Andreea Rebaltescu-Coca | WASHINGTON DC | Cei care pornesc singuri la drum, în urmărirea unui vis propriu, au de regulă multe lucruri în comun. Chiar şi eu am parcurs multe faze de evoluţie, dar n-am suferit schimbări majore în stadiile străbătute decât doar atunci când m-am hotărât să schimb (la figurat) felul de cum mă priveam în oglindă.
Marea majoritate dintre noi doreşte să facă în viaţă doar ceea ce-i place şi pe deasupra să mai şi câştige bani de pe urma acelui ceva. Motivul pentru care de multe ori stagnam doar în faza de vis, fără a ne mişca un pas înainte spre ţelul propus, este pentru că ne împotmolim în probleme imaginare până a ajunge să trăim visul. Frica de a nu repeta vreo greşeală din trecut ne face să ne ghidăm după o vorbă din bătrâni care spune că: “după ce te-ai fript odată, sufli şi-n iaurt”.
Ambele ipostaze sunt absolut înşelătoare. Prima, din simplul fapt că viitorul încă nu s-a întâmplat, a doua pentru că trecutul nu mai există. Cumva suntem prinşi în acest limbo, în această perioadă de incertitudine plasată între trecut şi viitor şi trecem cu vederea cel mai important lucru – PREZENTUL, momentul pe care îl trăim acum, fix în secunda aceasta. Aici şi acum se întâmplă tot ce se întâmplă, trecutul este doar o formă a prezentului care deja nu mai e actual, iar viitorul o formă a prezentului care încă nu există.
Prezentul este cheia! În prima zi a cursului de condus motocicleta, instructorul mi-a atras atenţia spunându-mi: “niciodată să nu te uiţi în jos, la roata din faţă, ci tot timpul să te uiţi spre orizont, iar în curbe, privirea să ţi se îndrepte înainte nu către colţul curbei fiindcă doar atunci ţi se va deschide traseul ce-l ai de parcurs”. N-am înţeles din prima sensul vorbelor lui, ci doar în momentul în care, speriată fiind deoarece m-am urcat singura pe motor, am început să merg încet, încetişor uitându-mă fix la roata din față ca nu cumva să mă împiedic de vreo pietricică. Dacă aş fi continuat să merg aşa, probabil m-aş fi împotmolit şi aş fi
căzut în scurt timp dar, imediat ce am ridicat privirea, postura mea pe motocicleta s-a schimbat automat, spatele s-a îndreptat, corpul a devenit alert, am avut o viziune mai largă spre drumul pe care trebuia să mă îndrept şi am depăşit toate obstacolele cu uşurinţă. În curbe, am ţinut seama de sfat, mi-am fixat privirea chiar în punctul de orizont al curbei şi drumul s-a deschis complet.
Cam la fel se întâmplă şi atunci când începi o afacere. Dacă din momentul în care eşti în faza de proiect deja te gândeşti la fiecare inconvenient pe care îl vei întâmpina, nu vei ajunge la stadiul următor şi e posibil ca totul să moară în faşă. De la început viziunea trebuie să fie clară, iar mentalitatea numai de învingător.
Trebuie să fii atât de convins că vei reuşi, încât atunci când oricine, fie mama, soţia sau cineva apropiat ţie îţi va spune contrariul, să fii capabil să nu te laşi afectat, chit că auzi cele spuse, doar din grija pe care ţi-o poartă. Grija asta e însă cu două tăişuri, iar dacă o laşi să te domine, revii în punctul iniţial, acolo de unde ai plecat. Ţine cont numai de ceea ce corespunde viziunii tale şi fă doar ceea ce trebuie să faci astfel încât, drumul să fie numai înainte!
O mentalitate puternică necesită antrenament şi cunoaştere de sine. Dacă nu te cunoşti exact, nu vei şti care-ţi vor fi reacţiile şi cum ţi le poţi controla, ce anume te face fericit şi ce te face trist, de ce anume eşti iritat, sau de ce nu te poţi controla în momentul în care cineva te irită, de ce eşti prea credul, sau invers, de ce nu ai destulă încredere, etc.
Toate răspunsurile le vei găsi doar atunci când vei petrece mai mult timp cu tine însuţi şi vei medita asupra a ceea ce eşti. Porneşte în căutarea ta! În momentul în care vei ajunge să te cunoşti, vei şti şi viziunea ta şi o vei putea explica şi altora. Când vei avea încredere în tine, vei putea sădi încrederea asupra ta şi în alţii. Atunci vei avea curaj să rişti şi automat şi cei din jur vor risca alături de tine.
Când vei învăţa să te iubeşti şi cei din jur vor învăţa să te iubească şi să te preţuiască în aceeaşi măsură. În concluzie, totul porneşte cu şi de la tine, cu imaginea ta despre tine. Când vei putea sta în mijlocul unui public care te agresează auditiv fiindcă nu este în concordanţă cu ideile tale, fără ca acest lucru să te afecteze, atunci eşti pe drumul de descoperire a sinelui, a ceea ce eşti tu cu adevărat.
Unii spun că cel mai greu lucru este să renunţi la o dependență, eu cred cu tărie că cel mai greu lucru este să îţi schimbi mentalitatea. Pentru a face asta, practic trebuie să renunţi la cel care eşti astăzi, la cel pe care îl cunosc apropiaţii tăi, la cel ce ai fost până când ai ajuns cine eşti de fapt, azi. E un paradox îmbătător să renunţi la tine pentru a te regăsi pe tine.
Noi toţi suntem fiinţe umane cu potenţial nelimitat. Fiecare dintre noi are aceeaşi posibilitate în egală măsură. Aceeaşi putere care porneşte dinlăuntrul nostru. Întrebarea este dacă eşti pregătit să înfrunţi ceea ce e înlăuntrul tău. Aici intervine vulnerabilitatea. Mulţi susţin că a fi vulnerabil înseamnă a fi slab. Total greşit, a fi vulnerabil înseamnă de fapt a fi puternic în a-ţi asuma slăbiciunile şi emoţiile, a fi gata să le accepţi pe toate pentru că sunt ale tale, a lăsa jos masca perfecţiunii şi a fi natural.
Nu e nevoie să le ascunzi fiindcă ascunzând nu faci decât să negi cine eşti. Cu cât încerci să maschezi ceva care tu crezi că te dezavantajează, cu atât vei deveni mai artificial. Acceptă în primul rând cine eşti, apoi lucrează la fiecare părticică a ta până eşti total confortabil în propria-ţi piele.
Vrei să fii lider, vrei să-ţi împlineşti visul din copilărie, vrei să schimbi lumea prin visul tău şi să-l vezi aievea? Vezi-l în mintea ta ca şi cum el există deja! Vezi fiecare detaliu în toată măreţia lui şi nu băga de seamă piedicile peste care încă nici nu ai dat. Priveşte înainte la produsul finit şi îndreaptă-te încrezător înspre el!
Andreea Rebaltescu-Coca