că cu ajutorul lui Dumnezeu parcurg drumul vieții în direcția cea dreaptă .
A.I: Dacă cineva ar vrea să ia lecții de ballroom și Latin, unde poți fii contactat?
I.C: Mă puteți găsi ușor pe Facebook și Instagram cu numele Igor Colac sau mă puteți contacta telefonic pe numărul 2133219480 iar emailul meu este [email protected]