HOLLYWOOD | TUDOR PETRUȚ | Unde sunt Oscarurile de altădată? De câțiva ani buni, premiile academiei americane de film sunt într-o acută criză de identitate! În primul rând, Academy of Motion Picture Arts and Sciences a fost acuzată că nu promovează artiști de culoare, că majoritatea membrilor “sunt prea albi”. Premiile Oscar nu reflectă diversitatea etnică și rasială a unei societăți inclusive. Așa că decernarea premiilor ar fi trebuit să devină un omagiu adus minorităților americane.
În al doilea rând, academicienii au fost acuzați că nu susțin femeile, mai ales scenariste și regizoare şi că au ascuns de ochii lumii jocurile sexuale ale bărbaților (albi şi între două vârste) în care au profitat de sărmane actrițe. Aşa că Oscar ar fi trebuit să devină feminin şi feminist, o critică acidă a masculinității, motorul mișcării #MeToo.
Apoi a apărut pe firmament președintele Donald Trump. Lumea filmului s-a aliniat imediat în primele rânduri ale rezistenței, în bună tradiție a unui Hollywood de stânga, peren pro-democrat, mereu promovând cu aplomb satira împotriva republicanilor.
Premiile Oscar ar fi trebuit să fie comedia, mai mult sau mai puțin, subtilă a atacurilor deloc voalate la adresa locatarului de la Casa Alba. Adică o altă ediție cu statuete aurite a celebrului program Saturday Night Live. Ce poate să fie mai convingător decât o sală de vedete ovaționând un hilar atac la persoană când e vorba de hulitul om cu păr portocaliu?
Și dacă nu e vorba de Trump personal, ce ar fi dacă prin premiile Oscar înfierăm cu mândrie patriotică politicile republicane, cum ar fi problema imigrației ilegale? Pentru că în Hollywood nu există ilegali și orice migrant are dreptul la fericirea americană, indiferent cum a ajuns să treacă granițele tării.
Şi de aici o atracţie nedisimulată la tot ce este latino-american în lumea filmului. Şi hai să ne oprim aici, fără a mai lua în calcul alte nuanțe (de toate felurile) care ar trebui să influențeze nominalizările şi voturile pentru premiile Oscar. Cu o singură excepție: calitatea artistică, cinematica filmelor, “amănunt” despre care nu mai vorbește aproape nimeni…
Aşa că membrii votanți demonstrează o cumințenie remarcabilă. Nici să le fi ales în loc să le fi votat n-ar fi fost premiile anului mai bine aliniate tuturor necesitaților şi împotriva turbulențelor. A câștigat actrița Olivia Coleman pentru un excepțional rol într-un film britanic “de artă”, în loc de Glenn Close, care încă nu a câștigat după nenumărate nominalizări. Pentru rol secundar a primit statueta Regina King (minunată actriță neagră), deşi fetele secundare din THE FAVOURITE au fost senzaționale (dar deja a câștigat Olivia).
Rami Malek (imigrant) şi Mahershala Ali (de culoare) au fost cei mai buni actori – pe bună dreptate – chiar dacă Christian Bale (în rolul hulitului politician republican Dick Chaney) era preferatul politrucilor. BLACK PANTHER (cu o distribuție senzațională cu actori negri) trebuia să câștige ceva, aşa că a adunat câteva premii pentru calitatea producției filmice. Celebru Spike Lee – critic vehement al lui Donald Trump – trebuia să aibă momentul lui în luminile rampei ca să arunce în vânt câteva comentarii acide, aşa că a câștigat pentru scenariu adaptat (pentru un film, de altfel, foarte interesant, pe care l-a şi regizat).
Era destul de evident, după succesul de critică al filmului mexican ROMA, că realizarea lui Alfonso Cuaron ar fi cel mai bun film al anului. Nominalizat şi pentru film străin şi pentru cel mai bun film, ROMA era la un pas de istorie: prima peliculă care nu e în engleză să câștige ambele categorii. Numai că academicienii şi-au dat seama la timp de suma controverselor şi s-au aliniat voinței producătorilor americani (de Hollywood), realizatori de film a căror producții candidează firesc la premiul cel mare.
ROMA a câştigat pentru film străin, şi (producţia hollywoodiana) GREEN BOOK a devenit cel mai bun film al anului. Toată lumea a rămas fericită. Aproape toată lumea, căci s-au găsit voci critice care să comenteze că GREEN BOOK al regizorului Peter Ferrelly nu este suficient de anti-alb, anti-rasist şi aşa mai departe.
Fără un prezentator, dar cu un show alert şi plin de viaţă, spectacolul decernării premiilor Oscar tot nu şi-a re-câștigat succesul de audienţă. Cu toată votarea înţeleaptă şi tonul blajin, Oscar s-a mai îndepărtat cu un pas de menirea unui premiu cinematografic: să încununeze magia de celuloid a filmelor emoționale sau comice, realizate cu măiestrie artistică, cu personaje umanizate şi pline de miez prin creații de excepţie ale unor remarcabili artişti.
Tudor Petruț