Abigaila Budac, pe numele de scenă Abigail Budak, cea mai bună voce din diaspora americană, a debutat în 2015 la postul de radio I Heart Radio. Acum patru ani, a devenit cunoscută pentru nominalizarea „Artistul Anului”, cu piesa „Take Me Higher”, care a avut ecouri încă de la primele difuzări. De aproape 20 de ani, locuiește în Sacramento, unde organizează în fiecare an cel mai mare festival românesc de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii.
Natalia Ghilascu: Dragă Abigail Budak, cum ați reușit să înființați cel mai mare festival românesc de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii?
Abigail Budak: După câteva luni de la sosirea mea și a familiei mele în Sacramento, am simțit nevoia să particip la evenimentele comunității românești, dar nu prea existau. Împreună cu un grup de români, am participat la un mic program cultural artistic la Sacramento County. De aici, ne-a venit ideea înființării în 2001 a unui centru românesc, Romanian Community Center of Sacramento.
Am venit cu propunerea de a organiza un eveniment la care toți românii din zonă să se adune în parc, pentru a sărbători împreună o zi de cultură românească. Propunerea a fost aprobată și, astfel, am început organizarea primului Festival Românesc, anul acesta va fi la cea de a 18-a ediție. Am început repetiții cu un grup de români, pe care i-am învățat cântece românești, apoi am pus pe roate primul program artistic cu românii talentați din zonă, eu și copii mei.
Când am ajuns în SUA, mi-am luat toate costumele populare, nu știam că o să am nevoie de ele. Eram impresionată de un festival grandios din Toronto, pe care l-am văzut la TV încă pe când eram în România. Atunci mi-am zis, de ce să nu organizăm și noi evenimente importante pentru diaspora din zonă. Am mers pe la toate bisericile românești din Sacramento cu un mesaj pe care l-am scris într-o scrisoare de suflet și am îndemnat românii să se unească în jurul centrului nou înființat, și să vină la primul Festival Românesc din Sacramento.
De la an la an, Festivalul Românesc a devenit un eveniment tot mai reușit, adunând tot mai mulți participanți, care au atras și mai mulți sponsori, astfel că, începând din 2005, ne permiteam să aducem artiști din România.
Anul trecut, i-am avut ca oaspeți de onoare pe Gheorghe Gheorghiu, Costel Busuioc, Leontin Ciucur și membrii Ansamblului “Crișana” din Oradea, care se bucură de o mare popularitate în România. Este de apreciat și le mulțumesc din suflet celor care, prin munca benevolă și sprijin financiar, ajută la organizarea a cât mai multe evenimente, în special a Festivalului Românesc din Sacramento, care adună mii de oameni.
Anul trecut am sărbătorit Centenarul, iar cu această ocazie, am avut pe scena un suman, care a fost purtat la Marea Unire, pe Câmpia Libertății, de un strămoș al Cameliei Cifor. Acest suman de 100 de ani a putut fi admirat și la Sărbătoarea Colindului Românesc, eveniment la care participă sute de români însuflețiți de programul variat de colinde.
N.G: Ați avut părinți muzicieni? Cum s-a întâmplat să fiți pasionată de muzică?
A.B: Tatăl meu este din Bihor, a cântat la vioară, dar și cu voce, a fost dirijor la corul bisericii. Eu am crescut cântând , iar de copilă, am învățat chitara. Mama mea a cântat cu vocea și la acordeon, moldoveancă, din Tecuci. Mi-a plăcut să cânt de mică, fie cântam sau recitam, participam la toate programele artistice de la grădiniță, școală, până am terminat liceul. În adolescență, am avut o formație, joaca mea era să compun piese noi, să le cânt, să fac programe artistice.
N.G: Ați avut un interviu remarcabil la un post de radio în California. Cum ați primit vestea când vi s-a decernat premiul “Artistul Anului?!
A.B: Am fost plăcut surprinsă, în același timp, impresionată de faptul că am reușit să mă evidențiez din miile de artiști buni pe care îi are America. Mă știu cântând de la patru ani, am fost “artistul preferat’’ al școlii, am absolvit Școala Populară de Artă în Oradea, cu ideea să fac muzică ușoară, iar profesoara de canto mi-a zis că am vocea impostată natural și îmi recomanda să studiez canto clasic. Îmi amintesc la cei 11 ani că m-am evidențiat la festivalul “Cântarea României, cântând muzică folk.
A ajuns timpul să mă căsătoresc și am făcut o pauză de la viața muzicală, pentru că am avut copii mici. Am venit în SUA cu loteria vizelor, începutul a fost greu, m-am concentrat pe învățarea limbii, dar și pe câștigarea existenței și găsirea unei direcții pe plan profesional.
Aveam 32 de ani când am ajuns aici, nu știam engleza. Am văzut întâmplător un anunț la un teatru muzical că se căutau artiști. Era în toamna anului 2000. Când am intrat în sală, am văzut doar femei de culoare și m-a intimidat ideea că au voce foarte bună,dar, încurajată de soțul meu, am cântat pentru comisie cu arie de operă. Spre marea mea surprindere, toată lumea m-a aplaudat.
Ei căutau un rol de femeie de culoare, dar nu după mult timp, am primit un mesaj la telefon de la Teatrul Muzical. Le plăcuse vocea mea și au creat un rol special pentru mine, cântând solo și duet în “Lost in the Star”. Am fost invitată să cânt la Opera din Sacramento. În decursul săptămânii, seara erau repetiții, iar în weekend trebuia să fiu la spectacol, nu puteam să fiu alături de familia mea. A trebuit să fiu alături de copiii mei, care aveau nevoie de încurajare în perioada de acomodare la școală.
Prin 2005, organizam un spectacol al marilor artiști în turneu: Irina Loghin, Mirabela Dauer, Andreea Antonescu, Nicu Constantin, George Rotaru. Era prin ianuarie, artiștii au ajuns în California și i-am găzduit la noi timp de zece zile. Joi seara, George Rotaru, care a fost la Festivalul Romanesc din 2002 și 2003, mă invită să le cânt, m-am emoționat, le-am cântat, iar aprecierile oaspeților mi-au dat curaj.
Irina Loghin îmi zicea pe atunci că am o voce superbă, iar eu stau la bucătărie. “Eu cred că tu ești conștientă de faptul că ai și trebuie să crești acest diamant”, îmi zicea Irina Loghin. Și Mirabela, și Irina m-au încurajat să iau mai multă inițiativă. Ulterior, m-au recomandat mai multor compozitori din România.
N.G: Cum ați colaborat cu artiștii români la primele dvs piese?
A.B: Am înregistrat albumul meu de debut “Visul Meu”, compus în totalitate de Raoul, cu care am mai scos două piese dragi mie: “Nu sunt o fată rea” și “În ochii tăi”. Visul meu este un album mai deosebit, în care sunt prezentate mai multe stiluri. Am fost invitată la mai multe emisiuni TV, unde am cântat piesa “You”, favorita Irinei Loghin, compusă de Nicolae Caragea. Din dorința de a mă adresa și publicului american, am scos piesa “Take Me Higher”, compusă de Cristian Faur, compozitor premiat la Eurovision.
La “I Heart Radio”, m-au rugat să rulez noua mea piesă “Take Me Higher”, chiar dacă în emisiune se ascultau doar piese rap. După lansare, multă lume a rămas impresionată și m-au solicitat la un interviu de 20 minute, dar care s-a prelungit la o oră, pentru că erau foarte multe apeluri. Am fost fericită să reprezint România și să le povestesc despre minunata noastră cultură și obiceiuri românești, despre Transilvania și Dracula.
Așa am fost votată “Artistul Anului” în 2015. Melodia mea a fost rulată de trei ori pe zi, iar interviul a fost, la fel, prezentat de zeci de ori într-un an. Într-o zi, mi-am auzit vocea cântând într-un Mall și am fost foarte emoționată. Tot cu “Take me higher’’ am fost nominalizată și premiată cu titlul “Artist of the year” la International Music Award and Entertainment.
N.G: Ați scos un album “Visul Meu”, face parte din visual american?
A.B: Oriunde ai fi în lumea asta, ai voie să visezi, poți să-ți faci viața frumoasă prin ceea ce ești și prin ceea ce dăruiești. Picasso nu a pictat pentru bani, era sărac, dar a dăruit omenirii tot ce a avut mai bun – talentul său. Îmi place să cânt, astfel dăruiesc un strop de bucurie și stare de bine. Prin muzica mea vreau să las în urmă ceva frumos, care să fie un balsam pentru suflet. Uite, acesta este visul meu! Așa a fost traiectoria vieții mele, familia a avut prioritate, am un soț care mă susține, o fată și un băiat și sunt mândră de realizările lor, iar muzica vine în completare în duetul vieții artistei Abigail Budak.
Vă mulțumim!