Theodor Damian, paroh al Bisericii Ortodoxe Române “Sf. Ap. Petru şi Pavel” din New York

DELIA PAVEL | NEW YORK | Theodor Damian a fost premiat de Guvernul României drept una dintre primele 10 mari personalitați ale românilor din America în ultimii 100 de ani, clasându-se anul trecut printre cei mai buni promotori ai culturii românești din New York. 

Theodor Damian este profesor de Filosofie şi Etică la Facultatea de Ştiinţe sociale, Metropolitan College of New York, preşedinte al Institutului Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă şi al Cenaclului literar “Mihai Eminescu” din New York, paroh al Bisericii Ortodoxe Române “Sf. Ap. Petru şi Pavel” din New York.

A fost editorul revistei de cultură şi spiritualitate română Lumină Lină, Gracious Light. Preşedinte al Filialei americane a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România, ziarist, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Părintele Theodor Damian a plecat din Botoșani și a călătorit în toată lumea.

Publicitate comercială

Delia Pavel: Domnule Theodor Damian, sunteți un lider al comunității româno-americane din New York. Povestiți-ne drumul dumneavoastră de la Botoșani, din România la New York, în Statele Unite ale Americii.

Theodor Damian: Un drum lung cu o poveste la fel de lungă. Spre norocul meu, drumurile mi-au plăcut întotdeauna, așa că la 14 ani am luat viața în piept și am plecat din Botoșani, locul copilăriei mele, la Târgu Neamț, mai precis la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. Așa a început să se deschidă în fața mea o altă lume, cu alți oameni, altă disciplină de viață, începeam un alt drum. 

Pașii mi-au fost îndrumați pe această cale de către mama, ea a fost cea care și-a dorit să urmez acest drum, împotriva reticențelor mele. Chiar am avut un episod, în anul doi de seminar, când am plecat la un unchi la Brașov, pentru că am vrut să fug din seminar, să mă fac tractorist. De la Brașov, am ajuns înapoi la seminar la Mănăstirea Neamț. Apoi a urmat facultatea la București. În vacanțe am făcut o mulțime de călătorii în toată țara, cazându-mă la mănăstiri, străbătând țara cu trenul, să simt și să văd cât mai mult. 

Am finalizat studiile universitare, am fost hirotonit preot și a urmat prima parohie la care am fost repartizat, în Ibăneștii Dorohoiului. În același timp, urmam doctoratul la Institutul Teologic Universitar din București. 

În ultimul an de doctorat, în 1978, am obținut o bursă de cercetare de la Vatican. O dată cu intrarea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Geneva, doctoranzii de la facultățile de Teologie din diverse țări primeau burse de cercetare. Așa am ajuns să plec din nou la drum, în 1978, pentru a-mi continua studiile, în Elveția, la Lausanne.

Acolo am avut o experiență foarte interesantă, să fim împreună în același internat studenți și doctoranzi din diverse confesiuni creștine din toată lumea, să conviețuim împreună și să învățăm unii de la alții. Am deschis o parohie în Lausanne pentru comunitatea de români din acea zonă. Aflându-mă în sânul unei așa mari diversități culturale și spirituale, a fost un moment de cotitură în viața mea, o schimbare de viziune, de înțelegere a lumii. 

În 1983, am revenit în țară, am reluat postul de protoiereu al Protopopiatului Dorohoi și cel de paroh la catedrala “Adormirea Maicii Domnului. Grigore Ghica” din Dorohoi. În 1985, la sugestia marelui mitropolit cărturar Antonie Plămădeală, pe care îl cunoscusem în Elveția, m-am transferat la Sibiu ca secretar de redacție la revistele Telegraful român și Mitropolia Ardealului, slujind la catedrala din Sibiu. 

În 1988 i-am spus că vreau să plec în vizită în America, iar mitropolitul m-a sfătuit să caut o bursă de studii. Sosit cu viză de turist la New York, am depus o cerere de bursă pentru studii la Facultatea de Teologie de la Princeton, New Jersey. Am primit bursa din partea Bisericii Presbiteriene, terminând un masterat în teologie în 1990 și fiind în același an admis la programul de doctorat de la Fordham University din New York.

Am terminat doctoratul în 1993, iar în 1992 am intrat ca professor temporar la Facultatea de Științe Sociale de la Metropolitan College din New York. În 1993 am fost titularizat pe catedra de filosofie și etică unde predau și în prezent. Un drum lung, plin de experiențe și învățăminte, de care m-am bucurat nespus.

D.P.: Ați ajuns la New York. Ați înființat și aici o biserică ortodoxă pentru români. Cum s-au schimbat lucrurile între timp?

T.D.: După terminarea doctoratului, în 1993, am înființat Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă și, odată cu el, și parohia la care slujesc și acum, “Sf. Ap. Petru şi Pavel”, aflată în Astoria, Queens.

Când am ajuns în New York, erau în jur de 4-5 biserici ortodoxe, acum sunt în jur de 11. Acesta este un lucru bun, asta înseamnă că românii din aceste comunități se organizează în structuri pe care ei le fac și în care se implică și cresc spiritual împreună, și cu cât sunt mai multe, cu atât mai bine.

Pe de altă parte, acesta poate fi considerat și un dezavantaj, în sensul unei fragmentări a comunității, fapt care se traduce într-o prezență mai mică la slujbele duminicale, pentru că același număr de oameni se împarte la mai multe biserici. Totuși, se poate argumenta și astfel: cu cât sunt mai multe parohii cu atât mai ușor devine pentru creștini să se deplaseze și, practic, așa s-ar încuraja prezența la biserică. 

D.P.: Cum vi se pare viața românilor din diaspora româno-americană din New York? Sunt activi și deschiși către activitățile Bisericii? Se implică în acțiuni de ajutor reciproc sau alt gen de evenimente?

Theodor Damian, New York

T.D.: Dacă ne referim la participarea românilor la activitatea Bisericii, aceasta este similară cu ce se întâmplă în România, păstrând proporțiile. Raportat la numărul de oameni pe care Biserica îl are în parohie, prezența este mică. Așa puțini cum suntem, formăm o mare familie, familia de duminică,  cum ne place să ne numim. În fiecare duminică, după slujbă, luăm masa împreună, sărbătorim zile de naștere, sărbătorile religioase, încercăm să ajutăm pe cât putem pe cei care au nevoie și să ne ținem cât mai aproape unii de alții.

D.P.: Ce alte activități pregătiți pentru cei din comunitatea de oameni pe care o aveți în parohie? 

T.D.: Cenaclul literar “Mihai Eminescu” este o frumusețe instituțională și comunitară, este o școală de cultură românească. De 25 de ani, ne întâlnim la fiecare două săptămâni, nu ocazional, ci cu regularitate, având pe ordinea de zi diverse teme, de la lansări de carte, lecturi publice, analize, profesori din România. La întrunirile de cenaclu participă oricine dorește din comunitate. 

Un alt loc de întâlnire a ideilor și valorilor culturale și spirituale creștine este Institutul Român de Teologie şi Spiritualitate Ortodoxă, pe care l-am înființat, cum am spus, în 1993, odată cu Biserica. Activitatea Institutului își propune să facă cunoscută americanilor teologia ortodoxă, prin simpozioanele teologice, ecumenice și interdisciplinare. 

Organizez sesiuni academice în cadrul unor conferințe sau congrese internaționale, cum ar fi Congresul Internațional de Studii Medievale, desfășurat anual la Universitatea de Vest din Kalamazoo, Michigan. O selecție din lucrările prezentate la aceste simpozioane și sesiuni le public în revistele Symposium și Romanian Medievalia.

Din 1996, editez revista de cultură Lumină Lină/Gracious Light, care apare trimestrial, cu rubrici de teologie, critică literară, poezie, proză etc. și unde publică atât autori din România cât și din diaspora română din USA și din alte țări.

Biserica “Sf. Ap. Petru şi Pavel”, NYC

D.P.: Cum privesc americanii obiceiurile și tradițiile creștine ale românilor? Sunt curioși și deschiși să cunoască mai mult?

T.D.: Americanii sunt o societate mozaică, toți provin din diverse culturi și sunt respectuoși față de obiceiurile și cultura celor din jurul lor, ei la rândul lor dorind să fie respectați în identitatea lor culturală și religioasă. Există o mare deschidere pentru o diversitate religioasă, la fel cum există diversitatea culturală.

Cât îi privește pe români, există parohii cu populație ortodoxă româno-americană, cu români aflați aici de foarte mult timp, așa zisa emigrație veche, unde urmașii, a treia sau a patra generație, nu vorbesc limba română și atunci slujbele se țin în engleză sau bilingv. Există și parohii unde se vorbește și se slujește exclusiv românește.

D.P.: În final, vă rog să transmiteți cititorilor noștri câteva gânduri, câteva repere pe care să le avem în minte astfel încât să găsim mereu puterea de a merge pe drumul nostru.

T.D.: Cred că cel mai important lucru este să fii mereu cine ești. Să nu încerci să fii altcineva, să ai curajul să fii cine ești. Și foarte important, să lași loc și pentru cel de lângă tine să fie cine este. Afirmă-ți identitatea, valorile, plăcerile, dorințele, capacitățile tale, dar nu în detrimentul celui de lângă tine. Respectă-l, admiră-l, cultivă-l. Să fim îngăduitori și toleranți unii cu alții, căci asta sudează comunitatea și comuniunea noastră, în general, și românească în special.

D.P.: Vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă doresc mult succes în activitățile viitoare.

Delia Pavel

Comentează