LOS ANGELES | Natalia Ghilașcu | Arhitectul Dino Tudor a profesat arhitectura în Statele Unite ale Americii și a devenit diplomat al Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” în 1961. Face parte dintr-o familie cu tradiție arhitecturală, este a treia generație de arhitecți, a dus ștafeta de arhitect cu abnegație, talent și dedicație profesională, relatează HORA in America.

A devenit de tânăr meșter al detaliului și a lăsat o amprentă valoroasă în arhitectura americană. Lista clienților devine impresionantă: US Corps of Engineers, Ministerul Apărării (DOD -Defense), al Energiei (DOE-Energy), al Energiei Atomice (AEC), NASA, NASA (Space Shuttle) și clienți privați.

Publicitate comercială

Bunicul său, Marin Teodorescu, a construit pavilionul principal al Parcului Carol, galeriile Lafayette  și câteva vile cu Arh. G. Simotta. Unchii săi, Ilie Teodorescu și Ștefan Călugăreanu, apar pe paginile publicației “Istoria Arhitecturii Românești” de arhitectul Grigore Ionescu. Până în vara anului 1969, a lucrat arhitect principal la Institutul de Proiectare al Ministerului Industriei Alimentare din București.

La cei 80 de ani, a lăsat în urma sa proiecte unicate, printre care: fabrica de pâine din Sinaia, morile de porumb din Adjud și Ploiești Vest , fabrica de coniac din Focșani, frigorifere la București și Cluj, fabrici de îmbuteliere Coca Cola Brașov, uzina termoelectrică la Constanța, fabrica de ulei, silozuri de făină la Craiova și Pitești, fabricile de pâine din Cluj, Timișoara și Mangalia, fabrica de lapte din Iași.

În 1969, înainte de emigrarea către Statele Unite, a lucrat în Viena la Victor Gruen, iar în același an a emigrat în Los Angeles, California, unde este angajat imediat de filiala Gruen Associates în Los Angeles. Aici lucrează în colectivul cunoscutului arhitect Cesar Pelli, departamentul de Design. “În 1969, după trei zile de lucru, mi s-a spus că sunt “the fastest gun in the west”! În 1979 este trimis de R M Parsons & Co. în Arabia Saudită, unde redesenează funcțiile aeroportului Haj Terminal- Jeddah, Saudi Arabia.   

Întotdeauna i-au plăcut călătoriile, așa că peste trei ani, se transferă la o firmă cu renume internațional, DMJM, unde lucrează la un șir de proiecte comerciale (Shopping Centers), școli și clădiri înalte de birouri în SUA și Indonezia. A urmat mai apoi cursuri de fizică nucleară la UCLA și se reîntoarce la vechea pasiune, arhitectura industrială. Devine arhitect principal la mai multe companii: Braun & Co, Parsons & Co.

Datorită spiritului de curiozitate și a riscului calculat de a continua evoluția profesională, călătorește intens, mereu bazându-se pe experiența strămoșilor pentru a construi viitorul, sondează și folosește idei noi. A călătorit și a fost solicitat în Europa, Canada, Africa și Asia Mică.

I-au plăcut mereu proiectele de cercetare, printre care extragerea petrolului din rocă (Shale – Black Canyon Colorado). S-a aflat o perioadă în laboratoarele nucleare din Los Alamos, NM, Livermore CA, X-ray telescope (NASA), în rafinăriile Richmond, CA, iar mai apoi merge într-o misiune în Arabia Saudită și Iran.

În 1976 are șansa să proiecteze clădirea industrială pentru RTD (Rapid Transit District) în West Hollywood, Los Angels, CA, o clădire de întreținere și depou pentru 100 de autobuze, amplasată exact în centrul orașului. Pentru proiecția clădirii RTD, primește premiul Award pentru concepție design, acordat de AIA (American Institute of Architects), fiind singurul arhitect român onorat cu o asemenea distincție în 1981.

Tot ce își aduce aminte despre acest proiect era temperatura fierbinte a unui reactor de gaze. “A fost o mare tragedie când Congresul SUA a tăiat în 1977 orice proiect din industria nucleară. Într-o noapte, am pierdut tot ce am construit cu ani înainte! În echipă eram singurul cu părul negru și cu accent latin. Curios e că ce am clădit în România a fost demolat, multe clădiri au devenit azi depozite, n-am dat ștafeta nimănui.

RTD din Los Angeles până astăzi nu a avut nevoie de nicio reparație, este, practic, un testament, a rezistat timpului. Bucuria mi-a fost când, recent, unul dintre salariați mi-a spus că este o clădire deosebită pe care o deținem în oraș, neștiind că vorbea cu arhitectul în persoană, că am oferit totul. Dacă astăzi aș avea același proiect, tot la fel l-aș construi. A îndurat timpul…”, ne spune Dino Tudor.

Ideile sale au fost mereu recunoscute de experții Primăriei Los Angeles. Este trimis din nou în Arabia Saudită în 1980 într-un proiect de sistematizare pentru un nou oraș, Yanbu și în 1981, este angajat de Northrop Corporation drept consultant pentru Școala Militară de Artilerie. Este angajat mai apoi de marea firmă DMJM într-un proiect militar în valoare de peste $250 milioane în Algeria, pentru interpretarea codurilor franceze de construcție, unde analizează concepția partiturilor de arhitectură.

Dino Tudor decide în 1983 să devină “Public Servant”, arhitectul Poștei Centrale din orașul Los Angeles. Descoperă o poziție mai mult administrativă, se luptă din răsputeri, caută să-și profeseze meseria de designer, și astfel, influențează proiectarea tuturor construcțiilor noi ale Poștei prin critici constructive.

Primește premii de la diferite agenții federale și locale și devine singurul arhitect al USPS, înregistrat ca “Registered Disaster Service Worker” în California. “Aici devenisem expert în Programul ACAD. Îl mai visez și astăzi. Cu meseria în buzunar și o unealtă de exprimare, am fost tot timpul înaintea “specialiștilor”, de multe ori, eram chiar spaima lor”, ne spune Dino Tudor.

Arhitectul român a ajuns și la Centrul  Rockeffer din NYC, unde a lucrat la treptele din fațadă, mărind suprafața cu 15%. La orice loc de muncă își face cunoscută americanilor originea de român: “My country America and my Heritage Romania! Poți smulge românul din România, dar nu vei smulge niciodată România din inima românului!” Revoluția Română din 1989 l-a prins în New York, ca împreună cu fratele său, Marin Tudor, să facă donații pentru Spitalul de Copii din București. Din anii 1989 este membru al ARA și a Societății Viitorul Roman în California.

Din anii 1975 este membru al Societății Uniunea și Liga, în 1983 este membru al ARA-Academia Româno-Americană de Arte și Științe și din 1999 – membru al Academiei Oamenilor de Știință din România. Arhitectul este familist, are două fete și doi nepoți, care locuiesc în Chicago.

S-a căsătorit târziu, la 40 ani și-a unit inima cu frumoasa soție din Iugoslavia. La bucătărie zice că a demonstrat soției că poate găti bine și a impresionat-o cu o salată boeuf, cu castraveți, gutui și murături. Acasă vorbește cu copiii și nepoții în engleză.  Nu crede în Egalite, Fraternite și Libertate, dar urmează cu sfințenie cele zece porunci, trebuie doar să i se reamintească, conchide arhitectul.

Natalia Ghilașcu

Comentează