Părintele Constantin Alecse, Biserica Sf. Treime, Los Angeles
Pe 16 iunie 2019 se împlinesc 80 ani de la înființarea Bisericii Române “Sf. Treime” din Los Angeles, iar cu această ocazie, HORA in America le urează tuturor enoriașilor acestei biserici multă dragoste, pace și credință. Discutăm în această ediție cu preotul Constantin Alecse, care și-a început activitatea misionară în California în 1980. În același an, a emigrat în SUA și a slujit mai întâi la Biserica Sf. Maria din Minnesota, iar peste cinci ani, a fost ridicat la rangul de Protopop al Protopopiatului Coastei Pacificului din America. Constantin Alecse a fost onorat cu o diplomă de apreciere din partea Bordului Municipal și Primăriei din Los Angeles.
Natalia Ghilașcu: D-le Constantin Alecse, sunteți printre puținii preoți care își continuă studiile peste hotarele României. Ați ajuns cu o bursă la Universitatea din Londra, unde ați fost și hirotonit. Cum ați înțeles că aveți vocație pentru a servi Divinității?!
Constantin Alecse: Am ajuns în Anglia în urma unui examen special, ce-l susțineau toți doctoranzii, care doreau să obțină burse de studii în străinătate şi să ocupe posturi de clerici în cadrul parohiilor româneşti din diasporă. Mi s-a oferit posibilitatea de a merge în Anglia, împreună cu soţia şi copilul, cu o bursă de studii la Universitatea Londrei, și angajat cu salariu de la Patriarhia Română, în funcţia de cantor, mai apoi diacon, și în același an (1976), preot paroh al Bisericii Ortodoxe Române „Sfântul Gheorghe”, din Londra.
Tot în această perioadă (1976-1980), am împlinit și misiunea de reprezentant al Patriarhiei Romane pe lângă dr. Donald Coggan, Arhiepiscopul de Canterbury, oferindu-mi-se la vârsta de numai 25 de ani, titlul de „Iconom Stavrofor”. In 1977 dr. Mervyn Stockwood, Episcop de Southwark, și membru al Parlamentului Britanic, mi-a încredințat titlul de capelan onorific al Diocezei Londrei de Sud.
Datorită activităților sacerdotale și pastoral-misionare intense, în parohia ce mi-a fost încredințată spre păstorire, precum și a activităților de reprezentant al Patriarhiei Române în cadrul Bisericii Anglicane, a trebuit să-mi amân “sine die” cursurile de doctorat, și să mă concentrez asupra slujirii sacerdotale și protocolare a BOR.
Acești ani au fost și rămân poate cei mai frumoși și fructuoși ani din viața mea, și aceasta, nu datorită mie, ci Planurilor Divinității, așa cum ați glăsuit în întrebarea DV., planuri pe care numai Dumnezeu le știe, de ce eu, de ce în acea postură, și de ce în acea perioadă. Mie nu-mi rămâne decât să-i mulțumesc Domnului pentru toate binecuvântările sale pe care le-a revărsat cu prisosință asupra mea.
N.G: În 1980 ați emigrat în SUA și ați slujit la Biserica Sf. Maria din Minnesota, iar peste cinci ani, ați fost ridicat la rangul de Protopop al Protopopiatului Coastei Pacificului din America. Ce emoții ați avut atunci?
C.A: Eram încă în Anglia, la finele anului 1979, când am cerut confidențial Vlădicului Valerian (Trifa), Părintele Spiritual al Episcopiei Românilor din America de la Vatra Românească din Jackson, MI să mă primească sub omoforul IPS Sale. În numai 3 luni, IPS Sa îmi trimiseră contractul de angajare cu parohia „St. Mary” din St Paul, MN. Am primit aprobarea de a veni în America, cu statut permanent, în regimul vizei religioase.
Hramul Bisericii Sf. Treime din Los Angeles
Ajuns în St. Paul, MN imediat după Sfintele Paști, Vlădica Valerian m-a instalat drept preot paroh al bisericii “Sf. Maria” pe care am păstorit-o până în septembrie 1982. Am fost transferat la biserica “Sf. Treime” din Los Angeles, parohie pe care o păstoresc de 37 de ani. Între prioritățile nou-alesului Chiriarh, PS Episcop Nathaniel, s-a numărat și reorganizarea Eparhiei în noi protopopiate. Prea Sfinția Sa mi-a încredințat înalta demnitate administrativă de protopop al Protoieriei Coastei Pacifice, misiune ce am împlinit-o pe o perioadă de 30 de ani (1984-2014).
Îmi aduc aminte că, atunci când mi s-a propus această demnitate, i-am sugerat Vlădicului Nathaniel să numească un alt preot, mai vârstnic, mai experimentat, mai competent, dar mi s-a răspuns că nu m-a numit consultant al PS Sale, ci am fost numit PROTOPOP. Capitol încheiat.
N.G: Ați reușit să deveniți ctitor al Bisericii Sf. Petru și Pavel din Chișinău. Credeți că prin credință frații români s-ar uni?
C.A: Relația noastră, a clericilor și credincioșilor Bisericii “Sfânta Treime” cu Biserica “Sf. Petru și Pavel” din Chișinău s-a stabilit odată cu vizita în America, în anul 2002, a renumitului poet, academician Grigore Vieru, şi a părintelui protopop Petru Buburuz, reprezentantul Mitropoliei Basarabiei, doi ambasadori ai neamului românesc, de acasă, în comunitatea noastră de aici, din America.
Atunci Bădița Grigore s-a întâlnit cu sute, sau chiar mii de frați români din California, și din întreaga Americă, indiferent de credința profesată de alte congregații românești, a mers cu noi în casele românilor cu tradiționalul colindat, a scris poezia devenită șlagăr “Ce dulce-i California!”, etc., iar protopopul Petru Buburuz a co-slujit cu noi în multe din bisericile românești din California, și nu numai.
Atunci am decis cu toții să facem colete financiare spre a ajuta numita biserică. Cred puternic în faptul că, ortodoxia noastră, limba, istoria, cultura, tradițiile și mai presus de toate, dragostea pentru Hristos și dragostea de frați întru Hristos, constituie firul roșu care ne păstrează uniți duhovnicește, pe toți românii, indiferent unde viețuim.
Președintele României alături de preotul Constantin Alecse, Los Angeles
Chiar în pofida vitregiilor vremurilor pe care le trăim, a manipulărilor politice de tot felul, și a influenței globalismului și secularizatului din vremurile noastre, duhovnicește, românii au fost și sunt UNIȚI în Hristos. Când rostim cu toții “Hristos a Înviat!”, nu mărturisim oare unitatea noastră de credință? Când cântăm cu toții colindele noastre strămoșești, nu mărturisim într-un glas că Hristos S-a Născut? Când ne împărtășim cu toții din același Potir, nu mărturisim oare trăirea noastră întru Hristos cel Înviat? Eu asta cred, și aceasta îmi este mărturisirea.
N.G: Ați fost onorat cu o diplomă de apreciere din partea Bordului Municipal și Primăriei din Los Angeles (1984). Ce ar însemna acest gest din partea autorităților americane?
C.A: Astfel de DIPLOME din partea Primăriei, din Partea Bordului Director Județean (Board of Supervisors) etc., au fost mai multe în decursul anilor. Respectivele instituții etnice au desfășurat și desfășoară necontenit activități meritorii în cadrul societății americane, se implică și își aduc un aport substanțial la bunul mers al societății americane, prin activități inter-etnice, cum ar fi festivaluri și alte manifestații naționale.
Românii din America au un cuvânt greu de spus în societatea americană, sunt luați în serios de autorități, și își aduc aportul lor civic la societatea în care își duc existența. Românii sunt Români numai până la punctul în care se implică în treburile societății americane. Românii devin Româno-Americani, implicându-se în afacerile societății americane, românii devin adesea conducători ai societății în care trăim.
Gândul mă poartă la Pierre Manon (Petre Manolescu) bunăoară, care în vremea Guvernatorului Californiei, Ronald Reagan (devenit mai târziu cel de al 40-lea președinte al Americii), a fost președintele Grupului Patrimoniului Republican din California. La fel, renumitul profesor dr. George Palade, medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină.
N.G: În această vară veți sărbători cea de a 80-a aniversare a Bisericii „Sfânta Treime”. Ce semnificație are această cifră pentru Dvs și enoriași?
C.A: Până în 1977, Biserica Sfânta Treime din Los Angeles, California, era singura Biserică românească la Vest de Mississippi. Anul acesta, când sărbătorim cea de a 80-a aniversare a bisericii, putem afirma pe drept cuvânt că această aniversare nu aparține în mod exclusive parohiei în cauză, ci întregii comunități româno-americane din California.
Mesajul nostru este clar: Să aducem recunoștința noastră înaintașilor, să rămânem statornici în credinţă, să nu uităm nici o clipă vocaţia noastră ca, oriunde ne-am afla, să învăţăm toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte Domnul ne-a poruncit nouă, căci El este cu noi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei XXVIII, 19-20). Numai aşa vom putea şi noi să exclamăm asemenea Apostolului Pavel că „Lupta cea bună ne-am luptat, călătoria am săvârşit şi credinţa am păzit” (2 Timotei IV, 7).
